Alexandru Spătaru – versuri

Unica, Magnifica

Mişcarea e suprema lege
a universurilor
– o uriaşă, neîntreruptă
respiraţie,
succesiune de expansiuni
ce-şi schimbă ritmic sensul.

Într-un târziu s-a-ntrezărit
ce se petrece în
momentele schimbării;
Istoria a consemnat atunci,
într-o euforie generală,
descoperire de senzaţie:
Big – Bang-urile iniţiale!
Dar, oare,
o să-ncapă vreodată
într-o cunoaştere omenească
ideea că nemărginirea este
acelaşi necuprins, oriunde
s-ar afla-n mişcarea ei,

chiar şi în punctul
fără dimensiuni, când
răsuflarea-i unică, magnifică
va trece prin hotarul
dintre alternanţe?!

Din sanctuarul
înţelesurilor pământene
s-a auzit răspuns
– părea că-i cel mai autorizat;
şi toate celelalte au tăcut.
„Cum o s-arate
o ecuaţie a infinitului
ce se dilată, se contractă,
trece prin zero şi,
ca şi cum nu ar simţi
nimic din ce i se întâmplă,
mereu rămâne infinit”?!

Cuvinte grele
ce închid ieşirile.
Se conturează deocamdată o consolare:
„De vom afla,
la ce ne-ar folosi?!”

De undeva, de peste tot
răspunde-n şoaptă
ceva ca un oftat.

Dintr-o colindă

Am să le spun magilor
c-am trecut peste
o grămadă incredibilă de ani;
o minune nesperată
mi-a deschis bariera
întoarcerii.

Am să le mai spun
că măcar pentru atât
să se îndure şi
să mă primească-ntre ei,
ca şi eu să mă închin
Pruncuţului Sfânt.

Nu voi avea
daruri preţioase ca ale lor,
dar am să-I aduc
ce am reuşit să iau cu mine
în drumul meu lung
– oricum, altceva
mai bun n-am avut –,

de-un scutec de schimb,
c-am aflat c-a venit în lume
într-un loc lipsit
de cele la o naştere
trebuitoare şi că nici
de-nfăşat nu prea are.

Şi-am să-L rog
să mă ierte în veac
că din sufletul meu
n-a putut să-i facă Măicuţa Lui
decât un scutec sărac…

Darul bucuriei

Priviţi, priviţi,
se luminează Cerul!
Zâmbeşte Dumnezeu!
Trimite bucuria!

Un univers este dator
drum cu prioritate
să-i deschidă, să treacă
de orice obstacole,
la destinaţie s-ajungă
fără a se pierde
niciun strop.

Aşa cum ştiu
şi cum mai pot,
cu ce mai au în funcţiune
şi dacă încă se deschid,
oriunde s-ar afla
şi-n orice timp
să îşi primească darul oamenii
şi să se bucure…

Vor râde, se vor veseli
până în rădăcini.
Îi va străbate
un fluid curat, curăţitor,
să-i spele de-o materie opacă,
nocivă, invazivă,
adunată-n ei.

Transfiguraţi şi transparenţi,
îşi vor dezvălui
adevăratul sine al lor
şi vor afla când
oamenii sunt mai frumoşi
ca îngerii…

Când mă vizitează

Înainte să treacă
pragul asfinţitului,
lumina îşi lasă esenţe,
o altă lumină discretă,
cu vibraţie secretă
– înserarea…

În misterele ei
pământul şi cerul se îmbracă.
Luceferi şi îngeri se pregătesc
de plimbarea nocturnă.
Uneori se opresc şi
în visele mele.
Sunt convins
că nu mă refuză
să-mi recite din marea
poezie astrală.

Fac intense
exerciţii de memorie,
dar dimineaţa nu-mi amintesc
un cuvânt din câte
mi-au spus.

Dar mă simt
mai bogat după fiece vizită
cu încă o tainică, înfiorată trăire;
îmi este de-ajuns şi
le mulţumesc.

Simplu şi exact

A coborât
din înălţimea suverană
a simetriilor extreme,
din limpezimile care dizolvă
toate umbrele şi orice flexiuni,
enunţurile aproximative,
sau tulburările incerte
de iubiri ori scârbe.

Era împuternicit să ne vorbească:

„În drumul ce
speraţi c-o să v-apropie
de înţelegerea supremă,
veţi traversa mări şi oceane
bântuite de furtunile
stârnite de prea multe ipoteze
ciudate şi contradictorii.
E oare cu putinţă
de găsit la fiecare un loc
într-un durabil edificiu?!
De-ar fi luate toate în seamă,
nu v-ar ajunge vieţile,
maşinăriile de socotit
ar fi neputincioase.
Şi nimenea nu garantează
că ar ieşi ceva mai mult decât nimic.

Mai bine aţi face
dacă l-aţi lua pe doi exemplu.
În orice lume şi în toate timpurile
există fiindcă adună
simplu şi exact
pe unu şi cu unu.

Să nu-l obijduiţi pe doi
fiindcă e mic!”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alexandru Spătaru și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.