Titi Nechita – Clipe de agonie

Peste-al zării verde crud
Trece-un nor cam zdrenţuit,
Dar prin frunzele de dud
Cerul pare neclintit.

S-a lăsat doar o rumoare
Peste liniştea din sat,
Iar o floare din cărare
Pare că s-a supărat.

Pe rând şi alte surate
Fără să le fi-ntrebat,
Pe loc toate-s agitate
Şi se leagănă ciudat!

Speriate şi zburlite
Trec grăbite nişte vrăbii
Printre frunzele-ascuţite
Ce s-au transformat în săbii.

Într-o clipă se stârnise
O urgie fără margini
Ce-ntâlnesti numai prin vise;
A culcat totul prin ţarini!

Prin grădini, copaci căzuţi
Plâng înpodobiţi de flori,
Iar în zare, peste munţi
Cerul parcă-ţi dă fiori!

Freamătă pădurea toată
Precum focul din furnal;
Ca o mare agitată
Îşi răstoarnă verde val!

Clipe lungi de agonie
Păreau fără de sfârşit;
Vânt, furtună, vijelie
Toate-acum au înlemnit!

Din înalturi mândru soare
Privind peste tot cu groază
Şi mirat de întâmplare
Peste toate-şi culc-o rază.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Titi Nechita și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.