Vavila Popovici – Politica vicleană

„Poți descoperi de ce se teme cel mai mult dușmanul tău, observând cu ce încearcă să te sperie.”– Eric Hoffer

Viclenia este după dicţionarul explicativ al limbii române sinonimă cu perfidia, ipocrizia, falsitatea sau înşelăciunea. Cu sens mai atenuat: Șiretenie, șmecherie, șiretlic, stratagemă.
„Omul viclean se îmbracă când în piele de oaie, când în piele de vulpe” spune un proverb românesc. Tema vicleniei este o temă veche și cât se poate de actuală. Cunoaștem astăzi viclenia socială, infracţională, armată, politică etc. Scriitorul, jurnalistul român Octavian Paler afirma că politica „nu are principii, are numai interese”. Formele vicleniei sunt multiple fiindcă oamenii vicleni ascund și se ascund, nu recunosc „manevrele” nici față de alții nici față de ei însăși. De mai multe ori ajungem să de dăm seama de cine este viclean numai după ce am fost traşi pe sfoară. Are mărimi diferite, de la viclenia unui om din preajma noastră, până la viclenia unui grup social, politic, financiar, este o temă de care ne lovim şi nu o putem lăsa neabordată. Viclenia odată ce ajunge să fie practicată, devine o a doua natură a omului, ajunge să-l definească, să reprezinte o trăsătură a caracterului său. Este practicată cu scopul de a profita sau de a trage beneficii de pe urma cuiva. Mulţi se îmbogăţesc de pe urma celor săraci sau lipsiţi, înșelându-i, furându-le câte ceva. Oamenii vicleni sunt lipsiţi de caracter şi de demnitate. Vicleniei i se opune starea de nevinovăţie, de corectitudine, de loialitate, de bunătate. Omul viclean este un păcătos, un om incorect, lipsit de cinste, un om rău.
Acest mare demon numit Viclenie este folosit drept „meșteșug” abil, în scopul de a face rău cuiva, de a obține fraudulos ceva, de a profita de slăbiciunea sau inocența cuiva. Viclenii se străduiesc întotdeauna să pară mai buni decât sunt, viclenia lor fiind asociată adesea cu perfidia, ipocrizia, falsitatea, șiretenia, tertipul și oricare alte manevre iscusite, adaptate și necesare momentului și omului respectiv, pentru a reuși să înșele. Falsa bunătate sau falsul adevăr sunt semne care ne pot deruta în cunoașterea omului și a intențiilor sale. Mai folositor îți este un prieten care îți vorbește direct și sincer, decât un străin lingușitor, dar așa e viața, omul are prieteni dar și dușmani care îl lingușesc o perioadă de timp, spre a-l nimici mai ușor. De cei răi ne putem feri singuri, căci avem dovada clară a răutății lor, de cei vicleni însă, ne poate păzi doar Dumnezeu, dându-ne puterea de a raționa pentru a cunoaște gândurile lor ascunse.
Clevetirea, defăimarea, ura, pizma, invidia, răzbunarea, facerea răului se spune că sunt surorile acestei stări diavolești. Omul viclean este o făptură „murdară” în fața lui Dumnezeu. Sub masca falsei smerenii, a bunătății închipuite, a omeniei, a milei sau a dreptății, cel viclean pune curse în calea semenilor pentru a-i nimici. Viclenia este condamnată de Mântuitorul Iisus Hristos, când îi mustră pe farisei, zicând: „Voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie” (Luca 11, 39).
Viclenia nu ar fi avut putere asupra omului, ne arată Biblia, dacă acesta s-ar fi încrezut în cuvântul lui Dumnezeu și ar fi cercetat mai atent pe cel care, pe ascuns, a vorbit potrivnic – șarpele – cel mai șiret dintre toate fiarele de pe pământ făcute de Dumnezeu. E greu, sigur că este greu să ții piept „împotriva uneltirilor diavolului”. Strategia diavolului, iată, se repetă în viața noastră. Falsa bunătate, aerul grandoman de cuceritor, minciuna sunt semne al vicleniei, deoarece ele încearcă a se prezenta fals, ca nobile înfățișări. Aparent, celor vicleni le merge bine, ieșind mai tot timpul în câștig, în dauna celor de lângă ei, însă, după spusele scriitorului român Ion Neculce „Pasărea vicleană dă singură în laț”. Dar până să așteptăm să cadă singură în laț, poate ar fi bine să ne străduim de a-i fi dată-n vileag viclenia, descurajată la timp, pentru a nu fi prea târziu.
Concretizând, revenind la „oile noastre”, atenția lumii întregi se focalizează, în aceste zile, asupra nenorocirii din data de 17 iulie 2014, dată la care cursa MH17 a Malaysian Airlines zbura pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur, când avionul a fost doborât de o rachetă. Kievul anunţă că avionul a fost doborât de „terorişti ruşi”. De cine, de necine, este o mare tragedie, o crima monstruoasă! Rusia neagă orice implicare şi transmite că „evident că este vina statului pe teritoriul căreia s-a petrecut tragedia”, adăugând că „Poroșenco are mâinile pătate cu sânge pentru că a demarat ofensiva asupra separatiștilor”. După câteva zile de presupuneri, analize în care separatiştii pro-ruşi au negat inițial orice implicare în atac, susţinând că nu au armamentul necesar pentru a doborî un Boeing 777 de la o asemenea altitudine, se fac publice mai multe interceptări care arată cum separatiştii pro-ruşi raportează comandanţilor lor din Rusia că au doborât un avion civil, președintele rus Vladimir Putin neagă însă orice implicare a forțelor armate ruse, susținând că responsabilitatea pentru cele 298 de vieţi pierdute – 189 olandezi, 44 malaiezieni, 27 australieni, 12 indonezieni, 9 englezi, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi, un româno-canadian, un neozeelandez și încă 20 de pasageri cărora nu li s-a confirmat naţionalitatea (la acea dată) – este în totalitate a Kievului, din cauza ofensivei demarate la 5 iulie împotriva separatiştilor pro-ruşi din estul ţării. Vineri, 18 iulie, apar fotografii şi imagini video cu un sistem de rachete BUK care se îndreaptă spre graniţa cu Rusia. Mai apare și varianta susținută de ucraineni, că avionul a fost doborât pentru că separatiştii l-au confundat cu un avion militar ucrainean, care zbura tot în acea zi de joi, cu câteva ore înainte, separatiştii doborând anterior un avion de luptă Suhoi-25 al ucrainenilor și un avion de transport militar AN-26. Kievul susţine că separatiştii au capturat cutia neagră a avionului și după confirmarea rebelilor, se află în posesia acestora, ei insistând să o trimită la Moscova pentru a fi analizată. În cele din urmă la cererea Olandei, cutiile negre sunt predate Olandei.
Față de filmul acestor acuzații reciproce, ziariști din multe țări iau atitudini pe baza informațiilor obținute până la această dată. Astăzi, la câteva zile după uciderea atâtor suflete nevinovate, când scriu acest articol, un ziar de prestigiu redă cuvintele editorialistul german Berthold Kohler: „Rusia a devenit nu doar exportator de gaz şi ţiţei, ci şi unul de instabilitate şi nesiguranţă”. Se emite părerea că responsabilitatea pentru doborârea avionului de pasageri al Malaysia Airlines aparţine Moscovei, armata rusă fiind singura care deţinea rachetele capabile să doboare avioane la asemenea altitudine, iar rebelii pro-moscoviţi nu ar fi recurs la un astfel de gest fără acordul Kremlinului. În acest context, Neue Zuercher Zeitung analizează discursul preşedintelui american Obama, în care acesta îi solicită liderului rus Putin să-şi asume responsabilitatea pentru tragedia din estul Ucrainei, evitând să utilizeze termenul „terorişti”, folosit de preşedintele ucrainean Poroşenko. SUA pregătesc noi sancţiuni, care-l vor afecta de data aceasta mai direct pe Putin şi pe cei mai apropiaţi colaboratori ai acestuia; unele state din UE dau dovadă de lipsă de fermitate, ținând mai mult la avantajele comerciale decât la siguranța, prestigiul valorilor europene. Şeful contraspionajului ucrainean declară că persoana care a lansat joi racheta ce a doborât zborul MH17 este cu siguranţă un ofiţer rus. „Un ofiţer bine echipat, bine educat şi instruit de ruşi (…) a apăsat acel buton în mod deliberat”. Un oficial ucrainean precizează că s-au interceptat conversaţii între un ofiţer rus şi biroul său din Moscova: „Ştim sigur că, cu câteva minute înainte de lansarea rachetei, a existat un raport către un ofiţer rus, care anunţa că avionul se apropie, a adăugat acesta”. Președintele României Traian Băsescu a adus învinuiri președintelui rus Vladimir Putin, a criticat şi poziţia prea moale pe care a adoptat-o UE faţă de Moscova. Printre altele a spus: „Putin nu poate fugi şi nu se poate ascunde sub amânări şi minciună de responsabilitatea punerii la dispoziţie a specialiştilor şi a echipamentelor militare cu care aeronava a fost lovită. Din păcate, Federaţia Rusă este partenerul teroriştilor în această operaţiune legată de uciderea a 298 de persoane”.
Concluzia este că în acest război al acuzațiilor, nu ar trebui camuflată realitatea. Misterul trebuie elucidat. Viclenia, tertipurile folosite pentru deturnarea adevărului trebuie descoperite și date în vileag.
Ne putem întreba, pe drept cuvânt, dacă nu a fost un act viclean, dacă nu s-a vrut „a se lua focul cu mâna altuia” sau „a scoate castanele din foc cu mâna altuia”, după cum spune proverbul românesc, adică a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă și, ulterior a fugi de răspundere, aruncând vina pe seama altuia. Așa se cam procedează în politica vicleană. Când este o acțiune primejdioasă pui pe altcineva să întreprindă acțiunea, lași munca (acțiunea) în seama lui, coordonezi de la distanță, apoi fugi de răspundere, lăsând vina în seama celui folosit, care… „ți-a scos castanele…”.
Confuzia, neînțelegerile se scaldă, pe undeva, în baia neadevărului și cred că sunt amplificate de mentalitățile diferite ale celor două părți. De aici pornind presupun că trebuie analizate cu mare atenție: obiectul, motivul, scopul, intenția, împrejurarea și analizat caracterul celor implicați, în special a celor care au trăit o jumătate de secol în comunism. Vom constata că mentalitățile, comportamentul, abordarea problemei diferă, oamenii care au trăit în comunism, cei mai mulți dintre ei au învățat să trișeze, unii nevoiți să supraviețuiască la acea vreme, alții să se îmbogățească pe furiș. Uneori am numit această atitudine dedublare, deși în limbaj simplu, popular, oamenilor care folosesc această stratagemă li se spun oameni cu două fețe. Unii oameni erau conștienți de fățărnicia lor și nu o lăsau să pătrundă în fibrele ființei păstrându-și conștiința nealterată, dar oamenii fără discernământ, fără voința acelui filtru al rațiunii, cu scopuri viclene, au adoptat minciuna, viclenia, fățărnicia, înrădăcinându-le adânc și definitiv în ființa lor. A fost o caracteristică a sistemului imoral, temut, care a folosit o politică vicleană, fiindcă așa după cum a spus Platon „Morala determină politica”. Din acest sistem s-au ridicat oameni, unii conducători care au viclenia implantată în sufletele lor.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vavila Popovici și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.