FELICITĂRI INFINITE ȘI RUGI ÎNALTE PENTRU FEMEILE LUMII !
DOAMNE, APLECĂ-ȚI FAȚA ȘI VEZI ÎN CE SITUAȚIE GREA ESTE TOATĂ CREAȚIA TA ȘI SALVEAZĂ-NE !
Astăzi este ziua de 8 Martie, Ziua sfântă a Mamei, a Izvorului Lumii, ziua frumoasă a celei făcută de Dumnezeu din lumină, care reînoiește specia umană de sute de mii de ani. Astăzi, în această perioadă neagră, când Civilizația umană se găsește în cel mai periculos punct al el, când toată planeta ar putea să devină un nor cosmic, să ne plecăm în fața mamelor, a soțiilor, a fiicelor noastre, să le sărutăm mâna și să le dăruim toate grădinile acestei planete!
Puțini dintre dumneavoastră știu că noi, bietele ființe umane, popoarele, Omenirea, ne găsim în cel mai Mare și Distructiv Război mondial de când există Omul pe pământ, declanșat de Stăpânii lumii. Tot ce se întâmplă pe suprafața planetei, plandemia, războiul din Ucraina, criza economică, sărăcia globală, mizeria în care trăim, mediul toxic, războaiele economice, informaționale, cu care ne bombardează televiziunile criminale, războaiele culturale, educaționale, sanitare, prăbușirea întregii Omeniri, este opera lor.
Nimic nu este întâmplător. E un război foarte complex format din sute de războaie văzute și nevăzute, un Război care a atacat și distruge întreaga Specie și Civilizație umană, la toate nivelele fenomenului uman. Care a cuprins în ghearele lui toată planeta. E un război atât de mare, de complex, de perfid, de toxic, de nesfârșit că noi nici nu ni-l putem imagina.
Mă gândesc, în această Zi sfântă, din mijlocul Războiul mondial, ce ar fi ca noi, bărbații acestei lumi, să desființăm imediat acest Război, și să le dăruim tovarășelor noastre de viață o Lume și o Planetă fără războaie, fără ură, fără răutate ! O Planetă numai a iubirii a adevărului, a fericirii, a copiilor noștri !
ASCULTĂ DOAMNE, ADÂNC TE ROG ACEASTĂ UMILĂ RUGĂ A MEA !
Dumneavoastră, tuturor femeilor lumii vă dăruiesc din toată inima aceste poeme de dragoste ! Să nu uităm că numai Dragostea mai poate salva această Lume ! Amin !
Ștefan Dumitrescu
***
VOM MERGE, IUBITO !
Vom merge iubito de mână
Prin ploi prin ninsori maiestuoase
Arborii vor lumina ca niște torțe
Văzduhul se va face de mătase
Vom trece apoi ținându-ne de mâini
Prin mari canioane și trecători
Ne vom pierde apoi prin cețuri înalte
Prin atavice și grandioase ninsori
Vom ajunge la marginea lumii
Eu voi fi o stâncă și tu vei fi o piatră
Ținându-ne de mâini vom asculta
Mii de ani universul cum jelește și latră…
EU SĂ FIU CUVÂNTUL TE IUBESC
Eu să fiu cuvântul Te iubesc
Tu să fii un crin
Înalt ca un plop pe un deal
Să te mângâi cu toate
Sunetele mele
Senin
Hohotitor înalt transcendental !
Să te ating cu sunetul T
Care îl naşte pe Tatăl ceresc
Să se audă până-n adâncul universului
Plângând în hohote cum te iubesc
Să te mângâi apoi cu sunetul E
Care face ca toate lucrurile să fie
Să existe cuvântul Este
Cuvântul iubire şi moarte şi veşnicie
Cu sunetul I m-aş pune
Pe petalele tale
Ca un fluture,
Un ţipăt înalt, orbitor, dureros
Să mă pătrundă frumuseţea ta
Până-n adâncul lumii,
Până la os
Cu sunetul U m-aş mira
Cât de frumoasă şi de gingaşă
Poţi să fii
Sfinţii ar muri de dragoste-n biserici
Marginile lumii s-ar topi
Cu sunetul B te-aş săruta
Ca o sămânţă care pocneşte încolţind
Din care s-ar naşte lumea toată
Că s-ar auzi izvoarele
Clipocind înalt până la Ind
Cu toate sunetele lumii te-aş iubi
Ca un roi de albine care se aşează pe un ou
Şi care ar creşte la nesfârşit
Astfel materia şi universul
S-ar naşte din nou !
IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ
Ca sâmburele arzând
în fructul dulce, nesfârşit şi înmiresmat
al Cireşei înroşită la soare
stau în mijlocul limbii române
ca un turn,
beat
pe un deal
tăcând în gura mare !
Văzduhul mă mângâie
Lumina mă scrijeleşte
Materia mă doare
Ca plopul înflorit pe un deal
Cu un crin în mână
Cântând nebun în gura mare
Stau în limba română
Ucigător de dulce
Ameţitoare
Ca o câmpie smălţuită ce nu se mai termină
Strălucind în răsăritul soarelui
Învăluită în gogoaşa de lumină
A irealului
Şi a Marelui
Limbă de foc sunt, iar tu îmi eşti cerul gurii de miere
Pe care-l gust
Care mă bei şi mă mănânci
În care mă topesc prin ere,
Târându-mă pe brânci
Dureros de dulce,
Închis în sine şi în tăcere.
Răsăritul soarelui,
Marea strălucind în lumină,
Privighetorile cântând în crângurile înmiresmate,
Grele de brocate
şi de vină,
Ochii iubitei,
Adierea vântului venind de departe
Razele lunii
Mângâind turlele argintate,
Toate
Sunt silabele tale,
Cu care scrii
Nesfârşita carte !
Iubirea mea
Care mă-nvălui dinspre adânc înspre afară,
Dinspre esenţă
Şi dinspre moarte înspre vară
Şi care mă cuprinzi
Dinspre cer
Înspre adânc
Materie şi trup
Care veşnic pe mine mă nasc
Şi mă mănânc
Ochi îmi eşti
Iar eu îţi sunt vedere
De piatră de mâl
Şi de miere
Moarte amestecată cu-nviere
Ţipăt orbitor
Învăluit în ere !
MEREU AM VRUT SĂ ŞTIU
Mereu am vrut să ştiu ce este dincolo de tine, iubito
Ce este dincolo de tine iubito
Ce este dincolo de tine ?
Tu cea care eşti ca o câmpie nesfârşită înflorită
Ca o mare de coline argintii strălucind în soare
Ca nişte ţărmi înalţi de miere înmiresmaţi
Ca nişte munţi imnuind
Cu crini în mâini
Țipător orbitoare
Mereu am vrut să ştiu ce este în adâncul tău iubito
Ce este în adâncul tău iubito
Ce este în adâncul tău ?
Ca şi cum aş merge pe fundul unui ocean
Încărcat de grădini de mirt înflorite
Boltă înaltă și hău
Câmpie ucigător orbitoare
Ca şi cum m-aş pierde prin păduri nesfârşite de crini
În adâncurile abisale ale mitului
Cântând nebun în gura mare !
TU O PASĂRE SĂ FII
O, iubito, o, iubito
Tu o pasăre să fii
Eu să-ți fiu lumina care
Te-nconjor și te mângâi
O, iubito, o, iubito
Tu ești vale eu sunt deal
Între noi e râul vieții
Și un munte de cristal
O, iubito, o, iubito
Eu sunt dulcea ta colină
Tu ești plopul ce te-nalți
Dinspre mine spre lumină
O, iubito, o, iubito
Tu ești A și eu sunt I
Aș ploua cu flori pe tine
Te-aș cânta te-aș nemuri !
TE CĂUTAM PE TINE, IUBITO
Eu eram o pasăre fără o aripă
Tu erai o pasăre fără o aripă
Şi atunci ne-am lipit
Unul de altul
Şi-am început să zburăm
Mie mi-au scos zeii un ochi
Tu te-ai născut fără un ochi
Oh, şi când ne-am întâlnit
Ne-am lipit unul de altul
Şi am văzut deodată
Cu amândoi ochii
până în străfundul lumii
Am văzut iubito Adevărul
Care era o cutie de conserve ruginită
În care creştea un crin înalt până la nori
Care cânta ca o privighetoare
La umbra lui ne-am întins
Melancolici
Ca o mare
Să ascultăm toată eternitatea
Trilurile dulci
Care ne vor adormi
În picioare
ATÂTA IUBIRE AVEAM PENTRU TINE
Atâta iubire aveam pentru tine
C-ar fi umplut şi cerul şi pământul
Acum sunt singur în mijlocul istoriei, iubito
Şi-ascult cum urlă-n lumea ailaltă vântul
Egoistă şi crudă nu ţi-a păsat
De voi fi eu ori de va fi un altul
Iubirea mea va străluci pe cer
Unind adâncul lumii cu înaltul
Deşi mai fericită ai fi fost
De mii de ori dacă erai cu mine
Departe suntem azi unul de altul
Înconjuraţi de nouri de albine
Şi chiar de ne vom trece pe pământ
Iubirea mea va străluci pe cer
În miile de ani ce vor veni
În timp ce-n lume va fi trist şi ger !
–––––––––––––––
* Poeme din volumul „Iubirea ca un canion și ca un țipăt pe vârful muntelui”, de Ștefan Dumitrescu.
Apărut la Editura „Armonii Culturale”
Melidonium 