Lucian Roşca – versuri

Horă

≪—Sub piatra grea a vieții răsuflă obosit
Poporul umilinții ce-acum fu biruit!
Și ridicându-mi spada ipocriziei, vai!
Îi voi lua căpățâna ca Basta lui Mihai!

Cu cântece de leagăn și basme de copii
Voi amăgi românul și îl voi adormi.
Va crede că-i sunt mamă— bună și iubitoare :
Sub masca inocenței voi fi învingătoare!

Eu “cântec fericirii” cu drag i-oi recita;
Dar gheara-mi suferinței, încet l-o sufoca!
Cu vorbe dulci ce zboară, suav l-oi îmbăta
Să nu se mai deștepte, să-și uite țara sa!

Prin vis ca fumul negru, îi voi șopti amar:
Românul meu, esti liber: urăște-ți țara,dar!
În foc aruncă-ți ia! Eroii-ț-s în zadar!
Iad iți e România! Vino la mine, dar!>>

Și-ncepe arahnida cu sute de picioare
Românul să-l sufoce, cu pânza-l înfășoare!
Dară din veac e scris că pânza cât de groasă,
Cu-n simplu dat din deget, îndată va fi ștearsă!

“ —Destul!”Se ridicară din mii mormint-eroi!
Cu crucea la subsoară, speriar’ pe zgripțuroi !
Și plini de strălucire, mai că gâdilară
Genele lor lipite ce încă dormitară…

—Scai al pustiirii cu zeci, sute de ghimpi
Ce chinui românii de zeci de răstimpi!
Sculați din morminte ne aflăm acum
Și te vom ucide cât ai spune :”scrum”!

—Eu ți-s Burebista! Iți mai amintești?
Cu steagul din lup, am biruit oști!
Dacia străbună am întemeiat
Ce-acu-n România a reînviat!

—Ego sum Traian , Romei împărat!
Și-acestui popor grai latin am dat!
De nu-ți vei lua gheara de pe-al său grumaz
Șaișpe legiuni vor fi-al tău necaz!

—Iară eu sunt Mircea, Bătrân mi se spune:
Învins-am păgânii cu înțelepciune!
Om fi noi puțini, da-mi zice experiența:
Nu contează multul, ci inteligența!

—Io, Ștefan Voievod, spada oi lua din șold
Ș apa Prutului cuminti, seca-va la al meu imbold!
Iar țâi, fiarî hâdî, capu’ ți l-oi zbura:
Cu postu’, rugășiunea din mânăstirea mia!

Cî io făcui Molduova un nou Ierusalim
Undi-nflorirî moaști curati ca un crin!
În mânăstirea mia școlili sî născurî,
Dând la popor iubit un dram di-nvățăturî!

—Aci-s și eu, Avram, suflând tulnic de brad!
Doinița mea valahi o cânt’ de la Brașov pân’ la Arad!
Și-n Țara Moților, ca brazii, românii veșnic vor fi viil!
C-aice-s Dacia străbună, cu Miorița și
ciobanii!

Treimea-ntregitoare cu stindard întreit
Se arătă înaltă și de nebiruit:
Mihai și Cuza stau ‘prejur lui Ferdinand
Tunând cu glas de fier:”—Junctis viribus, frater!”

Ș-Ecaterina vine cu suflet de războinic:
“—Pe-aicea nu se trece!” strigă cu glas puternic!
Din cer, cu chip de sfântă, pe cap având coroană,
Se arătă Maria – Regina:chip d-icoană!

În ia ei curată, cu trenă de mătase,
Părea o lin’ cascadă în șiruri unduioase:
≪Tu, țara mea de glorii, te binecuvântez!
Să ai mirosul florii, din morți să înviezi! ≫

—Deșteaptă-te, române ! Fecioara-s, Maica ta!
Grădina mea-i aicea și-n veci va fi așa!
Căci umărul mi-ii umed de lacrimi de români
Jertfiți pe-altarul luptei, prigoniți de străini!

La inima-mi de mamă din veci se-adună mii
Românii să mă roage să le-ntind miluiri!
Iar eu, cu ochi de rai, speranța le-o răsar!
‘Mpotrivă să le stai, îți spun, e în zadar!

Că scăzură cei buni, răii să mulțâră
De stricară lumea și o împuțâră!
Dar Fiul meu e tare și are braț înalt
Poporul să îl scape de orice rău asalt!

De la Nicula, Putna se ridicau călugări
Ce-au scris istorii sfinte românelor meleaguri
Și preoți în stihar luând Crucea drept baltag
O-nfinseră-n tâlhar cum e pe munte steag!

Mii românii din rai, sfințiți se arătară
Privind la neagra fiară, tăios o înfruntară:
≪—Poporul cel valah este credincios
Veșnic doar Treimii și lui Domn Hristos! ≫

Și cade fiara moartă, răpusă de iubirea
A bravilor români ce-au făurit unirea.
Și se trezi poporul, cândva mult umilit :
Acu-i râdea sorocul, căci țara s-a unit!

Lacrima maicii Românii
Motto : „România este o ţară înconjurată de români.” (Nicolae Iorga)

La Maica din Icoane vă închin
Și Crucea eu v-am învățat s-o faceți.
Vă pup cu buzele de Soare, lin
Și pleoape vi le-nchid cu vânt senin.

La pieptul meu vă strâng pe toți,
Imnul cel sfânt vi-l cânt patetic .
Vă povestesc de daci, romani și moți
Și vă-nvelesc în tricolorul falnic.

Și după ce voi trei ați adormit,
Valahi și moldoveni și ardeleni,
Râuri din albiile mele-au izbucnit:
Plâng pe basarabeni, pe timoceni…

La granițele mele fii așteaptă—
De mii de ani în horă mă-nconjor’:
“Nu ne abandona, mămică sfântă!”
Jelesc, nedrepte gratiile, ‘n cor.

Iar cucul cel din Bucovina verde
Îmi cântă doina legănat și trist
Din Cernăuți în toată România se aude:
“Topi-vom noi hotarul ist !”

Și cerul meu albastru se cutremură
În rugăciunea mea febrilă pentru voi.
Dar munții mei tresaltă și se bucură
Când sfinți români se roagă pentru noi.

Bună-Vestire
Motto :
Şi răspunzând, îngerul i-a zis : Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri ; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.(Luca 1,35)
« Maica Domnului este începutul bătăilor inimii lui Hristos-Omul>>-cugetare proprie.
Sfânta Treime-ndrăgi
Pruncă binecuvântată:
Rod cerut în taina rugii
Cât de mamă, și de tată!

Urmașă de arhierei era
Din ale Anei sângiuri Sfinte,
Vlăstar din David se-arăta—
Proroc de-mpărăteasc’ sorginte!

În Nazaret, în Galileea,
Gavril de Domnul fu trimis,
La o Fecioară, la aceea
De care prorocii-o zis.

Sfios, cu crin strălucitor,
I se-aplecă înger supus
Cu glas adevărat, convingător
Bună-Vestire i-a adus:

-Bucură-te, plin’ de har!
Cu tine este Domnul slavei!
Tu ai să curmi lumii amar
Și ai să ștergi păcatul Evei! (Geneza 3,15)

Dintre femei tu ești aleasă,
Din veci, spre-a răului pieire!
De-a dreapta-I ești Împărăteasă,
Rug minunat făr’ mistuire!

≪-Mă uit la tine, îngere,
Și nu mă prea pot dumiri:
Ce vor să fie-a ta grăire
Și ceste feluri de numiri? ≫

-Dragă Marie, nu te teme!
Belșug de har tu ai aflat!
Voit-a El ca să te cheme
Maicuță Marelui ‘Mpărat!

Și pântecele tău curat
Un Rai de taină s-a aflat
Pentru Hristos cel întrupat:
Ce se va zămisli de-ndat!

Deci, pe Dumnezeu vei naște—
Întreaga Iubire-a lumii
În pântece mic va crește
Spre mântuirea-omenirii!

Dar Femeia cea aleasă,
Către Gavril a strigat:
≪-Cum voi fi Domnului casă
Când eu nu știu de bărbat?>>

-Peste tine pogorât
Se va afla Duhul Sfânt!
Puterea Celui Înalt
Umbri-te-va de îndat!

Sfântul Ce tu Îl vei naște
Fiul Tatălui va fi.
Pe popor El îl va paște,
Pe Cruce se va jertfi.

≪-Iată roaba Domnului.
Faca-mi-se cum va vrea:
Maică fiu Hristosului
Ce va mântui lumea! ≫

Îngerul plecă grăbit,
Singură ea rămâind.
Iar în pântece, smerit
Creștea Pruncușorul mic!

Simul
Totu-ncepu-ntr-o sear’ albăstrie
≪Sa scriem împreun-o poezie! ≫
Tu prima strofă, eu a doua: ce-armonie…
Să mă citesc, să te citesc… mereu și pe vecie…

Tu să ții pixul, iar eu mâna ta:
Să-mi desenez inima mea în palma ta!
Eu să țin pixul, iar tu mâna mea:
Să-mi înflorești cu zâmbetul tău viața…

Eu, dezmierdându-te cu epitete:
≪Înger firav cu iz de violete! ≫
Tu, comparându-mă cu-n prinț:
Inima-mi galopând ca Bucefal,
mi-o simț’.

S-avem ‘mândoi același ritm:
Iambic in serile când te alint;
Trohaic când tu vei avea
O inimă în plus în cea a ta!

Și să-nchegăm un nou curent:
Împreunismul veșnic! Ca-n balet…
Iubirea noastră-o infinită poezie
Cu rima-mbrățișată și zglobie.

Și dar-ar Dumnezeu ca ist curent
Să-i tragă pe mulți oameni;și încet
Să nu mai fie nicio dezbinare
Ci doar iubire mare și candoare…

O! Și-abia aștept să ne certăm:
Eu, ferecându-ți buzele cu deget gros
Îți voi șopti că doi atomi izbiți,
Nasc un foton prealuminos!

Și la final, citind a noastră poezie,
Ochii lui Hrist cu lacrimi să se moaie;
Să ne deschidă-ncet, la-Mpărăție
Ușa: ≪Luați-o drept moștenire! ≫

Și să rămână-n veci și pururea
A noastră dragoste pe foaie albă!
Să ni se-nveșnicească poezia;
Să fie ca de aur salbă !

Am scris aceste rânduri pe-avion
Și decoland, s-ajungă-n părul tău…
Sau s-o ferec în sticlă albăstruie,
Să îi pun dop, pe mare ca să unduie?

Ori s-angajez drept brav postaș
Un porumbel, în zbor fruntaș?
Dar tot gândindu-mă… mirare!
Mă văd în fața ta

Și tu…
Citindu-mi din a mea scrisoare…

Publicitate