Adina Dumitrescu – poezie

teamă

mergea cu spatele încovoiat de ani şi nevoi
ocupând toată cărarea
un rest de cosiţă ca spicul de grâu
acum coliliu i-atârna, virgulă între o mie
de fapte, de gânduri, de zile,
avea poale lungi, zdrenţuite
păcate nespuse, uitate pe jumătate
târa după ea.
nici n-o cunoşteai. îţi lipsea de la ea, doar cosiţa.
te-am văzut repezindu-te, căutând şi
lipindu-te de spatele ei.
erai firav, înfrigurat, rătăcit
căutai flacăra, poate doar pâinea
sau mălura din grâu. poate-ţi lipsea doar virgula.
te-ai lăsat ridicat. te-a purtat ca pe-un sac până-n scoc
te-ai temut de valţul de moară,
nu te-a pus jos fruntea să-şi şteargă.
s-a temut pentru tine, pentru ea,
s-a temut de răcoarea din spate-i la lipsa ta
ca de-nchiderea ochilor
şi-aţi trecut amândoi mai departe de moară,
prin prima vamă.
a deschis ea prima, ochii.
boabe de grâu germinaseră
jurul cărării
câţiva maci se piteau să-nflorească
în grădina neghinei,
jos te-a lăsat, ca pe orice sac
şi-a plecat, ca orice drumeag la cules.
socotea, că nu mai era nevoie de ea
se-n cărărea, se lumina,
nu s-a uitat, nu s-a întrebat dac-ai rămas orb,
dac-ai adulmecat virgula dintre inima şi zdrenţele ei
când şi ce ardea după ea.
praful morii o acoperea, o îndepărta.
puteai rupe pânza
puteai uşor vedea,
dar nu asta conta,
îi simţise-i cosiţa
coastă din coasta ta,
se va-ntoarce acasă la casa
de după moară.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.