Dimitrie Grama – „Şi totuşi…“

dimitriSunt convins ca majoritatea romanilor, mai ales a celor emigrati, a fost afectata de expunerea discriminatorie a Romaniei si a romanilor in presa occidentala in ultimul timp. Nu are importanta, cred eu, ca o buna parte a romanilor emigrati se considera si mai ales, din motive de orgoliu si de rusine, se auto-amagesc, ca ar fi germani, francezi, americani sau scandinavi. Nu, toti suferim o criza de identitate etnica atunci cind neamul nostru este supus unor defaimari, când tara noastra de origine este tratata ca un esec etnic, ca o povara pusa pe umerii umanitatii.

Dar care este, in fond si la urma urmei, vina Romaniei si a poporului roman? Sunt romanii o belea, o povara pe care restul Europei este nevoita sa o duca “filantropic”, o povara de sacrificiu, “biblica”, care blagosloveste si iarta de pacate restul umanitatii? Sunt oare romanii mai viciosi, mai prosti, mai rai si mai tilhari decit restul omenirii? Este Romania, o tara saraca si fara perspective, o tara mai prejos decit Chadul sau Darfurul?
Istoric vorbind, tinuturile locuite de romani sunt amintite de diverse surse, ca fiind unele din cele mai binecuvintate locuri de pe acest Pamânt, unde alte natii ar fi dorit sa-si traiasca viata si sa-si ingroape mortii. La noi, la romani, au venit grecii si persii si romanii si slavii si mongolii si germanii si evreii si tiganii. Oare de ce au venit aceste popoare la noi, de-a lungul mileniilor, daca noi si tara noastra am fost atit de prapaditi, atit de striacati sufleteste si atit de inapoiati? Au venit sa ne civilizeze si in acest fel sa ne indrume pasii spre o viata mai buna? Nicidecum!! Toti au venit la noi deoarece pamantul nostru strabun si oamenii de pe acest pamant reprezentau un “Eldorado”, ascuns in inima vechiului continent, Europa. Nu este oare atitudinea actuala a Europei, una de aroganta si necunoastere, o atitudine bazata pe o falsa propaganda si pe prostie?
Nemarginita ospitalitate a romanilor, ingaduinta si acceptarea tuturor religiilor, a obiceiurilor si traditiilor altor grupuri etnice, care s-au stabilit pe linga noi, pe pamintul nostru, este un fenomen, as putea spune, unic, in istoria universala. Noi am putea sta ca un model al convietuirii armonioase, ca un model al globalizarii. Dar, romanii nu fac mare zarva pe aceasta tema, pentru ca romanii considera ospitalitatea, generozitatea si acceptanta ca o “stare” normala a spiritului lor. Romanul se rusineaza daca nu poate sa dea, daca nu poate satisface nevoile vreunui strain oarecare si romanul s-ar rusina sa primeasca ceva in schimbul generozitatii lui naturale. Cu ce drept ne trateaza “opinia publica” europeana pe noi ca fiind “cetateni de mana a doua” al acestui continent? Suntem noi romanii raspunzatori de actele tiganilor, pervers numiti rromi, acte care sunt comise de tigani in mod general, oriunde in lume tiganii au ales sa traiasca, acte bazate pe anumite “traditii” care in mod universal caracterizeaza rasa, etnia lor? Este oare Romania singura tara europeana unde nepotismul si coruptia sunt fenomene cotidiene? Este marea masa a romanilor, primitiva, ucigasa, lenesa si proasta? Eu nu cred ca este asa! Eu cred ca Romania si romanii trec printr-o perioada grea, de tranzitie sociala si spirituala, o perioada in care, sub falsa premiza, a acceptantei intr-o alta ordine, romanul se simte timorat si pierdut. Dar sunt convins, ca asa cum alte perioade nefaste au trecut, romanul va trece si acest impas, continuindu-si existenta alaturi de vechile popoare ale acestui pamant.
De patruzeci de ani sunt martor la “evolutia” Occidentului si tocmai de aceea sunt din ce in ce mai convins ca am dreptate cu privire la “sansa” de prosperitate si de succes a poporului roman. Daca vom avea curajul si puterea spirituala sa ne respectam si sa ne mentinem traditiile si cultura, vom continua sa ramanem, alaturi de greci, alaturi de germani, alaturi de vichingi si alaturi de celelalti “latini”, unul din cele mai vechi si cele mai prospere natii europene. Timpul lucreaza spre beneficiul nostru!

revista Neamul romanesc

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Dimitrie Grama și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.