Dumitru Isac, trei decenii de la trecerea în eternitate

Dumitru IsacMai întâi, o scurtă prezentare biografică:
Dumitru ISAC (n. 9 X 1914, Truşeşti/Botoşani – d. 7 VIII 1984, Cluj-Napoca) a fost profesor universitar emerit, cercetător ştiinţific, scriitor, istoric al filosofiei, istoric şi critic literar. Licenţiat al Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj, Facultatea de Litere şi Filosofie (1937), a devenit doctor în filosofie (1972), cu teza Frumosul la Socrate, Platon şi Aristotel (coord. ştiinţific Acad. Prof. D. D. Roşca). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (1956-1984). Opere principale (selectiv): Cunoaştere şi transcendenţă (prima ediţie, 1943); Aristotel (1959); Jean-Jacques Rousseau (1965); Frumosul în filosofia clasică greacă (1970), Introducere în istoria filosofiei eline (postum, 2005); Frumosul la Socrate, Platon şi Aristotel (postum, 2013).
Acum 30 de ani, Dumitru Isac părăsea prozaica lume terestră. Sfârşitul său omenesc a îndurerat întreaga breaslă academică din ţară, în primul rând pe foştii săi studenţi şi colegi din Cluj-Napoca.
Încă din tinereţe, „Profesorul” – cum le plăcea cunoscuţilor să-i spună – a trăit filosofia cu aceeaşi intensitate cu care a gândit-o. Modestia gânditorului şi libertatea cugetării gratuite rămân teme fundamentale ale testamentului său spiritual nescris. Este motivul pentru care redăm mai jos câteva dintre reflecţiile sale din Jurnalul de idei:

*
„Lumea comună trăieşte într-un cerc din care nu poate ieşi, acolo se naşte şi moare ea. Filosoful îşi are nemărginite orizonturile gândirii lui. El trăieşte în lumea ideilor generale, amănuntele vieţii îl împiedică. El are o ţintă în faţa ochilor: înţelegerea sensului, valorii a tot ce există. Cunoaşterea pentru el e mijloc. Adevărata filosofie nu se învaţă din cărţi, ele te lămuresc numai până la un punct – adevăratul filosofie se simte, se trăieşte intens, angajează fiinţa întreagă şi peste tot.

*
Sensul vieţii l-ai putea afla prin raţiune, dar când constaţi că lumea scapă din raza raţiunii noastre poţi trage concluzia: sau ea n-are sens, e iraţională, sau are şi nu-l putem noi cunoaşte.

*
Să remarcăm că filosoful îşi pune întrebări mai multe. Unele considerate copilăreşti. Dintre ele se repetă una care este veşnica întrebare: de ce? Poate nu există răspuns. Poate există, dar nu-l putem noi da. Răspunsul care s-a dat e parţial şi insuficient.

*
Sunt curioşi aceşti tineri care păşesc timid şi se revoltă la tot pasul. Sunt neobişnuiţi cu viaţa – iată justa explicare. Începutul filosofiei e întru totul asemănător acestei faze a tinereţii noastre. Filosoful e un neadaptabil, e omul care nu se obişnuieşte cu formele vieţii. În această neadaptabilitate şi imposibilitate de obişnuinţă cu formele vieţii obişnuite stă tăria inteligenţei critice a filosofului, fiindcă obişnuinţa este sfârşitul inteligenţei.
Viaţa întreagă a filosofului corespunde acelei faze a tinereţii pe care am numit-o mai înainte. Filosoful rămâne veşnic tânăr, mereu nemulţumit fiindcă e neobişnuit cu ceea ce este, mereu întrebându-se asupra a ceea ce pentru ceilalţi este cunoscut şi banal. Iată pentru ce filosoful e străin de mintea comună, e caraghios pentru această minte şi inutil.

*
Inteligenţă, sentiment, voinţă, bine educate formează armura unui caracter desăvârşit. Oamenii cu inteligenţă şi sentiment sunt de admirat, cei cu voinţă de temut.
Acordul între inteligenţă şi sentiment îl face voinţa. Ea trebuie tot atât de mult educată ca şi cele două. Oamenii fără voinţă se zbat dureros între inteligenţă şi sentiment. Ei sunt de compătimit.
Omul întreg e acel cu inteligenţa, sensibilitatea şi voinţa armonizată.

*
Filosofia te învaţă multe; poate să-ţi dea satisfacţia de a şti că eşti mai sus decât mulţi din semenii tăi. Fericit vei fi dacă vei rămânea şi aici un om limitat, un om mărginit la ştiinţă multă. Dacă însă îţi vei da seama că toată filosofia, de la Thales la Bergson, nu-ţi poate explica de ce trebuie să mori, atunci filosofia îţi va apărea şi ea un lucru uman şi nu divin; şi vei rămânea, din nou, singur în faţa singurei întrebări: de ce trebuie să mor?”

Ionuţ Isac

***

Scriitori botoșăneni. Dumitru ISAC  (n. 9 oct. 1914, com. Truşeşti, jud. Botoşani – m. 7 aug. 1984, Cluj-Napoca)
Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013

Istoric al filosofiei, istoric literar, cercetător ştiinţific, publicist, prof. universitar. A absolvit şcoala primară în comuna natală, gimnaziul şi Liceul de Aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar la Cluj (1926-1932). Licenţiat al Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj, Facultatea de Litere şi Filosofie (1937). Doctor în filosofie (1972).

Profesor la Liceul Militar „”Gral. Div. Macarovici” Câmpulung Muscel, Liceul Militar „Ştefan cel Mare” Piteşti, Liceul Militar „Regele Ferdinand” Craiova, Liceul de Băieţi Baia Mare, Liceul „G. Bariţiu” Cluj şi la Liceul de Aplicaţie al Seminarului Pedagogic Universitar Cluj (1939-1949), unde a predat filosofie, drept, economie politică, sociologie, psihologie, logică, istoria artelor. Din 1945 a activat în cadrul Universităţii din Cluj, unde a susţinut cursuri de logică şi istoria logicii, istoria filosofiei antice, medievale, moderne şi contemporane, metodologia istoriei, a filosofiei, etică şi estetică. Şef al catedrei de Istoria filosofiei, logică, etică şi estetică la Universitatea „Babeş – Bolyai” (1971-1977), membru al Consiliului profesoral al Facultăţii de Filosofie. A predat, de asemenea, la Facultatea de Ştiinţe Juridice (1951-1953) şi la Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” (1952–1957), unde a susţinut cursuri de psihologie, pedagogie, logică, estetică. Redactor- şef adj. la Tribuna şi Steaua (1957–1962) şi director al Teatrului Naţional din Cluj (1961–1965). Coautor al manualului şcolar de filosofie pentru învăţământul preuniversitar (ed. 1973-1977).

Colaborări cu studii şi articole de filosofie, etică, estetică, critică şi istorie literară, eseuri şi recenzii la: Almanahul literar, Bucovina literară, Cronicar, Familia, Freamătul şcoalei, Gazeta literară, Revista de filosofie, Revista Fundaţiilor Regale, Steaua, Symposion, Tribuna, Ţară nouă ş.a.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1956).
Medalia „Meritul Cultural”cl. I (decret al Regelui Mihai I, 1943), Ordinul Muncii (1959), Ordinul „Steaua R.P.R. (1964), Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974), titlul de „Profesor universitar emerit” (1974).

OPERA: Cunoaştere şi transcendenţă (Cernăuţi: Tipografia „Mitropolitul Silvestru”, 1943; ed. a 2-a, Iaşi: Cantes, 1999), Aristotel (monografie; Bucureşti: Editura Tineretului, 1959; ed. a 2-a, Cluj-Napoca: Argonaut, 2009), J.J. Rousseau (studiu monografic; Bucureşti: Editura Tineretului, 1966), Frumosul în filosofia clasică greacă (Cluj: Dacia, 1970), Cunoaştere şi transcendenţă: realism critic (ed. a 2-a, rev.; Cluj-Napoca: Grinta, 2003), Jurnal de idei. Fragmente filosofice şi literare (Cluj-Napoca: Grinta, 2003), Introducere în istoria filosofiei eline (Cluj-Napoca: Grinta, 2005), Scriei filosofice şi literare (Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006), Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, vol. 1: Filosofia în Orientul Antic: (Egipt, Mesopotamia, China, India; Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006), vol.2: Filosofia în Dacia, Grecia şi Roma. Orientul şi Occidentul medieval (Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008), Studii, prelegeri şi note de curs de istoria filosofiei moderne (Cluj-Napoca: Argonaut, 2007).

REFERINŢE:

CLUJENI ai secolului XX: dicţionar de personalităţi. – Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001; VLĂDUŢESCU,GH. Neconvenţional, despre filosofia românească. – Bucureşti: Paideia, 2002; MUNTEANU,ŞT. Raţionalitatea metafizicii lui Ion Petrovici. – Iaşi: Editura Fundaţiei AXIS, 2003; BOTEZ,A. Un secol de filosofie românească. – Bucureşti: Editura Academiei Române, 2005; VIDAM,T. Izvoare filosofice. – Târgu-Mureş: Editura Ardealul, 2006; FORNADE,D. Personalităţi clujene (1800-2007). – Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007; STUDII de istorie a filosofiei româneşti, vol. 2. – Bucureşti: Editura Academiei Române, 2007.
*
BĂDĂRĂU,D. „Aristotel”, Iaşul literar, nr. 8, 1960; NICOLESCU,V. „Aristotel”, Luceafărul, nr. 5, 1960; BOTEZ,M. Dumitru Isac, Luceafărul, nr. 4, 1968; CICOARE,TR. O carte folositoare educatorilor – Dumitru Isac – „Cunoaştere şi Transcendeţă-realism critic”, Apostolul (Piatra Neamţ), nr. 50, 2003; ISAC,I. Dumitru Isac despre spiritul critic, Revista de filosofie, nr. 1-2, 2003; ISAC,I. „Jurnal de idei”, Revista de filosofie, nr. 1-2, 2003; ISAC,I. Un manuscris inedit al lui Dumitru Isac…, Târnava – Revista de filosofie şi literatură, nr. 1-2-3, 2003; CICOARE,TR. Dumitru Isac – 90, Asachi (Piatra Neamţ), nr. 1, 2004; Apostolul (Piatra Neamţ), nr. 186, 2004; CICOARE,TR. Un valoros slujitor al învăţământului românesc – Dumitru Isac, Apostolul (Piatra Neamţ), nr. 62, 2004; VIDAM,T. „Cunoaştere şi transcendenţă”, Revista de filosofie, nr. 1-2, 2004; COSMA,E. „Introducere în istoria filosofiei eline”, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca. Series Historica, XLV, 2006; ISAC,I. Perspectivă românească asupra valorilor filosofice de la Platon la Kant.Dumitru Isac (1914-1984), Revista de filosofie, nr. 5-6, 2006; VIDAM,T. „Introducere în istoria filosofiei eline”, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj-Napoca. Series Humanistica, IV, 2006; MĂRUŢOIU,V.C. Filosofia ca paradigmă a metamorfozei vieţii dincolo de moarte în scrierile lui Dumitru Isac, Dor de dor, nr. 35, 2008.    revista Luceafarul

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dumitru Isac, Ionuţ Isac și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.