Titi Nechita – Mireasma florilor de tei

La umbra teiului adesea fac popas
Să-mi amintesc de acea vreme timpurie
Când rătăceam precum un câine de pripas,
Şi n-aveam griji de viaţa care va să vie!

Cu gândul dus, prin ramuri eu mă ascundeam
Tot căţărându-mă pe-o rază purpurie,
Cătând spre cer un colţ de rai îmi construiam;
Crâmpei de vis ţesut precum o broderie.

Mă îmbăta mireasma florilor de tei
Ce înfloreau în fiecare primăvară
Când ascultam poveşti cu feţi frumoşi şi zmei
Sub ramurile teiului de-odinioară.

Acum sub el tăcerile se despletesc,
Pe zare cerul aurora îşi arată,
În suflet amintirile mă chinuiesc;
Multe s-au dus din cele ce au fost odată!

Se-aşază cerul la capăt de hotare,
Iar teiul saltă falnic la margine de drum,
În piept simt freamăt, un dor, o apăsare
Ce parcă mă topeşte şi mă preface-n scrum!

Un glas răzbate precum o adiere
Şi vântul ce-a pornit îmi răscoleşte părul,
Dar nu iau seama la astă mângâiere;
Cuprind în braţe teiul să-mi ostoiască dorul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Titi Nechita și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Titi Nechita – Mireasma florilor de tei

  1. Chiar simt mireasma, bravo! Sunt al Dumneavoastra, Domnule Nechita.

Comentariile sunt închise.