,,FEERIA” TOAMNEI de Melania Rusu Caragioiu

Î N T O A M N Ă

Ai plecat spre poezia
Pastelatelor culori
Frunză- toamnă purpurie,
Dăruindu-te… să mori…

Spală norii, iar, cenușă
Din zăbranicul de sus.
Prinde-n ștrașini, jucăușă,
În curbura de căușă
Ape – picuri de vis dus….

Se apleacă uși de freamăt,
Șoapte cheamă de sub nuci,
Tunetul anunță-un geamăt,
Frunze plâng lângă uluci.

POVESTE DIN TOAMNA MEA

Se desfac jerbele de frunze ale copacului meu.
Frunzele cad molcom, într-un șir nesfârșit,
Iarba tunsă mărunt își pierde culoarea.

Merg să mă joc în foșnetul arămiu de frunze,
Dar nu cu o minge. Mânuiesc o greblă mare,
Pe care o plimb peste stratul metalic.
Solzii toamnei sunt îndărătnici;
Se opun vibrând în glasul lor.
Colțul greblei atinge din când în când aleea pietruită.
Ca de fiecare dată, cioara care locuiește în copacul meu, răspunde…
Ascult.
Dinții greblei mele, pe ciment,
sună ruginit a glas de cioară…
Cioara, și ea a mea, e pe jumătate surdă.
Răspunde,
Răspunde și nu odată,
ci de câte ori grebla atinge cimentul…

RONDELUL FUNIGEILOR

Îşi zboară barba primii funigei;
Se-ncurcă în hăţişuri de ciulini,
Pun steaguri în cuierele de spini,
Şi doruri lungi aleargă după ei …

În fuga aripată după zmei
Se-mpiedecă în ghem de mărăcini;
Oare şi-n plaiurile cu smochini
Se-nvăluie în albul lor de zei ?

În degete ia vântul norii grei.
I-azvârle peste vale şi arini;
Ei cad, ca adierile din crini…
Îşi zboară barba primii funigei…

A FOST O TOAMNĂ

Flutură-n mesteceni nimbul unei toamne purpurii,
Funigeii plimbă trena peste blondele cămpii.
Carele trec ,,vârf-umplute” sub poveri de păpușoi,
Râd în soarele tomnatic cucurbetele de soi.
Turmele preling șoseaua sub desagele de lână;
Greu se mișcă-n bundă baciul cu-o boccea și cu-o prăjină…
Resemnate, sub samare, cată trist și merg la pas,
Urecheate foarte blânde, cântărețe fără glas.

G Â N D I R I DE T O A M N Ă,

închinată lui Nicolae Labiș,
la poezia ,,Dans”

Când fiecare-și are toamna lui
Cu funigei ce împânzesc văzduhul
Și norii ascuns-au poarta cerului
Și toate-s ruginii precum e stuful,

Mă părăsesc gândirile de vară
Odată cu miresmele de flori
Și număr stelele deschise-n seară
Și gust din brumele căzute-n zori.

Un peisaj ce-n nopți de reverie,
Tu, toamnă, îmi oferi doar pe o clipă
Să văd a frunuseții tale trenă
Și jocul frunzelor, ca-ntr-o risipă….

Dar, nu. Ea s-a înstăpânit pe toate,
Azi, strălucindă ca o balerină,
Dar mâine, la pământ, sunt parcă moarte…
Doar eu le mai adun în crinolină

F I R E DE T O R T
Gazel
Inchinat lui George Coșbuc

Trec pieptoase care, pline,
Spre hambarele-nvechite
Și prin colbul care vine,
Vântu’nvolbură spre mine;

Sare gardul la vecine,
Fură de pe gard cămăși,
Face rău, desface bine
Și-o tulește spre coline…

Mai foșnește stirbit lanul
Răscolit de mâini străine;
Țipă ascuțit o fată:
… O poveste cu… un spine…

S-a întors în creștet vântul,
Cu venin de mărăcine,
Trâmbe face-n porumbiște,
Pârtie, iernii haine…

SE COC PERELE
Poezie cu antonime

Se coc perele-n grădină’
Înverzesc, când e lumină.,
Un zmeu face neminunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, iară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă
Se culcă în iarba grasă.
Eu alerg să le culeg,
Dar e doar un vis întreg.
Mă retrag, tac în pridvor,
Perele-mi strigă de zor…
Iau un băț să le dobor,
Ele-mi râd, rânjesc ușor;
Mi-au trimis una pe nas
Și peltică am rămas
Cum ? Peltică de la nas ?
Păi ! Și nasul are,,, glas !

VIN PLOILE

Poezie în paradox

 Mărite ploi, haine ploi,

Îmi amorțiți genunchii goi
Și prin ploier vă strecurați,
Ah, ploi, voi soarele-mi pătați!

Albastre ploi, cernite ploi,
Praf de-aur măturați puhoi
Și pleoapele se pleacă-n jos
Lucind covorul cel vâscos.

Voi, sfinte, nesfârșite ploi,
În braț ne strângeți, ca ,,apoi”
Într-un elan de frig în os
Apropii umeri, drăgăstos.

Perfide ploi și bune ploi
Sar pe cornișă tontoroi…
Veniți aici ! Eu vă dezleg,
Să-mi luați din zbor ! Îl vreau întreg!

Străine ploi, turbate ploi,
Fugiți! Dar veniți înapoi !

TOAMNA TĂMÂIOASELOR rondel

Un ultim strugure-am cules;
Simțeam că-i doldora de vin :
Un tămâios crescut la șes,
Ce s-ar preta și la pelin.

Atunci mi-a dat un gând, sub fes:
Printre patroni pot să parvin,
De-mi dau un pic de interes,
Ca-n breasla lor să mă mențin.

Tămâie-am fost când m-au ales
Un oenolog peste Cuvin;
Am veghiat multe nopți de stress
Și tămâiam cu un vecin…

Azi ? Vând gargară… la Congres !