Gheorghe A. M. Ciobanu – Un Postrafaelism, Prerafaelic

Renaşterea europeană a fost cea mai complexă răscruce de vânturi a erei noastre având proporţiile unei revoluţii fără baricade şi posedând o perioadă pregătitoare, ca şi o alta, ulterioară –pre şi post- amândouă cu un statut de sine stătător. Modelul superlativ de clasic, aici îşi are imperiul, încadrat, nominativ, de acele două ipostaze spirituale :integrare – retractare prin cele două prefixe de mai sus.
E firesc ca prima să fi exercitat,la vremea ei, un şoc al viitorului profund. Dacă în artele vizuale privirea umană e încântată de spaţialitatea barocului şi a roccoco-ului, în muzică, mai ales, se foloseşte titulatura, luată parcă dintr-un manual de logică, şi anume: preclasicism.
Rămânând la artele retiniene, fastul baroc, mai mult festiv decât firesc, duce la o înstrăinare a eu-lui uman din afara castelelor superavute, mai ales din lumea burgurilor tinere, preferându-se cotidianul vieţuirii umane, de la candoarea primelor priviri şi până la senectutea bătrânilor lui Dürer. Între aceste două, Madonele materne vaticaniene. Mercantilismul unei clase noi,a burgheziei din oraşe şi din porturi, domină orizontul:”Cât ceri, cât dai”, devine deîndată religia nouă, a Europei mai ales. „Care pe care”transformă candoarea iubirii în talent. Unde e copilăria, cu candoarea-i de zefir? Şi, pe furiş, s-a întruchipat, în cerc restrâns, doar câtva timp, acolo unde egoista economie de piaţă domina: în perimetrul anglo – irlandez prin grupul animat de doi plasticieni: Rosetti şi Ruskin.
Noua formulă divinizează puritatea unui corp angelic şi a unei viziuni imponderabile, ce emana de peste tot. O puritate mai profundă decât cea din pânzele lui Rafael. De aici şi denumirea, puţin calendaristică, de Prerafaelism. O repetiţie –ar trebui numită preconcert- care precede premiera. O creionare avansată mult, Pe care Rafael o duce mai departe. O arhaică Viaţa lumii, continuată în Mortua est de către Eminescu.
În plastica românească, viziune plastică aflată sub invitaţia şoptită spre un astfel de retro, o întâlnim, uneori quasi – alteori sic, în candoarea iconografică bizantină sau la ochii de Tonitza, în creaţia, independentă de gravitaţie, a lui Sabin Bălaşa sau Cuminţenia Pământului de Brâncuşi. Iar, la timpul prezent, plasticiana muşatină Alina Alexandra Vasile. Şi ea, existenţial, cu un pre în faţă, independentă de dictatura clepsidrei, asemenea lui Dorian Gray a Lui Oscar Wilde.
Tânăra noastră plasticiană Alina Alexandra Vasile s-a impus, cu mult timp în urmă, prin personalitatea, bine conturată, a viziunii sale asupra ontologiei umane, precum şi a creionajului stilistic. Nu a fost, precum se obişnuieşte în perioada primului penel, o căutătoare a unei formule de exprimare, ci ne duce la gândul că autoarea ar fi posedat un anumit ADN estetic, manifestat în toate lucrările de până acum.
Să poposim la câteva din aceste atribute de eu creativ. Deschidem cu Prerafaelitismul. Din cele spuse mai înainte s-ar putea atribui acestui stil, metaforic, o apartenenţă la universul feminin, ca şi rafaelismul ce l-a precedat. Dar toţi aceşti maeştri ai candorii au fost creatori şi nu creatoare. De data aceasta, prin penelul acestei viziuni plastice pure, e o preoteasă. O prerafaelită ce emană, din propria-i fiinţă, o candoare rafaelică. Portretele – mai mult autoportrete – aparţin total la această floră. Astfel, arta plastică românească îşi are, prin ea, o acoperire, nu quasi, ci deplină a tuturor modulilor stilistici din pictura universală.
Deşi contopită cu şevaletul, ea strecoară în creaţiile sale o doză discretă de tridimensionalism, de sculpturalitate, mai ales în constelaţia portretelor. E un efect de o mare mobilitate, el variind în funcţie de distanţa pe care o are retina umană faţă de tabloul receptat. De remarcat că acest atribut nu-şi are o fiinţare caracteristică, de prim plan, ci mai mult o prezenţă de miraj adiacent. O aură stilistică pe care autoarea o realizează nu prin adâncime de pastă, ci modulând nuanţe. O simbioză micronică ce conduce la efecte spaţiale.
Penelul său nu e numai plastic ci şi animat de un psihologism de intenţie. Se vrea ca subiectele de pe pânză să-şi aibă o certă personalitate. De aici şi zăbovirea repetată în lumea eu-lui portretistic, chiar atunci când personajul nu e o fiinţă umană. Se realizează o extensie a conceptului de portret, devenit acum metaforă. Fiinţele umane sunt surprinse în ipostaza mediană a existării şi ca fiinţe complexe, posedând abisuri de frământări, dar şi echilibrate, ca nişte sculpturi, nelăsând să emane în afară, o cât de mică vibraţie interioară. O altă faţetă a sculpturofiliei sale.
O discretă notă de narcisism duce mai departe portretizare acestei portretiste. Fie ca o caracteristică a stilului ei rafaelic, fie ca o expresie umanocentristă a eternului feminin. Personajul imortalizat pe o pânză redă, parcă, simbolul paradiziac al Evei şi din celelalte pânze, ca o viziune proprie asupra artei. Nu neapărat arta reflectă realitatea ci, reciproc, realul să evolueze cu arta de braţ. Nu copiere , ci coexistare. Un ecou pe plan estetic al duo-triadismului existenţial. Să nu uităm că momentul Rafael – şi pre şi post – a cultivat o atitudine clasică, deci modelatorie. Iar acest alinocentrism, asemenea atâtor multe centrisme din Istoria Artelor, are un farmec deosebit.
Un alt atribut al creaţiei sale, fără ca acesta să fie ultimul, ar fi acela ce semnalează prezenţa unui total estetism. O caracteristică mult prezentă pe masa de lucru a comentatorilor contemporani. Păreri ca de evantai, dar să nu uităm că idealul clasic al perioadelor rafaelice este perfecţiunea. Şi prerafaelitismul, deşi postum, a făcut din estetism un credo. Iar Alina crede în acest Olimp demiurgic.
Cinci atribute doar, toate fiind sinonime între ele şi apartenente atât modalităţii respective de stil, cât şi personalităţii demiurgice a autoarei.
În ultimele sale expuneri, fie natale, fie europene, autoarea oferă triada , clasică şi ea: populaţii florale, decupaje din natură şi portrete feminine. Trei poposiri, în faţa realului teluric, surprinse de retina autoarei şi metamorfozate după crezul ei artistic. Aşa au fost, de când lumea, aşa au devenit pe pânze, după acest al doilea imperativ „să fie”, acum umano – demiurgic, ca prerafaelite. Trei ipostaze, detaşate din Marele Tot şi devenite , prin autor, independente. Floralul surprins, nu biologic sau festiv, pare apartenent planetei Flora şi nu Terra, lipsit de funcţie germinativă, ci acum corală, ca mici grupuri instrumentale fără dirijori şi aflate în aşteptare. Sau, privite altfel – dar tot prerafaelic – fiecare insulă florală pare a fi un cristal de culoare.
Fragmentele de natură sunt surprinse pe când aceasta visează nu oamenii care fug pe lângă ea ci tot natura, mai singură în aşteptarea destrămării veşniciei. Copaci, ca balerini, dansând spre cer, avându-şi fiecare o personalitate de nerepetat. Portrete de copaci lăsate în natură de autorii ce nu le-au semnat.
La ea acasă şi autoarea, ca şi stilul ei – un post al unui pre – e acea succesiune de Portrete. Un gineceu vestalic care, oricât de mult ar fi privite, nu spun nimic. Ar zice multe, dar nu pot. Nu le permite stilul prerenascentist. Sunt calme, nu au cunoscut, până acum, viaţa. Sunt, parcă, Galateele din mit ce n-au a spune, deocamdată, ceva lui Pygmalion. Sunt într-un ne-nţeles a fi după un nesfârşit a nu fi. În schimb noi, cei care le privim, le transferăm viaţa noastră, cu avalanşe de întrebări şi cu răspunsuri fără glas. Dar o lucrare – „Vis” – te lasă mult pe gânduri. Răspunsuri într-un con ce vin înspre noi şi altele care formează un alt con, pierdut în perspectivă.
Romanicul profund a pregătit, odinioară, zvâcnirile spre cer de către gotic. Preclasicismul lui Vivaldi, pe Mozart şi pe Haydn, ca clasici. Preromantismul visător, pe cei romantici de pe baricade. Să credem în a fi de mâine şi alte viziuni, care vor dărui la demiurgii următori, fie ca pre, fie ca post, cascade de trăiri, zidite-n catedrale de perfecţiune, precum popasul rafaelic de acum.

30.10.2014

Acest articol a fost publicat în Alina Alexandra Vasile, Gheorghe A.M. Ciobanu și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.