În memoria bunicului meu, Gheorghe T. Prelipcean, născut în 1907 la Horodnicul de Jos, ca fiul cel mai mare al lui Tit și al Veronicăi, membru și președinte al Asociației „Arboroasa” de la Cernăuți în perioada interbelică adresez un apel pentru protejarea populației civile românești din regiunile aflate actualmente pe teritoriul Ucrainei.
Bunicul meu, rămas orfan de mic a absolvit liceul „Eudoxiu Hurmuzaki” din Rădăuți, promoția 1927-1928 și apoi a studiat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din Cernăuți fiind bursier, împreună cu fratele său, Aurel, devenit ulterior profesor de franceză la liceul „Eudoxiu Hurmuzaki”. În momentul în care trupele sovietice au ocupat Bucovina de Nord, bunicul meu era student la a doua Facultate din cadrul aceleiași Universități, cea de Drept. S-a refugiat la Hunedoara unde a lucrat în cadrul administrației și s-a căsătorit cu bunica mea. Fiind trimis ulterior la Târgu-Mureș, pe atunci parte a regiunii autonome maghiare, a fost printre primii români acceptați în administrația locală. Și-a încheiat studiile de Drept la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca. Hordonciul de Jos, satul bunicului meu se află lângă granița cu Ucraina, în Bucovina. Numele de „Bukowina”, „Țara fagilor” apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți…” .
Citește în continuare „Memoriu privitor la comunitatea românească din Ucraina.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.