Sărbătoare la ,,Betleemul Ștefanian”

stefan-cel-mare2În contextul serbării a 520 de ani de la zidirea Bisericii din Borzești și 510 ani de la trecerea în veșnicie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în perioada 1-2 iulie 2014 se va desfășura la biserica din Borzești, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul și cu sprijinul Primăriei Onești și al Consiliului Local, cea de-a doua ediție a ”Zilelor Betleemului Ștefanian”, eveniment ce cuprinde activități religioase dar și cultural-artistice.Manifestările vor debuta marți, 1 iulie, la orele 17.00, când la biserica din Borzești se va săvârși slujba Vecerniei, de către un sobor de preoți, sub protia Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Va urma apoi un moment de promovare a complexului istoric și de artă bisericească, inclusiv lansarea site-ului Parohiei Borzești și prezentarea noilor pliante ce își propun punerea în valoare a acestor frumoase locuri. „Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, în orașul Onești s-a pus temelia unei noi sărbători ce va dănui cu rugăciunile Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Se dorește o reîntoarcere de perspectivă către cinstirea sfinților ce au contribuit la unitatea națională și la făurirea neamului românesc. Emblemă și simbol a Moldovei, Biserica din Borzești își construiește noi punți sufletești, iar noi ne rugăm la Dumnezeu să ajute la acest început bun cu dragostea, răbdarea și milostivirea Sa.”, citim pe site-ul oficial al Parohiei.

În cadrul „Zilelor Betleemului Ștefanian”, în prima zi, grupul de copii ”Alpha Song” va interpreta câteva cântece evocatoare ale Sfântului Voievod, iar, mai apoi, Trupa de teatru ”Alfa” va delecta publicul cu piesa ”Stejarul din Borzești”, adaptare după ”Legenda Stejarului din Borzești” de Nicolae Gane.

Cea de- a doua zi a manifestărilor dedicate acestui eveniment va debuta cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii, precedată de slujba Utreniei și a Acatistului Sf. Voievod începând cu ora 8.00, iar mai apoi se va săvârși Parastasul ctitorilor acestui sfânt locaș. La finalul manifestărilor, biserica din Borzesti va găzdui și lansarea cărții lui Gheorghe Bogza, cu titlul ”Borzești – 1904, marea sărbătoare închinată Voievodului Moldovei”.

Evenimentul se dorește a fi o acţiune care să atragă cât mai mulţi curioşi care vor să descopere zone încărcate de istorie, mai ales că aici este amenajat, din 1994, un muzeu de istorie de importanţă naţională. Cele 217 obiecte de patrimoniu, exponate aparţinând secolelor XVII-XX, demonstrează că Borzeştiul a fost un loc al libertăţii de afirmare culturală şi identitară, de-a lungul a multe veacuri.

Stefan-cel-Mare-si-Sfant-Icoana-Putna-Ro

epr.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ştefan cel Mare și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.