Adina Dumitrescu – Secera răsturnată

………Şi când pe lună nouă secera se sprijină-ntr-un corn iar al doilea e-n sus, când ea e-n picioare deschisă spre stânga, va ploua. Când va sta invers, îndreptată spre dreapta, va fi cer senin… când luna nouă va fi cupă de duş, acoperiş de stropitoare, an ploios vei avea şi când se va-ntoarce, stând căuş gol ca de crater, galeriile coropişniţei vor fi săpate mai în adâncuri… şi va fi an secetos… Şi merge cărarea presărată cu mătrăguna mai datură, mai ciumăfaie de strânsul anilor, al televizorului din masa rotundă cu cavaleri-voturi, strânsuri şi scursori, cu burice buclate şi torsuri siliconate, pân’ la nuc… Şi zic… numai apuc sfârşitul acestei cărări, mai bine ne urcăm pe scări să privim până-n zare, poate apare cicoare sau odor-cimbrişor… – Ne plimbăm dimineaţă până-n centrul comunei? mă-ntreabă Gina. Doar n-am văzut-o şi mi-e că mă prinde cristalul brumei cea de pe urmă pe strună dezacordată…
Iată-ne pe drumul Vitomireştilor, joi 10 iulie 2014, proaspăt ieşite din strada cu o singură casă, strada Perlei Nr.1. Gina Mischiu, prietena mea face pe ghidul. Mă aşteptam să văd acelaşi sat românesc trist sub apăsarea timpurilor. Se deschide drumul şerpuind printre case rare, aerisite, cochete şi înflorite. Cele vechi sunt înviorate de mâinile meşterilor de tot felul, cele noi, buchete de muşcate, trandafiri şi hortensii. Mă frec la ochi, îmi zic… ce feste-mi joacă pornitul la drum, mie, călătoarea… Nicio festă! Realitatea relevată şi revelată! Un popas de un juice şi-o ţigară. Drumul ne cheamă înainte! Trecem pe lângă un magazin cu toate cele, plus pepeni verzi la intrare. Lume puţină, e la lucru pe lângă casă sau aiurea, câţiva copii se joacă la umbră de copaci stufoşi prinşi între ziduri noi de grădiniţă la a cărei finisare şi temelie au pus umărul Fondurile europene. Mi se arată primăria, căminul liceului tehnologic, dispensarul veterinar, Poliţia. Porţi înalte din lemn sculptat, lustruit, lăcuit înconjură un întreg domeniu, cel al bisericii devenită de mult Monument Istoric. Intrăm într-un paradis al tăcerii… din lemn o bisericuţă, cameră video, instalaţie de sonorizare, iluminat nocturn în lămpi captatoare de lumină solară. Stânga perimetrului e ocupată de mesele hramurilor, parastaselor, toate aliniate sub umbrar-acoperiş de ţiglă granat, exterior gazon tuns. Dreapta e ocupată de Monumentul Eroilor căzuţi pe câmpul de onoare pentru întregirea neamului 1916-1918, ridicat în 1934 de locuitorii comunei Vitomireşti şi Nicolae Puiu, donatorul cimitirului din Costeşti. Sub medalionul sculptat în piatră, drept mulţumire veşnică sunt redecorate numele eroilor… Mischiu E.Nicolae, Mischiu E. Ion, membrii familiilor Bărăscu, Puiu, Vasilescu şi tot neamul celor căzuţi de prin partea locului. Încercuim cu pioşenie locul şi ne apropiem de marginile cărării din dale semănate pe gazon: bisericuţa… cu hramul Cuvioasa Paraschiva. Uşa încadrată de picturile celor două sfinte aducătoare de alinare, sfânta Filofteia şi sfânta Parascheva. Citim… „Ridicată de început în Valea Mare din pricina năvalei apelor, strămutată odată cu satul în 1795”.
P.S. Episcop Iosif al Râmnicului şi Argeşului şi al Comitetului de Cultură şi Artă al regiunii Argeş s-a preînnoit şi s-a pre-înălţat cu cele două tâmple sculptate cu zugrăveala şi cu toată podoaba, lucrarea săvârşindu-se la 3 nov, 1968. Ne odihnim la răcoare pe cele două băncuţe din lemn lustruit din spatele portiţei, fug de lângă noi gânduri neliniştite, doruri răscolitoare şi amintiri negre din timpi trecuţi şi prezenţi, fuge grija purtată apropiaţilor noştri, suntem uşoare ca bătăile aripilor îngereşti, calmul desface seminţele încolţite de grâu, tulpinile cresc, se înalţă, ridicând cu ele poveri. Din construcţia clădirii ce-acoperă spatele pictat al clopotniţei zidite până-n pragul clopotului auzim sunet de toacă legată în cheutori de metal. Nu-i slujbă, dar e corala de două instrumente multiplicate, acordate sufletelor noastre. Facem înapoi paşi tăcuţi, din faţa vechii primării, din marmura altui monument răzbat voci de odinioară închinate eroului ţăran Gheorghe Răştină, omorât în cazne grele în timpul Coaliţiei Ţăranilor din 1907, monument ridicat în 1957… „Glorie celor care au căzut în lupta pentru pământ şi libertate 1907-1957.” Ieşim în şosea, soarele arde ca înainte de ploaie, lângă noi opreşte o şoferiţă-n tricou şi pantaloni scurţi, – suiţi doamnelor, vă duc acasă, avem acelaşi drum. Şi ajungem „în Perla nr.1”, aşteptate. Ursulica, o corcitură de lup alb cu ciobănesc mioritic şi Maxi, puiul păcatului negru cu pete albe dau din codiţe şi se ridică în patru labe să-şi lipească năsucurile de obrajii noştri. Mai târziu, din balconul larg al etajului, cu privirea spre aleea cu margarete şi trandafiri de toate culorile îndrăznesc să mă-ntind peste toată livada de pruni, peste pâlcul de salcâm, spre drumul paralel Oltului în aval. Întinsă, netezită mi-e şi secera aducătoare sau păstrătoare de ploaie din tărâmul nesemnalizat al viitorului, dar întinsă, netezită mi-e şi inima. Că-i judeţul Vâlcea sau Olt, că a fost regiunea Argeş, nu contează! C-am gândit negru şi-am alunecat pe toboganul aleşilor nealeşi, iute pot să sar într-un montagne-russe din care pot şi să strig, şi să chem, şi să căinez şi să zâmbesc… c-aşa-i românul, acu’ jeleşte, acu’ se veseleşte, acu’ munceşte de se-nveleşte! Operis satisfactio, labor et gloria!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adina Dumitrescu și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.