Irina Lucia Mihalca – poesis

Acel zbor cu viaţa

Nemuritoare poveste de iubire!
Aţipit în lumina cerului te vezi
în oglinda mea
şi-auzi cum ţi se deschid porţile,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti.

O revelaţie, o barca pe valuri,
un călător, tu ştii cine eşti?
Pentru că-ţi simt inima
am uitat semnul întrebării,
eşti mult mai mult
decât ce vezi cu ochii unui copil.
Trezit parcă din somn,
ţi-am vazut inima şi jocul,
în tine e-un clocot, o frământare
şi-o dorinţă ce nu te lasă liniştit,
atunci eşti impăcat, acel transfer al prezenţei,
doar cerul e deasupra pe-acelaşi palier.
Prinde-ma de mană
şi-acolo vom fi pentru totdeauna!

Absorbit în albul seninului,
totul e-un nou început,
curgerea vieţii te poartă spre tine,
inima mea deschide cerul inimii tale
şi-o însoţeşte spre un alt cer
scris cu litere nevăzute,
izvorâte din adâncul fiinţei tale.
Eşti frânt în faţa unei forţe
ce va deschide, cu nebănuite chei,
paradisul vieţii. Magică poezie,
de acum universul va fi
în palma ta
o lume într-un strop de rouă!

Cumva te cufunzi în adâncuri,
laşi rănile deschise,
din sarea durerii cuvintele te rup,
ca nişte note muzicale se desprind,
îşi cer dreptul la viaţă,
străpung lumile, rezidindu-le,
ai ritmul şi-atingerile lor în tine.
Ca dintr-un pustiu uitat,
o flacără ţi s-a aprins, adie peste tot,
se naşte acel om
din îngemănarea inimilor în trup.

Fântân-a bucuriei, lumina lină
şi caldă străbate-n linişte,
ca un foc,
stările-n care-ţi aşezi sufletul,
ai înţeles că Dumnezeu eşti
atunci când iubeşti, o alchimie divină.

Cu o nălucă-n priviri
– esenţa fiinţei din nestinsa lumină –
prin tine curge acel zbor cu viaţa…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.