Irina Lucia Mihalca – Aici, acolo, pretutindeni

Te simt al fluturilor,
ca semn că iubirea există, visule!
Pe malurile apelor,
sub clar de lună, plutim împreună,
de mână cu cerul, prin imaginile
ce trec prin noi, zărim ţărmul speranţei.
Ce frumoasă eşti,
mereu cu privirea căutând,
înconjurată de-o aură angelică,
răscolind lumile!

Sub cerul nesfârşit,
pe-un alt obraz al pământului,
suntem învăluiţi în mătasea
din care sunt întreţesute dorinţele.
Un dans în alb sunt ninsorile de clipe!
Ai în tine o putere colosală,
eşti lume din lumi fără de capăt,
ai descoperit ceva ce nu cunoşteai,
în acest triunghi al universurilor.
Unde eşti tu?- mă întrebi.
Aici, acolo, pretutindeni,
în inima noastră, iar tu,
acolo, aici, aproape, departe…

Despică-mi trupul şi satură-te de mine,
mergi pe fiecare centimetru din mine,
descoperă-mi sunetul
ce te-aduce mai aproape! – îmi şopteşti.
Te simt în valul mişcărilor,
împreună păşim în dansul sunetului nostru!
Eşti! Doamne ce minune, te aşteptam,
o lacrimă iarăşi îmi fură zâmbetul tău
şi mi-l aşează-n inimă!
Îţi cos inima de cer, o pânză infinită
în care-am să te prind
pentru a te picta în toate nuanţele vieţii!

În pas de dans, cu tine zidită-n mine,
pe aripile vântului,
spre lumea unde fiecare mişcare
înseamnă un sărut, noaptea nu există.
În mâinile tale neantul are un sens,
te ţin de mână, o flacară arde acolo,
luminând drumul,
o adâncire, o scufundare-n târâmurile unde
se-ascund iubirile netulburate.

Cum să mă eliberez? Ia-mi inima şi ai tot,
un schimb de inimi, dă-mi inima ta,
a mea demult îţi aparţine,
prezentă eşti, oricum, în fiecare gând,
aici, acolo, pretutindeni…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.