Virgil Răzeșu – Scuzați, monsieur Maurice!

Nu, să nu credeți că numai noi românii dăm pe dinafară cu ciudățeniile, strâm¬bele și boacănele. Ba, dacă arunci ochii prin ogrăzile altora, parcă-parcă îți mai domolești ciuda pe conaționalii tăi.
Ian auziți una neauzită, oameni buni !
Undeva prin Hexagon, națiunea cea mai civilizată și mai subțire a pla¬netei, care a dat lumii atâtea și atâtea nume de oameni mari, unul și unul, de la Ludovic al XIV-lea la De Gaulle, de la Voltaire și Napoleon la Macron și câți alții care au lăsat urme adânci în istorie, artă, cultură și educație – de știință ce să mai vorbim – s-a petrecut o întâmplare la care mulți dintre noi visează : o fa¬milie de orășeni get-beget, a cumpărat o căsuță undeva la țară, prin vestul dinspre Atlantic al țării, să mai scape de asfaltul și cocleala târgului.
Nimic neobișnuit în asta. Numai că, să vedeți poznă mare, prin vecinii noilor sosiți, își avea teritoriul un cocoș, pre numele său Maurice, nici prea pipernicit, nici din cale afară de voinic, dar plin de vino-ncoa pentru neamul de cuconeturi galinacee care abia așteptau să se ploconească, preș, sub pintenii împintenatului.
De la sine înțeles că vietatea cu creastă roșie și cu coada arcuită ca o secere, stăpân neîngrădit pe întreaga ogradă, nu s-a lăsat copleșită de unda de aer urban adus la pachet de către noii veniți și, cocoțat pe gard sau pe unde-l prindea vremea, și-a văzut de ale sale, din moși-cocoși lăsate : să-și sufle goarna, să anunțe ră¬să¬ritul zilei și să tre¬zeas¬că poiata de înaripate la cotcodăcit dar și … pe cei care mai iau seama la cucurigul lui.
La cârcotelile și reproșurile noilor veniți, deranjați de trompeta lui Maurice, galinaceea bine hrănită și în putere, doamna Fesseau, stăpâna de drept a crestatului, a căptușit cotețul păsărilor cu niscai cartoane, doar-doar o mai tempera sonoritatea cotețului, dar fără prea mult succes. Zice-se că a purtat cu împricinatul, face to face, un dialog pe tema bunei vecinătăți, numai că … Maurice s-a făcut că plouă : lasă-mă, cucoană, nu abdic eu de la obiceiurile străbune. Ba, i-a dat cu tifla stăpânei care-i stre¬curase – aluzie franțuzească exacerbată de perfidul Albion dinainte de Brexit – teama că s-ar putea ca vecinii năzuroși să tocmească vreun vulpoi sau dihor asasin (importat odată cu droaia de refugiați) care să-i facă felul.
Uite așa, din vorbă în vorbă, conflictul a trecut dincolo de gardul ogradei cu pricina, a devenit public și, să te ții, zâzania și-a făcut loc printre oameni, mai ceva ca în mas media românească : unii au fost de părere că toată povestea miroase a manevră marca doamnei Merkel și că de acolo va izbucni cel de Al Treilea Război Mondial ; primarul, ecologist convins, a declarat de la înalta lui tri¬bună că tocmai acesta este farmecul vieții la țară : cântatul păsărilor, mugetul bovi¬nelor, zgo¬mo¬tul tractoarelor care îngrijesc pământul și recoltele, oră¬căitul brotacilor din bălțile înve¬cinate și așa mult atenuate de încălzirea globală, negată de americani ; unii, mai țâfnoși din fire au hotărât că, de fapt orășenii, care trăiesc din rodul pământului muncit de ei, de țărani, nu suferă cocoșul nu din acele pricini măsurate în decibeli, ci fiindcă nu suferă – de principiu – pe nimeni altcineva, în afara lor ; alții au fost de părere că noii veniți aveau dreptate, pentru că drepturile omului sunt sfinte și trebuie respectate peste tot și că unde am ajunge dacă fiecare ar proceda după cum îl taie capul, că la urma urmelor, Maurice ar trebui redus la tăcere : fie direct în oala cu borș, fie exilat pe o insuliță din oceanul apropiat ; nu știu dacă s-a propus ori s-au adunat niscai semnături pentru a pune de-un referendum asupra problemei, doar poporul este suveran, dar ce este adevărat este că speța, cauza, a ajuns la tribunal, cu tot ce se cere : judecători, procurori, aprozi și împricinați, avocați ai părților (nu știu zău dacă ei, franțujii, mai practică justiția cu jurați), fiecare cu treaba lui.
Și după dezbateri furtunoase, cu martori cheie și ocazionali, recoltări de ADN-uri și al¬te asemenea, cu dezbateri cât cuprinde și decizii pe muchie de cuțit, sentința s-a con¬tu¬rat, ca orice sentință, spre bucuria unora și dezamăgirea altora : ”Cocoșul Maurice și se¬menii lui, oriunde s-a afla pe teritoriul Franței, au dreptul să cânte când vor și unde vor !”.
Ba, aceeași instanță a hotărât ca doamna Corinne Fesseau să primească din partea reclamanților nesăbuiți, una mie euro daune morale, fiindcă a fost târâtă prin tribunal.
Uraaaaa !

Pe drept cuvânt, auzind întreaga tărășenie, gândul m-a dus la situția noastră, ca unii deprinși cu respectul legilor pănă la ultima buche, care ne ridicăm împotriva leneșilor, șmecherilor și interlopilor de toate nuanțele și gradele, care mai avem puțin și eradicăm pentru totdeauna hoția ancestrală, care avem cea mai avansată justiție reformată din Europa, dacă nu din toată lumea și care, din milă creștinească, suspendăm orice pedeapsă am pronunța, patrioți convinși și plini de credință în Dumnezeu și așa mai departe.
Oare cum s-ar fi rezolvat la noi un asemenea conflict ? Cu superficialitate ? În nici un caz. Cine s-ar fi plasat în topul emi¬siunilor diurne și nocturne ? Cine ar fi dominat ratingurile TV ? Ce-ar fi făcut ser¬viciile ? Cum s-ar fi implicat statul paralel ? Cum ar fi acționat parlamentul ? Câte imu¬nități ar fi fost evocate și salvate ? Câte frunți unse cu mir ar fi intrat în joc pentru dreapta apreciere ? Câte capete ar fi căzut ? Câte și-ar fi anunțat demisiile de onoare sau impuse ? Cum s-ar fi contopit activitățile palatelor de importanță națională pentru consensul absolut ?
Greu de răspuns. Dar, oricare ar fi el, răspunsul, modelul românesc în rezolvarea unor asemenea cazuri de anvergură europeană și mondială ne dă măsura locului pe care îl merităm în topul universal. De la unu la zece sau invers.
Și ca să nu uităm de unde am plecat (și cu un pic de pică pe frații noștri de gintă latină), ofer cititorului o
BALADĂ DEDICATĂ COCOȘULUI MAURICE
Nemernici, suflete de iască/ Și stricători de vechi tradiții / Gloată cu spirit mic, plebeu, / Ați vrut să siluiți natura / S-o gâtuiți cu mâini murdare. / Cum vă mai rabdă Dumnezeu ?
Noi n-am cătat vremea în astre / N-am rătăcit timpul stelar./ Natura ne-a-nzestrat cu darul / De-a nu greși nicio secundă./ Vouă v-au trebuit milenii, /Să încropiți un calendar.
Noi vă trezim din crugul nopții, Suntem ai zilei vestitori, /Meniți să vă învrednicească / Să-așterneți lumea la picioare, /Să fiți pentru ai voștri semeni, /Ai binelui făuritori.
Vouă, franțuji de trei parale, /V-am oferit cocoșul galic, /Simbol de fală și putere./Și voi ? Vreți să ne-nchideți pliscul ? /Ca să rămâneți pe vecie / Mânați doar de stindardul falic ?
Nu, nu mai ignorați trecutul / Căci lumea n-a-nceput cu voi /Prezentul este doar nălucă. /De nu vă apărați cultura, /Tradițiile și ființa /Ajungeți ladă de gunoi.

Virgil Răzeșu