Floarea de colţ a măceşului iubirii

Poştaşul nu bate pasul de două ori pe loc,
Chiar şi la capătul lumii, la dorinţa sufletului,
reuşeşte s-ajungă pe aripile calului.
La auzul şoaptei,
purtată-n zbor de-un puf de păpădie,
un destin mitic îl leagă pe stăpân de mârţoaga lui,
gloaba răpciugoasă
preschimbată într-un cal năzdrăvan.

O, înţeleaptă, fiică a lui Agamemnon!
Sângele tău, trecut prin amurgul zeilor,
scris în nopţile arabe, prin cronici în piatră,
în florile-ngheţate din martie
şi-a unui aprilie spulberat dintr-un palat de vise,
te-au desemnat succesorul vechiului cod,
kanunul, mesagerul tunetelor ploii
– o piramidă prăbuşită de iluziile răzleţe-ale gândurilor –

Un vis într-un vis-evantai! Simbolic vis!
Sub pelerina de stele,
din şoapta verde a vântului lăuntric
ce-adie-n peisajul pictat în ceai, prin cheile lunii
şi-ale soarelui, trecute prin teatrul de hârtie,
îţi vei aminti, cândva, ultima iubire
– o tânără călătoare pe-o hartă a viselor –
În ierbarul amintirilor am să-ţi prind
– esenţa nemuritoare –
floarea de colţ a măceşului iubirii…

O poezie de dragoste eşti,
cu iubirea-mi curgi în toate celulele,
Ai rămas în mine, tulburat, pe veci, am rămas.
Te iubesc şi dacă nu te-ating cu dragostea mea, voi muri!
Ce cauţi tu în alt timp decât mine,
tu, iubita mea, tu ce-o să faci?
Răspunsul e-n tine, dragul meu,
în viaţă, puţini oameni iubim profund,
mai presus de viaţă, mai presus de moarte.
Ai grijă de tine, de dorul cel bun şi cel rău,
Să nu le-ncurci, neatent cum eşti!
La ce iubeşti nu renunţa,
se va-mplini de vei visa, tot timpul, la ceea ce-ţi doreşti,
inima ta ştie, în tine-i cheia, deschide ochii, găseşte-o!

O himeră-i viitorul, călatoria, nu destinaţia,
e cea care ne face fericiţi,
căci tot ce eşti, aici, acum, e doar acest moment!

 

 

Irina Lucia Mihalca Irina.Lucia.Mihalca

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.