Ochii tăi, ochii mei…

Ochii tăi, ochii mei, două fântâni
în care ne scufundăm
pentru-a ne regăsi pururea tineri.
– un echilibru delicat între viaţă
şi moarte, acest şuvoi de timp trăit împreună –
Gura ta, gura mea, furtuna prin care
trecem înlănţuiţi cu faţa umedă de lacrimi.
Să ascultăm interludiul dureros
între prima vrajă
şi-atingerea mâinilor noastre
prin ecoul îndepărtat al unui zâmbet!
În paginile cărţii păstrez, încă,
proaspete şi verzi, frunzele tale
culese în drum
spre întâlnirea cu destinul.

– Lasă-mă să te sărut, iubito, profund!
Mă surprinzi acum, te simt ca un torent,
mult prea departe sunt
de belşugul binecuvântărilor tale.
– Sărută-mă, iubitule, intens vreau să te simt,
să lasăm să curgă iubirea, pornind în jurul lumii,
larg să desfacem aripa albastră peste liniştea apei!

– Te sărut, frumuseţe desăvârşită,
am primit corect trăirea ta sau a mea,
o simbioză această unire în plan divin,
un pas mai departe spre vara sufletului tău,
de neegalat în al meu spirit.
Te simt sau mă simt în tine,
un vis îmi pare viaţa!
Arc peste pietre şi stânci,
semne şi culori curg înspre izvoare,
eliberând trecutul cu zorii zilei din spate,
ştiu că bagajele purtate
sunt daruri în păstrare
chiar dacă, uneori, ne sunt poveri.
Un ropot de ape
se revarsă din înaltul zărilor,
te strâng, iubire, mă nelinişteşti,
cu tine rămân când sunt numai eu,
ca un ecou ce răspunde dacă îl chemi,
eternitatea aş petrece-o împreună
şi chiar nu mai ştiu
cine sunt, unde sunt, ce fac,
ştiu doar că mi-e bine
şi ştiu sigur că sunt cu tine.
Respir adânc, ameţitoare eşti,
pe culmi mă urci
şi de acolo-mi arăţi lumea nebănuită
pe care numai tu ştii
s-o desfăşori în faţa ochilor mei.
Când te-am simţit prima dată
am rămas mut, prezenţa ta doar mai vorbea.

Zâmbesc, ştiu ce te nelinişteşte… un cuvânt.

Irina Lucia MihalcaIrina.Lucia.Mihalca

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.