Însăşi viaţa

Nu uiţi frunzele
ce ieri ne-acopereau ca o pătură,
şoaptele lor sperau să treacă
prin arcul elipsei,
– acea absenţă plină –
zâmbetul nostru ne-a luat inimile.

O fericire în forma unui înger
şi un miracol delicat
te fac să simţi lacrimi de bucurie,
două buze ard intens, o dorinţă extatică,
acele săgeţi ţintesc inima, capul ţi se-nvârte.

Un limbaj floral este necesar iubirii,
mâinile de pe tastatură îţi sunt amorţite
şi toate dorinţele tale secrete
de a explora
fiecare parfum din mine,
rămân inocente, ca ziua de lungă.

Prin cel mai adânc tunel
un tren intră în viteză, un vuiet
în diminuendo şi-n albastru crescendo
este iubirea, sursa fiind însăşi viaţa.

Incomensurabil şi insondabil,
cu mult faţă de ceea ce, tocmai, am spus,
în miezul meu interior,
profund, te iubesc! îmi scrii astăzi.

Irina Lucia MihalcaIrina.Lucia.Mihalca

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.