Petruş Andrei: Anotimpurile poeziei lui EMINESCU la VĂRATIC

Centrul Cultural Spiritual VĂRATIC și Editura „Mușatina”, prin scriitorii Emilia Țuțuianu, Dorin Dospinescu și Victor Roncea, cu prilejul împlinirii a „170 de ani de la nașterea Românului Absolut MIHAI EMINESCU” scot de sub tipar un album excepțional în limbile română, engleză și franceză.

Prefața impresionantului volum aparține acad. Ioan Aurel POP iar coordonarea proiectului este Stavrofora Iosefina GIOSANU.

Fotografiile au fost făcute de Cristina Nichituș Roncea și Dorin Dospinescu, iar grafica este realizată de Constanţa Abalaşei.

Traducerile în limba engleză și franceză au fost efectuate de Mihaela Gheorghe iar tehnoredactarea de Ana Vasilache și Magda Bitay.

Textele sunt semnate de Î.P.S. Ioachim, Iosefina Giosanu, Mihai Cimpoi, Ilie Bădescu, Nicolae Georgescu, Emilia Țuțuianu, Theodor Codreanu, Veronica Balaj, Dan Toma Dulciu, Petruș Andrei și Gheorghe Simon.

Provocat de eminescologul Theodor Codreanu cu întrebarea: Oare cine va avea curajul  să continue ultima strofă scrisă de Eminescu și dată publicității de Vlahuță, strofă reprodusă pe coperta interioară a Albumului, am dat la iveală, într-un moment de mare inspirație, poezia „Sfintele daruri”cu Motto-ul:

Atâta foc, atâta aur

Și-atâtea lucruri sfinte,

Peste-ntunericul vieții

Ai revărsat părinte.

(În vol. „Tinerețea fără bătrânețe a lui Mihai Eminescu și viața sa fără de moarte”, Editura „Sfera” Bârlad, 2020, pp.52-55)

În prefața intitulată „EMINESCU și iar EMINESCU”, acad. Ioan Aurel POP afirmă, pe bună dreptate, că aceste album, realizat în condiții grafice de excepție, este „o sărbătoare a spiritului”, numele „arheului spiritualității românești” (Th. Codreanu) „fiind învelit într-o fascinație aparte”. Făceam și eu o afirmație asemănătoare în cartea „MIHAI EMINESCU – Eterna fascinație” (Editura „Sfera”, Bârlad, 2013).

Ne bucură înalta apreciere pe care acad. Ioan Aurel Pop o dă Centrului Cultural Spiritual VĂRATIC: „locul în care s-a contopit cu pământul și cerul Veronica Micle – prin maica stareță Stavroforă Josefina Giosanu și doamna Emilia Țuțuianu” și care „ne încântă și ne descântă cu lumea lui EMINESCU, surprinsă prin natura umană și divină a mânăstirii. Din acest spațiu sacru, viața și creația scriitorului ni se dezvăluie în chipuri și icoane așezate sub semnul eternității.” (p.8)

Î.P.S. Arhiepiscopul Ioachim surprinde esența creației eminesciene: „Așa cum vorbești de un EMINESCU îndrăgostit de iubire și de natură, tot așa poți vorbi de istorie și mitologie eminesciană, de o cosmogonie sau o eshatologie a sa, de condiția omului de geniu, de poet și poezie și chiar de o dimensiune profund religioasă a creației sale” (p. 12), EMINESCU, susține Î.P.S. Ioachim, „este un fenomen singular și extraordinar în evoluția culturii românești”, de aceea este „Poetul național și universal.”. Între „smeritele gânduri” ale Î.P.S. Ioachim, menționăm pe acelea care scot în evidență profunda credință creștină eminesciană și cultul Maicii Domnului „văzută drept mângâietoare, ocrotitoare, călăuzitoare și mijlocitoare către Dumnezeu.” Maicii Domnului genialul poet îi închină două poeme sublime: „Rugăciune” și Răsai asupra mea”. Î.P.S. Ioachim felicită și binecuvântează „pe toți care au contribuit la realizarea” acestui album de referință „EMINESCU și sufletul național”.

Maica stareță Stavroforă Josefina Giosanu a înfăptuit, împreună cu doamna Emilia ȚUȚUIANU și domnul Dorin DOSPINESCU, Centru Cultural Spiritual VĂRATIC pentru că „Mânăstirea VĂRATIC este una dintre perlele de preț ale ortodoxiei noastre, locul unde rugăciunea neîncetată și frumusețea se împletesc ca într-o binecuvântare.” (EMINESCU la VĂRATIC”, p.20)

Acad. Mihai Cimpoi face elogiul iubirii, una dintre cele mai frumoase din lume, dintre cei doi poeți Mihai EMINESCU și Veronica MICLE: „Pentru ea, autorul „Luceafărului” era personificarea Poetului, iar pentru el autoarea „Razelor de lună” era personificarea ideală a femeii cu chip de marmură frumos asociat Venerei antice.” (p.24) Văraticul este privit ca „axis mundi”: „Văraticul păstrează în atmosfera de calm, armonie și identitate romantică însemnele acestei dragoste-prieteni, pe care s-a pus pecetea binecuvântării lui Dumnezeu și a inspirației de mână divină.” („VĂRATICUL  în orizontul mirific al Poeziei”, p.24)

Academicianul Ilie Bădescu fixează locul lui EMINESCU între geniile lumii alături de Shakespeare, Goethe, Tolstoi și Dostoievski, Pascal și Descartes, Platon, Aristotel și Homer. La EMINESCU, „unitatea eului moral, al celui cognitiv și al eului afectiv, este expresia depășirii treptelor senzoriale, sensibile, ale trăirii și ale cunoașterii, pentru a-și însuși chiar sâmburele lumii: Adevărul, Binele și Frumosul suprem.” (p.30)  „Eu e Dumnezeu” , „Dumnezeul poeziei” era considerat și de către Veronica Micle. EMINESCU însuși făcea celebra mărturisire: „Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour din marea de amar.”

„Va trebui, susține acad. Ilie Bădescu, să învățăm să cercetăm opera omnia eminesciană într-o divină trinitate.” („Diada și triunghiul sau despre temelia lumii la Shakespeare și Eminescu”)

Eminescologul Nicolae Georgescu glosează pe antiteza dintre „a amăgi” și „a dezamăgi”, dintre realismul magic și realitate, excursul domniei sale fiind unul captivant și seducător. Despre Centrul Cultural Spiritual VĂRATIC și despre cei dăruiți cu har, ctitorii săi, Nicolae Georgescu are numai cuvinte de laudă: „Locul însuși are magia lui iar mrejele culturale în care se întrețese i-o sporesc dându-i importanță, înalt culturală.” („Realismul magic la VĂRATIC”, p. 43)

Distinsa și har-ismatica Doamnă Emilia Țuțuianu descrie acest „picior de plai”, această „gură de rai” de la Văratic și din împrejurimi. Poezia locului, ca apa vie, l-a inspirat pe genialul nostru poet MIHAI EMINESCU, iar dodecameronul eminescian care urmează este dovada de netăgăduit. Ilustrațiile la cele douăsprezece poeme sunt sublime iar traducerile, după câte ne-am putut da seama, sunt pe măsură. Poeta Emilia ȚUȚUIANU, ea însăși o „Dulce Doamnă”, nu putea să lase neobservată „Ploaia de stele peste pădurea de argint” în „Anotimpul trezirii la viață.” „Aici , la VĂRATIC, primăvara Emilia Țuțuianu te invită la un dialog sentimental cu tot ce te înconjoară, cu pădurea, cu păsările, cu vântul… cu anotimpurile care se succed” și cu minunatele creații eminesciene care readuc, „în prim plan sentimentul infinitului, un dor nemărginit prin care sunt reînviate taina, clipa, eternitatea: erosul cosmologic și poetic.” („Anotimpurile poeziei lui EMINESCU la VĂRATIC: 170 de ani de la nașterea Românului Absolut: MIHAI EMINESCU”)

Eminentul eminescolog Theodor CODREANU a susținut, încă din 1984, că EMINESCU este „Arheul românilor”. El „s-a dovedit a fi, pentru literatura și cultura românească un adevărat semănător de arhei, de semințe care vor încolți și vor da roade în toți marii intelectuali români care au creat sub auspiciile geniului său, cum prognoza Titu Maiorescu în studiul „Eminescu și poeziile lui” (1884)

Din „Simfonia anotimpurilor” Emiliei Țuțuianu nu puteau lipsi acordurile verii. „Însuși denumirea mânăstirii este legată de acest anotimp luminos care sosește mai repede la Văratic și pleacă mai târziu, un rai pământean se întinde în fiecare colț al VĂRATICULUI.” (p.132)

Și în acest rai ce poate fi mai înălțător decât rapsodia eminesciană a verii?

Doamna Veronica BALAJ amintește despre „fenomenul eminescian” și despre ctitorul Dianu SFRIJAN, despre maica Stavroforă Josefina Giosanu și despre oamenii de cultură demni de toată stima și gratitudinea noastră: Emilia ȚUȚUIANU și Dorin DOSPINESCU. Ei au înțeles că „valoarea dăinuirii prin vreme a legăturii Poetului MIHAI EMINESCU cu VĂRATICUL, nu rămâne doar o determinare geografică, ci o dimensiune cosmogonică.” (p. 158) Este apreciată, de asemenea, și revista „Floare Albastră”, „prima revistă de cultură a VĂRATICULUI, care se dovedește a fi o imagine a spiritului creștinismului ortodox românesc și o imagine a personalității poetului nepereche ce și-a petrecut existența și pe aceste locuri iubite de Dumnezeu.” („EMINESCU și VĂRATICUL – „tâlcuri adăugite”)

Din „Scitala” lui Dan Toma Dulciu desprindem: „momentul lexematic, ubicuu: MIHAI EMINESCU”, prezentul album simbolizând august tedeum, elogiu inconfundabilului univers binar, efleuraj solar, calendar efemer, unind misterele astrale, imensitatea mirobolant utopică, leitmotiv transcendent dăruit Euterpei, congenial abisului turbionar, VĂRATICUL inebranlabil – acest tărâm al marilor apoteoze – irupe mesianic.” (p.164)

Cei doi mari îndrăgostiți au trăit și și-au scris frumoasa lor poveste de dragoste la VĂRATIC unde toamna este și ea izvor de poezie în Simfonia cea fără sfârșit: „Toamna cea de aur, notează poeta Emilia ȚUȚUIANU, când lumina tremură ca frunza în vânt, toamna înțeleaptă și adună amintirile într-o salbă. Regretul timpului trecut, păreri de rău, dar și o speranță a iubirii care încălzește și luminează sufletul, alungând frigul și întunericul.” (p.166)

După toamna în poeziile eminesciene, vine Petruș ANDREI să facă o emoționantă mărturisire. În voiajul său prin Europa, a vrut să ajungă  și pe Kollergasse, nr. 3 din Viena, casa în care MIHAI EMINESCU, „cel frumos ca un semizeu” urma cursurile universitare; ca toți cei îndrăgostiți de opera eminesciană, și el a simțit „Nevoia de EMINESCU, nevoia de Centrul Cultural Spiritual de la Mânăstirea VĂRATIC.” „Aici la VĂRATIC, Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă și tot aici vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind, precum șiUn cuibar rotit de ape, peste care luna zace.

Geniul poeziei române și universale a prevăzut că țara ne va fi vândută, așa cum a fost vândut Iisus.   

 Clarviziune eminesciană

Și iată că suntem iar colonie

Fiindcă ne conduc din nou străinii

Cei de departe însă și vecinii

Și-o fac mereu cu-aceeași viclenie.

În trupul țării s-au înfipt toți spinii

Iar fiica e luată în robie

Tot printr-o parșivelnică hoție,

Mănoasei vii să-i fure toți ciorchinii.

Bani cu-mprumut luăm de la toți hoții

Iar datoriile le vor plăti nepoții

Cu sânge, celor ce ne-au dat valută.

Ni se ascunde zilnic adevărul,

Când l-om afla, o să ne smulgem părul

Că ne-au vândut cam nouăzeci la sută.

Gheorghe SIMON susține o persuasivă pledoarie în favoarea poeziei „ca formă aleasă de rugăciune”. „Actul creației înseamnă supunere și ascultare, până când Duhul coboară asupră-ne și ne eliberează.” (p.202) „EMINESCU, susține Gheorghe SIMON, este suprema încercare a Verbului de a străbate, nesmintit, văzduhul înălțimii, prin iubire, și de a se supune, neclintit, prin coborâre, în abisul jertfei de sine, fiind conștient de harul puterii ce i s-a dat.” (Ordinea divină e Cuvântul”)

A venit „Iarna” și Emilia ȚUȚUIANU observă „VĂRATICUL încremenit de frig.” EMINESCU, într-una din capodoperele sale, meditează asupra eternității naturii și asupra efemerității umane, după care urmează poeziile eminesciene dedicate iernii.

O carte album ca aceasta – Anotimpurile poeziei lui EMINESCU la VĂRATIC – devine un bon de tezaur în cultura română și europeană.

Profund onorat, mă înclin, cu deferență și cu reverență, în fața lui EMINESCU și în fața tuturor colaboratorilor.

                                                    Petruș Andrei

Publicitate