Mariana Gurza – versuri

Manifest pentru viaţă

Lăsaţi caii să sburde pe câmpiile-ntinse
Liberi în jocul nebunesc de altă dată,
Fără poveri şi fără lanţuri groase
Să simtă ce-i aceea viaţă.

Lăsaţi florile să crească unde e verde
Şi mugurii înrouraţi de zori,
Să nască în soarele viselor crude,
În viaţa aceasta plină de erori.

Lăsaţi-mi gândul neîntinat
Dogorind în iubiri pierdute,
Lăsaţi-mi sufletul curat
Şi visele plăpânde.

(1998)

Întuneric

Neguri văd în juru-mi,
inima-mi plânge
lacrimi de sânge
şi-mi mistuie trupul
asprit de vremi.
Lanţuri nevăzute
îmi muşcă carnea
oasele sunt mai uscate,
vlăguită mă-nconvoi
şi-ating pământul;
durerile mă-nvăluie
şi simt cum mă cufund
tot mai adânc
în întuneric…

(1999)

M-am rătăcit în tunel

M-am rătăcit în tunel,
nu mai zăresc nimic;
ochii îmi sunt eclipsaţi
de neputinţă.
Neputinţa mea,
a lor,
a celor care refuză
sa vadă
putinţa de a săpa
din nou,
pentru a aduce
lumina…

(1999)

Căderea stelelor

Trecerea timpului mă înfioară
nu ştiu de cine ar trebui să mă tem;
de tinereţea pierdută
sau de bătrâneţe.
Încerc să zbor între cele două
apărându-mi aripile
de răceala nopţilor
şi de vuietul apelor.
Căderea stelelor
o percep ca o scurgere
de clepsidră…
Din când în când,
mai prind câte-o stea
pitind-o după un nor
sperând
ca odată să o regăsesc…

(1999)

Nisipuri mişcătoare

Sufletul se revarsă tumultos
inundând uscatul,
bărcile plăpânde
încearcă să mai salveze
câte-un ciot rătăcit.
Pustiită caut şi eu un reazăm,
dar valul întunecat
mă poartă
spre nisipuri mişcătoare.
Cu fiecare pas mă afund
mai adânc,
mai adânc
până nu mai simt nimic,
doar mirosuri
de stârvuri…

(1999)

Publicitate