Mircea Druc: DE PROFUNDIS

Prima lux

 Un  comentator  anonim la textul  unor „Amintiri din copilăria lui Mircea Druc”, publicat de  profesorul Ion Coja pe site său, a scris: „Am citit, am citit și îmi pare rău că nu mai vreau să spun cea ce aș fi vrut să spun. E atâta nostalgie, atâta nevoie să dovedim că nu am trăit degeaba. Și, cu cât scriem mai mult, cu atâta ne diluăm mai mult, ne stingem, devenim irelevanți, ne pregătim să recunoaștem că am pierdut și suntem gata să devenim dispăruți… De acea, întotdeauna acest fel de scrieri sunt triste și probabil (îmi cer scuze)…inutile. Așa cum, de fapt, a fost întreaga noastră existentă, pentru cei mai mulți dintre noi, dar încercăm cu disperare (pe ultima sută de metri) să fabulăm că nu a fost așa” (JMt, 16 noiembrie 2020 la 2:21 a.m.).

Vavila Popovici – SCOS / SCOȘI DE LA NAFTALINĂ

„Mulți nu înțeleg binele nici măcar atunci când îl au la îndemână.” – William Faulkner

 

Naftalina, ne spun dicționarele (greacă naphtha – petrol, țiței) este o substanță cristalizată, lucioasă, albă, cu miros pătrunzător, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor și a materialelor textile etc. Este o hidrocarbură aromatică cu două nuclee ciclice, o substanță dăunătoare sănătății și mediului înconjurător. A fost izolată din cărbune în anul 1819 de un chimist englez, iar formula chimică a fost descoperită în anul 1866 de un chimist german. Naftalina este considerată în mod tradițional o hidrocarbură aromatică policiclică, fiind compusă din două nuclee alipite de benzen. Oricine își poate imagina formula, întrucât ciclul benzenului a fost ușor de reținut din timpul școlarizării noastre.

Mircea Dorin ISTRATE – ALTE POEZII PENTRU SÂMBĂTĂ SEARA

Motto: „Visătorii vor fi cei care vor stăpâni lumea!”

 

INFINITUL

 

Întrebatu-v-aţi vreodată, uite-aşa, din întâmplare,

Cât de mare-i INFINITUL? Unde-ajung a lui hotare?

Cât îi trebe minţii noastre ca în dânsa să cuprindă

Spaţiu cela fără margini, care-ncearcă să se-ntindă?

Cristina HOROTAN – ENIGME (POEME)

INVOLUȚIE

Suntem bolnavi de dragostea de țară
Și-îndurerați de viitorul ei.
Câți dintre noi mai trebuie să moară,
Până să învie spiritul Daciei?

Mircea Druc: România Reîntregită – Dacia Phoenix

Motto: Cugetă și acționează ca și cum Țara ar fi reîntregită.

1.     Sindromul „Schimbarea capitalei”

În perioada 2008-2019, am cules pe Internet ceea ce le trece prin minte compatrioților mei când vine vorba  de „o altă Românie”.  Voi finaliza încurând un studiu  „Vox Populi” – un Hyde Park Forum, care îmi confirmă ipoteza: locuitorii României contemporane, din diverse motive, nu percep univoc Bucureștiul în rolul său de „capitală a tuturor românilor”.  De-a lungul  timpului, am examinat parțial fenomenologia în articole apărute în „Basarabia Literară”,  „Limba Română” și alte  publicații.

DE LA VORBĂ LA FAPTĂ

 

După emoțiile instalării în Palatul Victoria, printre primele promisiuni ale guvernului Orban figura stoparea nepotismului în ad­mi­nistrația publică sufocată de fa­vo­riți.  Mă și întrebam cum va reuși el să tulbure o practică înrădăcinată de cine știe când și care a funcționat în toate rânduielile noastre.

Asta nu înseamnă că nu i-am dorit noroc, chiar dacă mă îngrijoram la gândul valului de curățenie care urma să se abată asupra bugetarilor noștri. Că vorba ceea, nu orice so­cie­tate se poate mândri cu performanța noastră unicat absolut și con­trarie oricăror legi ale economiei mondiale : bugetarii mai bine plătiți decât cei din privat. Așa se face că la noi, joburile cele mai cău­tate nu sunt la companiile private, ci la stat, ca să nu mai pun  la socoteală faptul că la patron trebuie să asuzi zdra­văn pentru pâinea pe care ți-o oferă și că în orice moment poți primi un preaviz.    

Iulia-Maria Ciherean: Romanul ,,Întunecare” – Cezar Petrescu

Romanul ,,Întunecare” a aparut în două volume: primul în 1927, iar al doilea, în 1928. A fost conceput și scris în anii imediat următori de după Primul Război Mondial, după cum confirmă însuși autorul în prefața unui volum din 1953, precum și sora autorului, Smaranda Chéhata, care a declarat că autorul a redactat romanul în cele două vacanțe de vară, 1924 și 1925, fiind la mare sau la munte, după cum îl sfătuiau medicii, pentru că Cezar Petrescu fusese bolnav de tuberculoză osoasă. Acesta scria pe unde apuca, pe ce hârtie îi era la îndemână după spusele surorii lui.[1]

Daniela ACHIM-HARABAGIU RECENZIA UNEI CĂRȚI – CINE ÎȘI AMINTEȘTE DE OAMENI

„Cine își amintește de oameni…” este un roman scris de Jean Raspail în anul  1986, tradus din limba franceză în limba română de Gabriela Moldoveanu, apărut la Editura Eminescu în anul 1989. Cartea este scrisă și dedicată amintirii cercetătorului Jose Emperaire și soției sale Annett Laming-Emperaire, care i-a continuat munca de cercetare.

După un an de orbanism, ne-am pricopsit c-un cataclism…

  Pentru liniștea mea sufletească (că, adică, i-am informat corect pe cititori), voi face următoarele precizări cu rol de Introducere la articol:

1)Orbanismul lui Șică Mandolină este unul eminamente neliberal și extrem de pernicios pentru grosul românilor (conducându-se după faimosul „Prin noi înșine!”, liberalii interbelici au contribuit din plin la consolidarea României întregite și la referențiala prosperitate a tuturor cetățenilor, anul 1938 nefiind încă egalat la acest capitol), deci n-are nimic în comun cu prodigiosul și curajosul orbanism al premierului maghiar, cel care

Nicolae DINA – UN ACT CRITIC RESPONSABIL

În ultimul timp am scris mai mult despre cărțile lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU nu numai în semn de respect față de scriitorul „total” care, alături de alți câțiva (destul de puțini), este reprezentativ pentru literele teleormănene contemporane, ci și pentru a sublinia aportul său, parcă mai substanțial decât al altora, la promovarea creațiilor scriitorilor din această zonă a „Sudului extrem”. Așa se explică faptul că în portofoliul său există multe volume al căror conținut se referă, integral sau parțial, la cărțile confraților săi, ca rezultat al „lecturilor[… din ultimul sfert de veac”, în atenția criticului aflându-se „volume de poezie, de proză, de eseistică și de critică, de teatru, traduceri, istorie/istoriografie literară sau de publicistică”, unele realizate chiar „în apropierea datelor de apariție a cărților” respective, în reviste locale (unele fondate de el însuși) sau din întreaga țară.