In memoriam Sergiu Celibidache

Sala “Mihail Jora”, din cadrul Şcolii de Arte “Sergiu Celibidache”, din Roman, organizează joi, 26 iunie, la ora 17.00, o manifestare culturală dedicată marelui muzician Sergiu Celibidache, care a văzut lumina zilei la Roman, de la a cărei naştere se împlinesc, pe 28 iunie, 102 ani.
Intitulat “In memoriam Sergiu Celibidache”, evenimentul cuprinde o conferinţă legată de viaţa şi activitatea unuia dintre cei mai valoroşi dirijori şi compozitori ai tuturor timpurilor, susţinută de profesor doctor Ovidiu Trifan, cadru didactic al Şcolii de Arte din Roman şi de publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, autorul lucrării “Mileniul III pe portativ”, apărută în 2006, la Editura “Muşatinia”. La eveniment vor participa profesor Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, oameni de cultură romaşcani, cadre didactice şi elevi din cadrul unităţii de învăţământ. Manifestarea va include şi un recital susţinut de tânărul pianist Andrei Preda, fost elev al Şcolii de Arte “Sergiu Celibidache”. Cu această ocazie, auditoriul se va putea bucura de performanțele pianului primit în urma turneului “Pianul Călător” din acest an, care l-a avut ca solist pe marele pianist Mihail Horia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Ion Antonescu la Piatra Neamț

Marshal_Ion_Antonescu_IIPersonaj cotroversat în istoria noastră, Ion Antonescu a dat celebrul ordin: ,,Ostaşi, vă ordon: treceți Prutul!”, după cum se ştie, în urmă cu 73 de ani, din gara de la Piatra Neamț, în noaptea de sâmbătă (21 iunie 1941) spre duminică (22 iunie 1941).Armata română a intrat în război, atacând URSS, alături de Germania şi aliații săi. Potrivit profesorului Paul Vasiliu, unul dintre cei care l-au întâlnit pe mareşalul Ion Antonescu în acele zile “fierbinți”, a fost dascălul de limba şi literatura română, Alexandru Iftimie, autorul valoroasei “Monografii a Liceului Petru Rareş”, apărută, cu ocazia centenarului, în 1969. (A. Moise) >>>

Daniel Corbu – Pasărea neagră (Ultimul poem romantic)

Daniel CorbuLa o oră tîrzie din noapte pe cînd tocmai încetasem lucrul
la „Tratatul despre laşitatea lumii de la origini
pînă în prezent” şi urmăream pe internet
cele mai negre ştiri cînd tocmai aflasem că
în Costa Rica
criminalitatea printre elefanţii albi crescuse
îngrijorător
că un bărbat aprins de viol a siluit nouă femei
într-o singură zi undeva prin Canare
şi mafiile au sechestrat din nou copilul
miliardarului Hababis că lucrurile prinţesei Diana
se vînd prin talciocuri umbroase
că la Holywood lui Shakespeare i se pune pe cap
o cenuşă postmodernistă înecăcioasă
acră şi grea ca un tren de soldaţi
că nişte omuleţi verzi prieteni ai omului
participanţi la Podul de flori intergalactic
au mai ocupat trei insule în Pacific
auzii un zgomot venind prin fereastra deschisă
un zgomot prelung şi macabru ca de OZN-uri nervoase
îmi dezlipii ochii de la multicolorul ecran internet
şi văzui orbitoarea lumină cum vijelioasă
îmi intră în cameră
apoi o rafală de aripi îngheţă încăperea
lăsîndu-mă încremenit în barocul meu scaun pluşat
şi deasupra şemineului un corb princiar se-aşeză
privindu-mă fix. >>>

Irina Lucia Mihalca – poesis

Acolo, în inimă…

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, încă, răsar sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului născut în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.

Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?

O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre. >>>

Adina Dumitrescu – poezie

teamă

mergea cu spatele încovoiat de ani şi nevoi
ocupând toată cărarea
un rest de cosiţă ca spicul de grâu
acum coliliu i-atârna, virgulă între o mie
de fapte, de gânduri, de zile,
avea poale lungi, zdrenţuite
păcate nespuse, uitate pe jumătate
târa după ea.
nici n-o cunoşteai. îţi lipsea de la ea, doar cosiţa.
te-am văzut repezindu-te, căutând şi
lipindu-te de spatele ei.
erai firav, înfrigurat, rătăcit
căutai flacăra, poate doar pâinea
sau mălura din grâu. poate-ţi lipsea doar virgula.
te-ai lăsat ridicat. te-a purtat ca pe-un sac până-n scoc
te-ai temut de valţul de moară,
nu te-a pus jos fruntea să-şi şteargă.
s-a temut pentru tine, pentru ea,
s-a temut de răcoarea din spate-i la lipsa ta
ca de-nchiderea ochilor
şi-aţi trecut amândoi mai departe de moară, >>>

Ion Antonescu – Testament

Români, fraţi dragi şi încercaţi,

Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,

Români smulşi din glia sfinţită

cu sudoarea muncii strămoşeşti,

Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.

De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei. Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.

Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile. Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.

De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni. >>>