Mihai Merticaru – versuri

Sonetul limbii române

Limbă română, tu eşti casa noastră,
Sarea cu pâinea, soarele cu luna,
Marea şi Carpaţii dintotdeauna,
Basmul din bătrâni şi bolta albastră,

Izvorul în munţi şi-n curte fântâna,
Trei culori precum florile în glastră,
Raza de aur ce bate-n fereastră,
Sângele-n vene, sămânţa, ţărâna.

Din gintă latină ne-ai făcut popor,
Separându-ne de-o împărăţie,
Şi ne-ai plămădit din dragoste şi dor.

Ţine-ne mereu sub acelaşi tricolor,
Curgi înainte ca o apă vie,
Du-ne fără preget spre veşnicie !

CALEA ROBILOR

… am intrat în lumea aceasta
pe calea robilor înotând prin apa tulbure
a îndoielii şi a suspinelor
în spate ducând o raniţă plină cu temeri
cu blesteme şi păcate ancestrale

duios călcând pe jar şi pe spini
fericit că numai o săgeată bine-ascuţită
mi-a rămas înfiptă între coaste

mândru că n-am scăpat niciodată în noroi
crucea pe care urma să fiu răstignit

ameţit de simfonia minciunilor fulgurante
de sub cupola himerei

vrăjit de zigzagul clipei lunecoase prin fluviul de cuvinte
muşcat de o singurătate turbată
fermecat de cântecul de sirenă al deşertăciunii şi de potecile basmului în care m-am rătăcit
mângâiat de neant şi
ispitit de zâmbetul colorat al iluziei
găunoase

tânjind cu petulanţă după o străfulgerare de absolut și o așchie de liniște

pentru a-mi găsi sălaşul într-un limb
al disperării din miezul nimicului cel mare
prizonier în năvodul unei aprehensiuni
taina şi tăcerea înnobilându-mă

totul e şi va fi iluzie

din străvechime aşa decide
domnul Parmenide…

BEŢEŞTI

… aceleaşi explozii de miresme şi culori te întâmpină
la intrarea în satul natal
aceeaşi orgă gravă de melancolii şi înfiorări

acelaşi glas de clopot se tânguie în clopotniţa bisericii
de pe dealul de unde copil fiind atingeai cerul cu fruntea
aceeaşi tăcere pansează cu smerenie rănile
mult prea adânci cu care se făloşesc sătenii
strecurându-se bâjbâind prin amintirile din celălalt veac
liniştea izvorăşte din fiecare piatră
din pustiul zilelor îndoliate
din atâtea răni nevindecate

din clipocitul gândurilor nerostite
din pădurea rămasă doar în amintire
şi din tristeţea zăvorâtă în lăzile de zestre

Bistriţa curge printre fiordurile de aur ale memoriei
ducând la vale umbrele peştilor zglobii de odinioară

paşii tăi măsoară adâncimea dintre mâhnirea de ieri
şi cea de azi a beţeştenilor mult mai bogaţi în pagube

îl vezi pe copilul ce-ai fost umblând desculţ prin
bruma dimineţilor de fum

în tâmple încep să-ţi viscolească nostalgii
şi auzi ecoul carelor de lemn

neamurile te urmăresc de după gardurile într-o
rână şi nu ştiu pe cine caută în astă amărăciune
străinul ce-şi poartă lacrima pe obraz
ca pe un scump trofeu sau ofrandă adusă unui zeu

prin oase îţi curge o înserare
care mult te doare
prin gânduri îţi bat vânturile toamnelor
cu rod jefuit de nerod

cocorii pleacă rânduri- rânduri
de-atâta pustietate mult te mai
îngânduri…

SILFIDĂ

… erai aşa de tristă că în jurul tău
toate se transformaseră în piatră
cărbune zgură smoală și înmlăștinată
nevolnicie

într-un târziu când ai zâmbit entazic
pustiul din jur s-a făcut grădină luxuriantă

când ai râs în hohote
zările au început să te strige pe nume
balta plină cu nămol a devenit izvor cristalin
apoi fluviu rostogolindu-se-n cascade și
ocean de miracole

femeie
catedrală a încântării cu portal întrandafirat
erai o tăcere elizeică eram un extaz

erai o fee pantée
eram o alboradă dinamitardă

feciorească uimire
femeie silfidă
tu nu ştii că numele tău
e feerie și cânt celest

tu nu ştii că eşti lacrima
care sprijină muntele
să nu se prăvălească în neant

tu încă nu ştii că fără tine
toate planetele ar lua-o razna
prin Univers…

ÎNCÂNTARE ŞI STUPOARE

… doar câteva ceasuri (poate veacuri)
a cântat numai pentru mine
pasărea aceea ciudat de măiastră
prilejuindu-mi fulgurante clipe de magie
și extaz
de cum am ieşit din pădurea fermecată
de pe acel tărâm celest
nu mai cunosc locurile

nu recunosc şi nu mă recunoaşte nimeni
totul e schimbat

singur griul mânjeşte şi pământ şi văzduh
râurile şi-au uitat albia
crucile împânzesc orizonturile

oamenii par a fi fantoşe de nictalopi
nu mai mănâncă roadele pământului
(înghit nişte pastile)
nu mai beau apă de izvor
(se mulţumesc cu un strop de esenţă de pustiu)
nu mai vorbesc o limbă inteligibilă
(le este suficientă o coajă de idiom zdrenţuit)

neantul pare a fi întemeiat
dinastia nisipului şi a zgurii
pe pragul dintre aici şi dincolo
numai zei de piatră şi îngeri de ghips
ca o paralaxă a amintirii unui paradis
pierdut şi a scufundării unui continent
din imperiul inocenţei

dezorientat şi cuprins de teamă
m-am întors în pădurea fermecată

n-am mai găsit-o
dispăruse fără urmă
cu tot cu pasărea măiastră

restul e ignominie…

***

MERTICARU, Mihai (20 iunie 1938, Rediu, judeţul Neamţ), poet, eseist şi gazetar. Absolvent al Facultǎţii de Filologie a Universitǎţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1960-1965). Funcţioneazǎ ca profesor titular în Piatra-Neamţ, cu o întrerupere de 6 ani (1968-1974), când este angajat ca redactor la ziarul “Ceahlǎul” din aceeaşi localitate. Din anul 2000 face parte din colegiul redacţional al revistei de literaturǎ şi artǎ “Antiteze” din Piatra-Neamţ.
۩
VOLUME PUBLICATE:
Vânătoare princiară, poeme, debut editorial, 1992, Ed. Cronica, Iaşi
Catedrală de azur, poeme, 1994, Editura Cronica, Iasi
Repere literare şi stilistice, eseuri, 1996, Editura Cronica, Iasi
Scriere cuneiformă, poeme, 1997, Editura Cronica,Iasi
Întâlnire pe pod, poeme, 2003, Editura Timpul, Iaşi
Imperiul lupului, poeme, 2006, Editura Crigarux, Piatra-Neamţ
Împărăţia clipei (The Kingdom of an Instant) – 333 de micropoeme în stil haiku, 2007, Ed. Convorbiri literare, Iaşi, vol. bilingv român- englez.
Arca lui Petrarca, sonete, 2008, Editura Poezia, Iasi.
Imparatia frigului, 2009, Editura Timpul, Iasi
Geometrie lirică, sonete, 2010, Editura Limes, Cluj
Umbra păsării, poeme alese, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011
Arta euritmiei, sonete, Editura Vasiliana-98, 2012
Veșnicia dintre clipe, poeme, Editura Vasiliana-98, 2013
Miresme celeste, poeme alese, Ed. Tipo Moldova, Opera Magna, Iași , 2013
Fiordurile memoriei, poeme, Editura Cetatea Doamnei, 2014
۩
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România-26 februarie 1999
A fost inclus în mai multe antologii româneşti şi strǎine.
Colaboreazǎ la diverse reviste literare din ţarǎ şi din strǎinǎtate.

Acest articol a fost publicat în Mihai Merticaru și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.