Irina Lucia Mihalca – poesis

O primăvară este gândul tău…

O primăvară este gândul tău!
Din depărtări, la chemarea zidurilor adormite
ecoul ne propagă respiraţia,
unind durerea şi iubirea, clipa şi speranţa…

Cine-mi redă acest tainic parfum,
acest dar fără rădăcini?
Pe drumul început din nostalgie, devenit pas,
devenit dans, devenit zbor şi timp, devenit tăcere,
zi şi noapte, trecutul uimeşte aburul prezentului
unui timp de-amintire, unui timp de regăsire,
unui timp de uitare…

Dincolo de trup este adevărul!
Sub cerul nostru, cuvintele nasc inscripţii
pe pietre, pe frunze, pe petale,
pe drumul unde zefirul le risipeşte…
( cu pietre arunci în mare, pietre verzi, roşii, albastre,
pietre lucioase, pietre rotunde,
în multe cercuri concentrice undele se propagă… )

Toate pornesc de la un punct spre centru!
Dincolo de marginea vieţii,
orice desprindere naşte un început uluitor.

Sub clarul de ceas al liniştii albe,
construcţia din petale nu se poate dărâma.
În foşnetul clipelor intri pe poarta lunii,
( în candela timpului nu există distanţă )
pe cărări nesfârşite,
prin oglinzi de cristal, călătorim spre stele
izvorâte din scoici de lumină.

Nu te teme de vise, în aerul ce trece
prin oglinzile timpului,
nimic nu te poate răni acolo,
nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare!
Dincolo de fiecare oglindă un copil doarme,
iar steaua care-l însoţeşte,
în aer, îi multiplică visul-evantai.

Arc peste timp, prin umbrele stelelor,
cu un nufăr în palme,
pe cărarea albastră, te voi întâlni.
– Deschide-ţi braţele, tu, clipă a visului meu!
O primăvară este gândul tău!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.