Virgil Răzeşu – Măiestria la ea acasă

Marţi 4 iunie, „Zilele Bibliotecii „G.T. Kirileanu”, manifestare de anvergură a verii nemţene, au prilejuit iubitorilor de frumos o splendidă seară de muzică şi de măiestrie profesională, (aproape) fără cusur.
La o vârstă la care cei mai mulţi semeni îşi deplâng retragerea din activitate, insomniile şi articulaţiile, doamna Elena Botez, cunoscuta şi apreciata solistă de operă de altădată, ne impresionează cu neodihna de care dă dovadă, ca strălucit pedagog, interesat de viitorul unor vlăstare dăruite de Dumnezeu.
În ansamblu, recitalul-concert la care am fost prezent, m-a pus în dificultate, pentru că nu am ştiut ce să preţuiesc mai mult : talentul, prezenţa scenică, seninătatea şi modestia prota¬goniş¬tilor ori ceea ce nu se vede dar se cunoaşte : eforturile uriaşe, munca şi insistenţa dindărătul spectacolului oferit.
Protagonistele serii, de care cu siguranţă lumea artelor va mai auzi, Suzana Nădejde, cu o voce de soprană deosebit de penetrantă şi bine conturată şi Sara Stroici, violonista cu o tehnică strălucitoare pentru cel mai greu instrument muzical care există, au fost dublate de muzicianul Adrian Stroici, în acelaşi timp părinte, dascăl şi pianist de clasă, parcurgând un repertoriu dificil dar demonstrativ pentru măiestria lor.
Dincolo de piesele interpretate, creaţii ale lui W.A. Mozart, Nicolae Bretan, Jules Massenet, Arthur Honegger, Eugene Ysaye, J.S. Bach, G. Rossini, Charles Gounoud, G. Puccini şi A. Stroici, nu am putut să nu remarc dezinvoltura de profesioniste încă în devenire, dar promiţătoare şi în egală măsură delicateţea, modestia, simplitatea şi ţinuta tinerească, plină de firesc, departe de fiţele şi maimu¬ţărelile cu care ne obişnuieşte mo¬delin¬gu¬l autohton şi nud.
N-am putut să nu fug cu gândul la puzderia de zile şi ore de obositoare exerciţii şi privaţiuni de la viaţa de adolescent, închinate dorinţei de perfecţionare tehnică şi stilistică, niciodată răsplătită la adevărata valoare şi pentru care nu pot să spun decât „ferice de ele şi de părinţii care le-au dat viaţă şi le-au călăuzit pe drumul potrivit !
Nu vreau să las nelămurită paranteza (aproape) de început. Nu-i priveşte pe protagonişti, dar cu siguranţă că se referă la gazde şi organizatori, care au le-au pus la dispoziţie un pian dezacordat, jalnic ca sonoritate, zgâriind şi auzul cel mai nededat cu delicateţea sunetelor, capabil să umbrească orice fior artistic. Muzica adevărată, de calitate, acceptă doar diezii şi bemolii din partitură şi nu sunetele alterate, alunecate spre zgomot.
Înainte de a încheia, vreau să amintesc postura de pedagog dăruit a Doamnei Elena Botez care, fără să se îndoiască nici o clipă de calitatea şi valoarea proaspetelor absolvente ale Liceului de Artă „Victor Brauner”, a ţinut să ne facă părtaşi la propriile reuşite, cerându-ne părerea privitoare la oportunitatea pregătirii în cadrul unor institute de specialitate din ţări cu şcoli muzicală de primă mărime.
Răspunsul nostru este fără echivoc : merită ! Şi pentru talentul şi serio¬zitatea cu care abordează arta dar şi pentru cinstea dascălilor pe care i-au avut.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Virgil Răzeşu și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.