La ceas aniversar , 25 de ani – Grupul de la Observatorul , cenaclul Nicăpetre

Scriu aceste rânduri in acest Decembrie, când gândul mă duce la aniversări, la țara în care m-am născut și la anii petrecuți cu și în filele Observatorului din Toronto.

La sfârșitul fiecărui an, directorul Observatorului, Dumitru Puiu Popescu, invită colaboratorii să consemneze faptele importante din viața lor petrecute în acel an.
La ceas aniversar, eu voi scrie nu despre anul care a trecut, ci despre sfertul de secol pe care l-am petrecut alături de acest ziar și de cenaclul inițial numit Observatorul și devenit apoi Cenaclul Nicăpetre. Viața mea personală se împletește atât de strâns cu cea a ziarului și a Cenaclului încât mi-ar fi greu
să le separ.

În anii 90 am fost transferată cu serviciul din Montreal la Toronto. Scriam de plăcere scrisori.
Nu publicasem nimica și nici nu aveam intenția s-o fac. Dar duceam dorul limbii și culturii române.
Ajunsă la Toronto și căutând o oază culturală românească, cineva m-a sfătuit să-l caut pe d-l Puiu Popescu, directorul Observatorului.
Câteva luni n-am avut curajul să-l sun, dar, când am făcut-o, am fost întâmpinată cu mare căldură și, după câteva întrebări, mi s-a propus colaborarea permanentă la ziar.
Cine să fi bănuit că, prin această invitație, Puiu Popescu avea să-mi deschidă drumul spre noua mea preocupare literară?
Am trimis de atunci ziarului câte un articol, peste 300 până acuma,

În aceeași convorbire telefonică, Puiu Popescu mi-a comunicat recenta înființare a unui Cenaclu literar. Sedințele cenaclului au început la tipografia în care Puiu Popescu tipărea el însuși ziarul.
Acuma, după un sfert de veac de la înființarea Cenaclului, pot spune că trăirile mele în cadrul lui au fost unele dintre cele mai plăcute și interesante din viața mea.

Ar fi multe de povestit despre acele întruniri, care începeau cu prezentarea de către Puiu Popescu a evenimentelor culturale sau istorice importante din acea lună urmată de cea a membrilor născuți în luna respectivă, care erau felicitați.
Am cunoscut, în cadrul Cenaclului, oameni extraordinari.
Ceea ce mă entuziasma era felul în care Puiu Popescu aducea în față pe cineva – nou venit și ne făcea o prezentare a persoanei.
Admiram capacitatea lui de a se înconjura de oameni valoroși.
Mulți dintre ei ne-au părăsit, dar continuă să fie în inimile și memoria noastră:

Maestrul Nicăpetre, cu dragostea lui pentru Glossa de Eminescu, pe care o recita cu lacrimi în ochi, profesorul de istorie Silvestru Moraru, ale cărui prezentări ne fascinau, scriitorul Eugen Giurgiu,
fost director al operei române, care a publicat câteva cărți remarcabile, un om plin de modestie si de povete pentru cei mai tineri.
De neuitat este și Dr. Dinu Dimitriu, o somitate medicală, care, după ce ani de zile a servit comunitatea românească ca medic, ne-a delectat cu prezența sa la Cenaclu și cu interesantele lui articole din Observatorul.
Dintre cei ca-re ne-au părăsit nu putem să nu-l amintim pe Stelian Mitadinu (Nea Stelică), faimosul regizor care a pus în scenă câteva piese ro-mânești, sau pe Ovidiu Creangă (Moș Bodrângă), epigramistul care făcea pâinea în care Puiu Popescu înfigea cele două stegulețe, al Canadei și al României, o pâine absolut minunată.
Nu pot trece nici pe lângă memoria lui Emil Lerner (Jupânul), – soțul meu – care se împrietenise la cenaclu cu bietul soț al Aurei Urziceanu, Ron Rully un american care iubea la nebunie mâncarea românească.
Părintele Prof. Dr Cezar Vasiliu invitat din Montreal, ne-a cucerit imediat.
Lista e lungă a celor care au participat la sezătorile culturale ale grupului de la Observatorul și au plecat în lumea de dincolo. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți acești oameni deosebiți. Ii pomenim la intalnirile noastre, in fiecare an, in ianuarie .

După etapa de la tipografie, Cenaclul s-a mutat într-un party-room al unui bloc.
Obiceiul început la tipografie ca fiecare să aducă o mică tratație a rămas, ca și atmosfera de camaraderie și bucurie.
Întrunirile s-au făcut apoi la biserici din Toronto.
Nu uităm corala Armonia sub bagheta talentatului Augustin Medan care ne-a delectat cu muzică pe versuri de Eminescu, colinde de Crăciun sau, de Paște, corul Atheneum condus de tânărul doctor Dan Predescu sau Corul bizantin condus de Nedi Gavriliu.
Tineri muzicieni și-au făcut și ei debutul lângă noi, precum pianiști Michael Husu, Ana Zamrii, Laura și Eric Steflea, ghitariști Andrei Mera, Vic Capotă, David Cojocaru violonistele Caty Tudor, Maria Adochiței, Ileana Staicu, Adela Lungu, grupul Folk Ro Canto, artiști plastici de valoare – Remus Moldovan, Ortansa Moraru, Florin Hațegan, Florin Zamfirescu, Doru Cioată, Larissa Cheran, Mihai Olteanu, Narcis Anton, iar mai târziu micuța Sophia Leopold – ne-au încântat privirile cu lucrările lor.

La întrunirile din ianuarie, care-l sărbătoream pe Eminescu, ținute la Consulatul Românesc din Toronto, unde se află o copie a bustului Eminescu sculptat de Nicăpetre, Puiu Popescu împărțea premiile cenaclului Observatorul pentru anul precedent.
Vara, Cenaclul era invitat la Câmpul Românesc din Hamilton, unde se făcea anual o plimbare în grup pe aleea cu busturile sculptate de Nicăpetre urmate de poezii si muzică la statuia lui Mihai Eminescu.
La o asemenea întrunire a participat într-un an, venit din România, actorul – pe atunci ministru al culturii – Ion Caramitru, plecat recent dintre cei vii.
La cenaclu au fost lansate cărți, vernisat expoziții, s-au ser-bat evenimente istorice.
Cenaclul a fost și gazda unor personalități artistice din România: vestitul Tudor Gheorghe, sau renumitul naist Gheorghe Zamfir, interpretul de muzică folk Mircea Vintilă, ne-au onorat cu prezența și arta lor, iar Sergiu Cioiu și Leonard Constant au venit din Ottawa cu un recital de cântece și poezii, hapista Stana Bunea din Montreal si multi ani,

N-am citat aici decât câteva din multele nume care ar fi meritat menționate.
Iar în prezent au apărut noi colaboratori de valoare, tineri care vor duce mai departe ștafeta începută cu un sfert de veac în urmă.
Cenaclul însă n-ar fi existat fără cel care i-a dat viață, redactorul șef al Observatorului și conducătorul Cenaclului Nicăpetre, d-l Puiu Popescu.
Premiile onorifice cu care a fost onorat Observatorul de către Guvernul Canadei i-au făcut cinste,
Tot ce s-a realizat a fost voluntar, din dragoste pentru limba și cultura românească și o integrare reușită în multiculturalismul canadian.
Aceste rânduri, la ceas aniversar, se vor un omagiu Cenaclului Nicăpetre, membrilor săi, colaboratorilor și cititorilor revistei Observatorul și, nu în ultimul rând, autorului acestor reușite, dragul nostru Puiu Popescu căruia îi dorim viață lungă alături de noi toți.

Sărbători Fericite tuturor!

Veronica Pavel Lerner,
Toronto

Publicitate