Pilobolus: Altă pagină a Festivalului de Dans american – 2014

„Fiecare creație e o mărturisire de sine, așadar o bucurie!” Constantin Noica

Cultura coregrafică trebuie considerată ca făcând parte din cultura noastră spirituală și ca oricare alt gen de artă ea reflectă lumea sub formă de imagine artistică, specificul constând în faptul că sentimentele, gândurile, dispoziţiile omului se transmit prin intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale ale dansului omul poate reda atât frumuseţea exterioară, cât şi pe cea interioară – spirituală.
Despre Pilobolus am mai scris anii trecuți, cu ocazia desfășurării Festivalului de Dans American – AFD 2010, 2011, 2012, ca despre o Companie remarcabilă prin programele sale strălucitoare şi provocatoare, pline de imaginaţie, spirit, de explorare atletică și colaborare creativă.
Compania Pilobolus și-a început activitatea în 1971 ca o companie de dans de grup și a dobândit renume pentru calitățile extraordinare, obținute evolutiv în acest secol al 21-lea. Dansatorii se aruncă în aer, cad, execută fascinante piruete, totul făcut cu precizie, dovadă a exercițiului intens și al talentului. De fapt, toți dansatorii își dăruiesc întreaga tinerețe acestei obositoare dar fascinante arte.
Să ne amintim că denumirea Companiei vine de la fungi cărora le place soarele, având o remarcabilă abilitate de a se orienta spre sursa de lumină și care cresc prin pășuni, dar nu numai. Acest fapt ni se amintește și de data aceasta, în video-clipurile prezentate, prin imagini sugestive, fungii fiind prezenți peste tot, înmulțindu-se și răspândindu-se prin și peste tot ce alcătuiește viața omului.
În data de 26 iunie a.c. am vizionat spectacolul care a avut loc la Performing Arts Center (Centrul de Arte performante) din oraşul Durham, Carolina de Nord. Programul spectacolului a fost alcătuit din mai multe dansuri: ON THE NATURE OF THING (În natura lucrurilor) – premieră executată de dansatorii Shawn Fitzgerald Ahern, Eriko Jimbo și Mike Tyus, sugerând nașterea dorinței, interconectată cu sfiiciunea și răzbunarea. Încurajată fiind improvizația de către coregrafi, am putut vedea alcătuiri pe tema echilibrului, tehnici de contact dintre corpuri folosind legile fizicii și ajungându-se adesea la prize spectaculoase ca în acest dans, mișcările celor trei dansatori fiind condensate într-o arie circumscrisă. Trei minunate trupuri au dansat pe o muzică vocală superbă – Michelle DiBucci și Ed Bilous -, au executat un dans senzual impresionant, plin de grație și simbol. Prima scenă, cea a aducerii pe masă a trupului femeii, mi-a amintit tabloul The Demidoff Table (Masa amorurilor) a sculptorului italian Lorenzo Bartolini, văzut la Muzeul Metropolitan de Artă, acel alb sclipitor al marmurei celor două trupuri, redată aici, la începutul dansului, de lumina albă proiectată pe trupul dansatoarei. Trupurile cu o musculatură superbă se dezvăluie șerpuind grațios, îngemănându-se în figuri legate și complicate. Poți avea imaginea edenului în care primul bărbat și prima femeie încearcă seducția, dragostea trupească și invidia celuilalt bărbat care intervine precum șarpele, și a cărui dorință și invidie naște răzbunarea. Este o temă care, în fond, poate fi aflată în multe alte domenii ale vieții.
Al doilea dans intitulat SKYSCRAPER (Zgârie-nori) a fost un dans repetat din 2012 executat de șase dansatori: Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko Jimbo, Jordan Kriston, Derion Loman și Nile Russel (cinci americani și o japoneză), executat în duet, cu melancolie elegantă, în ritm de tangou, cu o frumoasă costumație în ton cu coloritul fundalului cu imagini urbane. A fost plăcută apariția fiecărei perechi care exprima un altfel de moment al întâlnirii îndrăgostiților, la sfârșitul dansului dansatorii revenind în costume divers colorate, dansând într-un ritm alert, veseli, fericiți, în timp ce pe fundalul ecranului se perindau imagini noi cu viteză accelerată, sugerând traversarea perioadelor vieții plină de transformări.
Al treilea dans a fost KOROKORO reluat din 2011 – coregrafia artistului japonez Takuya Muramatsu de Dairakudakan. Executat de cei șase dansatori, dansul ne-a creat senzații ciudate, de mediu apocaliptic, datorită și iluminatului, și proiecțiilor video.
A urmat THE INCONSISTENT PEDALER (Pedalare inconsecventă), dans în premieră, executat de șapte dansatori (Shawn Fitzgerald Ahern, Benjamin Coalter, Eriko Jimbo, Matt Del Rosario, Jordan Kriston, Nile Russel, Mike Tyus), creat de companie împreună cu Shira Geffen și Etgar Keret – amândoi tineri scriitori izraelieni, poveste în care este vorba de aniversarea unui bărbat de 99 de ani. Povestea a părut amuzantă, bătrânul dovedește încă putere, personalitate și dorință de viață, tinerii nu prea înțeleg, mai fac și glume, mai impresionată și atașată de bătrân pare a fi o nepoată. Scenele se succed bătrânul recurge la pedalarea bicicletei, simbolul încărcării vieții cu energie, execută ultimele gesturi, după care, obosit, cade pe un scaun și un balon se ridică în sus simbolizând ridicarea sufletului la cer, de fapt singurul și inevitabilul „exit” al ființei umane.
La finalul spectacolului am văzut piesa MEGAWATT (Megawați) executat de cei nouă dansatori ai companiei, un dans extrem de energic, în care dansatorii au dovedit pregătirea lor, tehnica execuției fiind impecabilă. Trupurile se frângeau, vibrau la limita puterii fizice, dovedind că trupul nostru este de fapt un sistem energetic – fizic, emoțional, mintal și spiritual, prin cel fizic exprimându-se celelalte. Cred, dar este părerea mea, fiindcă fiecare poate să-și imagineze și să înțeleagă ce vrea și ce poate, coregrafii au vrut să arate importanța echilibrului energiei noastre, ce se poate întâmpla când suntem suprasolicitați, când energiile se dezechilibrează, arătând aceasta prin mișcările de dans ajunse la limita posibilităților fizice ale corpului. Au fost momente superbe de tensiune.
Întreg spectacolul a fost un amestec de creativitate, umor și dramă. Gusturile pot fi diferite, aprecierile de asemenea, mai ales că dansurile au fost diferite ca temă și simbol.
Poate în dansul modern ca și în celelalte arte se caută de către coregrafi tehnică cât mai strălucită și originalitate? Dar altfel cum poate fi conceput progresul? Se caută de multe ori teme ce au o oarecare cruzime, am auzit exprimându-se unii, dar ele sunt ale vieții pe care o trăim. Impresia care mi-a lăsat-o acest spectacol (merg pe ideea efectului care trebuie să aibă o cauză) a fost acel interes al coregrafilor pentru importanta Lege a vibrației care ne guvernează viața. Universul se află într-o stare continuă de vibraţie; cu tot ceea ce cuprinde el, este alcătuit din energie în mişcare. Scaunul pe care stăm, dădea exemplu cineva, casa în care locuim, pământul pe care călcăm, iată scena pe care se dansează, trupurile dansatorilor de pe scenă, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, totul este energie în mişcare, cu alte cuvinte materia solidă este energie care vibrează; spiritul, gândul reprezintă tot energie în mişcare. Energia există și noi o transformăm veșnic în ceva nou. Și dansul are această putere de a transforma energia, a-i da o minunată formă.
Și, tot ca o constatare personală, dansul a pierdut mult din grația și lirismul de altădată, dar, adaug, există o lege a schimbării care ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o continuă mişca¬re, totul se și schimbă, nimic nu rămâne vreodată la fel. În acest sens intervine imaginația coregrafilor, dar și a dansatorilor. Unii nu acceptă, nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, schimbarea le produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Artiștii însă sunt oameni creativi, sclipitori, cărora le vin idei noi în minte și mai sunt plini de curaj.
Pentru originalitatea spectacolului și performanța dansatorilor care este de necontestat, merită felicitări Compania și Directorului Festivalului – Jodee Nimerichter.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vavila Popovici și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.