Gheorghe A.M. Ciobanu: prinţul Emil Ghica

Emil Ghika

Printul Emil Ghica

Dinamica, foarte frământată, a societății românești din secolul trecut, a dus la viziunea, conținută de titlul piesei de teatru a dramaturgului Baranga: „Sus, Tudorache, jos Tudorache”. Numai într-o suită de ani, o sumedenie de „Tudorachi” de rang au dominat sau s-au prăbușit, de la afirmarea Regalității și făurirea Unității Naționale, și până la starea de „Urâtă Hartă are țara mea” culminând, în ultima vreme, cu voalarea frontierelor.
Pe parcursul acestei ”suite”, a fost un timp mai îndelungat și monopotent, în care „Dinastiile cu sânge albastru”, mai puțin răzvrătite, au trăit în regim de „domiciliu forțat”.
Mai puțin politician și mai mult aristocrat, cu moșia la Deleni – Iași, naționalizată, a fost Prințul Emil Ghica, participant mai mult la Frontul francez, din primul război mondial.
O personalitate de excepție, ce a avut parte și de o biografie „de excepție”. După războiul al doilea, i s-a stabilit „domiciliu” la Roman. A „acceptat” legături numai cu câteva familii, care i-au respectat ”blazonul” și l-au ajutat.
Era neegalat în mecanică fină, fiind angajat la marile întreprinderi de profil din oraș, unde i se respecta originea. Și ajutorul îl primea aristocratic și distant. Era venit în Roman parcă dintr-o lume streină de noi. Ziua repara mașini, mai ales „de cusut”, după principiul „economiei de piață”, refuzând orice amabilitate materială.
Nu a cauzat Romanului nici un necaz. A acceptat noua situație cu mândrie. De asemenea, refuza orice ofertă de căsătorie „de rând”, năzuind, pe la început numai o eventuală „comuniune albastră”. Vorbea, mai mult, în jargon francez și foarte puțin. Nu a dat niciodată mâna cu cineva „nefeudal”. Deși în socialism, s-a considerat toată viața proprietarul de drept al moșiei conacului de la Deleni.
Psihologic, foarte interiorizat și mândru de noblețea sa. O nobleță, împletită cu corectitudinea Cavalerilor Mesei Rotunde. Un „Don Quijote”, dar neîntrecut în tehnică. În ultima sa garsonieră, primită de la Stat, când am mers, cu ruda sa, savantul Rișcuția, m-a impresionat ordonarea geometrică a instrumentelor sale. A trăit ideal, departe de a concorda cu ambianța Terrei. Un Prinț galactic și nu teluric.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gheorghe A.M. Ciobanu, prinţul Emil Ghica și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.