Constantin Tomşa, la 75 de ani, îşi va lansa: “Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ”

Constantin_TomsaProfesorul şi criticul literar Constantin Tomşa împlineşte azi 75 de de ani. O viaţă petrecută între cărţi, fie că a lucrat la catedră, fie prin diferite instituţii publice de cultură. La rându-i, va lăsa bibliotecilor publice un maldăr de cărţi, cele mai multe de istorie şi critică literară, ultimele două decenii dedicându-se exclusiv acestei nobile activităţi, scrisului. Născut la 3 noiembrie 1939, în satul Ghelăeşti (Bârgăoani), este absolvent al Şcolii Medii Nr.1 Piatra-Neamţ (Liceul “Petru Rareş”) în anul 1956.
Între anii 1958-1960 urmează cursurile Institutului Pedagogic de Învăţători, de 2 ani, apoi, între 1964-1970, este student al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română (fără frecvenţă) a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cariera didactică de învăţător, institutor şi profesor gradul I: în comuna Calu-Iapa (azi Piatra Şoimului), ca profesor şi director de şcoală, în perioada 1960-1969, apoi la Şcoala Nr. 1 (1983-1990) şi Grupul Şcolar Gheorghe Cartianu, din Piatra-Neamţ (1990-2002), ca institutor şi respectiv, profesor.
În perioada 15 septembrie-1 iulie 1970, a fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ, iar de la 1 septembrie 1970 până la 15 noiembrie 1983 inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, funcţie în care a contribuit direct la iniţierea şi organizarea primelor ediţii ale unor manifestări care s-au perpetuat până astăzi în judeţul Neamţ: “Sadoveniana” şi Salonul de carte “Libris”, precum şi editarea, în 1980, a monografiei “Petrodava 2000. Tradiţie şi comunitate” (în colaborare cu Gheorghe Bunghez şi Marcel Drăgotescu) şi a numărului unic, martie ’80, seria nouă, a Revistei “Petrodava culturală” (împreună cu Marius Alexianu, Valentin Ciucă, Emil Nicolae şi George Podani). Colaborează la ziarul “Ceahlăul”, revistele de cultură “Asachi”, “Antiteze”, “Apostolul”, “La Tazlău”, “Ţara Hangului”. ş.a.
Din 1998 este redactor coordonator al revistelor “Anotimpuri” şi “Anuar” ale Grupului Şcolar “Gheorghe Cartianu”, iar din septembrie 2000, este director executiv al revistei “Apostolul”, editată lunar de Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ. Cărţi publicate: „Petrodava 2000. Tradiţie şi continuitate” (în colab.), 1980; „Împătimit de lectură. Cărţi şi autori I-IV”, 2002-2006; „Lucian Strochi sau Ieşirea din cuvânt. Eseu monografic”, 2003; „Cristian Livescu sau Viaţa interioară secretă a imaginii, Eseu monografic”, 2005; „Revista «Apostolul». Bibliografie”, 2008 (DVD/2009); „Costache Andone în competiţie cu viaţa. Eseu monografic” (în colab), 2009; „Contemporan cu ei. Fişe de dicţionar. Scriitori”, 2009.

“Există o singură judecată: TIMPUL”
Căutându-l zilele trecute pentru un scurt interviu, profesorul ne-a rugat să îl amânăm pe altădată, pentru că lucrează la Calendarul personalităţilor pe anul 2015 al Bibliotecii judeţene “G.T. Kirileanu” (o nouă ediţie, după cea de anul trecut) şi trebuie să-l predea la termen. “Şi nu scrie despre mine prea mult, lasă spaţiul pentru alte personalităţi”, ne-a răspuns la telefon autorul celei mai nou Istorii literare nemţene, volumul intitulat “Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ” – de la copişti la suprarealişti (secolul al XV-lea-2012)”, care va ieşi în aceste zile de sub tipar şi va fi lansat foarte curând (data lansării încă nefiind stabilită).
Cu prilejul acestui eveniment, l-am rugat să vorbească despre întreprinderea sa care s-a finalizat în aceste zile: “Întreprinderea noastră are ca scop cuprinderea marii majorităţi a celor care, din cele mai vechi timpuri (de la Pomelnicul de la Bistriţa, 1407, de exemplu) şi până astăzi (în anul 2012), prin strădania lor, au contribuit la crearea unei zestre culturale materializată în ceea ce numim curent carte, pe un teritoriu pe care în prezent îl numim convenţional Judeţul Neamţ (…) Lucrarea noastră conţine mai multe tipuri de articole: autori (cronicari, scriitori, autori de scrieri bisericeşti, folclorişti, publicişti, traducători ş. a.), editori, scrieri anonime, publicaţii periodice (literare, culturale, cu pagină sau supliment literar), grupări şi societăţi literare sau culturale), case memoriale. (..). Articolele diferă ca dimensiune, în funcţie de opera autorului, de documentaţia de care a dispus autorul acestui volum şi sunt alcătuite din: biografia, comentariul operei şi bibliografie… inclusiv aprecierile noastre. Bibliografia are două părţi componente: opera (în volum şi în periodice), referinţe (din periodice, cu indicarea titlului publicaţiei, a numărului şi a anului, din volume: antologii, istorii ale literaturii etc.) şi un fragment dintr-un text critic. Menţionăm, în mod special, că am preluat şi am adaptat la specificul lucrării noastre normele lexicografice folosite în redactarea Dicţionarului general al literaturii române I-VII, Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2004-2009”.
Iată ce ne declara autorul acum câţiva ani, când anunţa acestă apariţie-eveniment la Piatra Neamţ, într-un interviu mai consistent din ziarul nostru: “Vă pot spune că ostenesc la o carte care va umple un gol în bibliografia locală, referitoare la literatura Judeţului Neamţ. Este cartea la care lucrez de câteva decenii (mă refer la strângerea materialului) şi care este în faza finisărilor. Dacă «timpul va mai avea răbdare», iar timpul!, sper să o tipăresc în anul în care voi împlini o vârstă rotundă (vârstă care a venit; n.n.). Sper. Acesta va fi cadoul pe care mi-l doresc cel mai mult. Cât despre introducerea numelor din această istorie literară, vă răspund tranşant : din păcate sau din fericire (!?), oamenii nu fac (am evitat formularea «nu sunt creatori») numai lucruri valoroase, iar semenii lor nu cred că sunt în măsură să-i judece. Singurul lucru pe care îl pot face cei care se consideră superiori semenilor, indiferent de domeniu de activitate, inclusiv în artă, este să demonstreze că sunt mai buni, fără să clameze peste tot această părere a lor despre ei înşişi. De altfel, istoria artelor demonstrează din plin aceste afirmaţii ale mele. Dacă ne referim numai la literatură şi ne oprim numai la perioada interbelică, constatăm că bibliotecile sunt pline de cărţi «uitate», însă acest lucru nu confirmă şi nici nu infirmă valoarea lor. Au intrat în conştiinţa publicului doar acei autori şi cărţile lor care au fost incluşi/se în canonul şcolar, la insistenţele unor critici literari sau autori de programe şi manuale care le-au considerat valoroase la un moment dat. Procedeul este valabil şi astăzi. Vedeţi manualele alternative. Cine citeşte critica literară din diferite perioade ale istoriei literare va «descoperi» păreri pro sau contra, confirmate sau nu ulterior. În acest sens, este cunoscută părerea lui Alexandru Macedonski despre Eminescu. Dacă îmi este permis, mă voi referi la o stare de spirit ce se manifestă din partea celor care nu prea gustă literatura, şi arta modernă în general. Aceştia spun: «De ce, domnule, nu scriu poeţii de azi sau nu pictează pictorii, aşa cum a făcut Eminescu, respectiv Grigorescu? De ce înţelegem poezia lui Eminescu şi nu înţelegem versurile lui Nichita Stănescu?» Desigur, asemenea abordare este falsă. Cei care fac astfel de afirmaţii au rămas la stadiul înţelegerii şcolăreşti a unor texte eminesciene prezente de-a lungul anilor în manuale, fără a cunoaşte semnificaţiile filosofice ale acestora, pentru care îţi trebuie ceva mai multe cunoştinţe. Există o singură judecată: TIMPUL”.

Nicolae Sava – Ceahlăul

Acest articol a fost publicat în Constantin Tomşa și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.