Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic

170 de ani de la naşterea Românului Absolut, Mihai Eminescu

Album EMINESCU la Varatic

Printr-un efort încununat de succes, pornit din gândul de a onora cu sfinţenie trecutul cultural al zonei Văratic, prin generozitatea unui ideal asumat ca datorie de a fi, într-o benefică colaborare cu dl. primar Neculai Adrian Nastasă și Consiliul Local al Primăriei Agapia s-a editat albumul omagial:

Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic 170 de ani de la naşterea Românului Absolut, Mihai Eminescu

The seasons of Eminescu’s poetry at Văratic 170 years from the birth of the Absolut Romanian, Mihai Eminescu

Les saisons de la poésie d’Eminescu à Văratic 170 ans depuis la naissance du Roumain Absolu, Mihai Eminescu

Citește în continuare Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic

Ioan Aurel Pop – Eminescu şi iar Eminescu…

Album EMINESCU la Varatic

Un album despre Eminescu, la peste 170 de ani de la  nașterea sa, despre Eminescu și Veronica, despre Eminescu și Creangă, despre Eminescu și gura de rai moldavă nu poate să fie decât o sărbătoare a spiritului. Universul Eminescu trebuie să înceapă pentru fiecare român ca o poveste spusă în anii copilăriei. Numele de Eminescu se aude de timpuriu, învelit într-o fascinaţie aparte, inclusiv datorită rezonanţei sale frumoase, adânc enigmatice pentru mintea însetată de minuni. Tot în anii copilăriei, sufletele, înainte de a putea pricepe ce este creaţia spirituală, ascultă poezia lui Eminescu prin cântec. „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor” ori „Pe lângă plopii fără soţ” vin spre noi prin muzică. Versurile puse pe note muzicale nu sunt departe de adevărul primar al poeziei, care, odinioară, pe vremea trubadurilor, truverilor și Minnesänger-ilor, se cântau înainte de simpla lor rostire. „Luceafărul” și „Călin” sunt povești de demult de-ale bunicilor, spuse în versuri, cum poveste este însăși viaţa autorului versurilor. Îl vedem aievea pe „băietul” care cutreiera pădurile, oprindu-se când era însetat (mai mult de sensuri decât de apă) lângă izvor, pierdut adesea în iarba poienelor, atent la zborul păsărilor, la unduirea trestiilor sau la pala vântului. „Băietul” acesta, ajuns elev la Cernăuţi, departe de casă, s-a întristat tare la moartea lui Aron Pumnul, deslușind durerea marilor treceri. Elevul a crescut pe nesimţite, prinzând dor de cosânzene, care treceau „pe lângă plopii fără soţ” sau pe care le aștepta lângă „lacul codrilor albastru”. Printre iubiri înfocate și dezamăgiri crunte, a înfăţișat mereu natura apropiată și îndepărtată, cea înţeleasă și cea neînţeleasă.

Citește în continuare „Ioan Aurel Pop – Eminescu şi iar Eminescu…”