Valeria Ionescu – Amintiri…

Valeria IonescuÎnvăţătoare pensionară, fiică a localităţii Cordun din binecuvântata Moldovă – o persoana de 75 de ani, dar cu sufletul încă tânăr, mă întorc ,,acasă, în satul meu drag de pe Valea Moldovei, în fiecare an din cei 18 ani de când am devenit locuitor al capitalei, după decesul soţului meu – profesor Adrian Ionescu.
Acasă înseamnă Cordunul unde merg cu mare plăcere şi emoţie pentru a mă întâlni cu rudele mele, urmaşi ai familiilor Toader Năstase şi Gheorghe Diaconu, care au fost bunicii mei; pentru a mă întâlni cu prieteni din copilărie care mai târziu au fost părinţii elevilor mei; pentru a mă întâlni cu locuitorii de acum ai satului, oameni maturi, care odinioară au fost unii dintre elevii mei, unii dintre cele 9 serii de elevi pentru care am lucrat în cei 34 de ani de activitate didactică, la Şcoala din Cordun.
Mă întorc ,,acasă să mă rog şi să mă reculeg la mormintele celor dispăruţi din familia mea, să mulţumesc preoţilor din parohia Cordunului pentru rugăciunile de pomenire a celor plecaţi; mă întorc mereu să mă bucur de noua înfăţişare a satului, de viaţa liberă şi frumoasă a locuitorilor de pe aceste meleaguri dragi, să mă bucur de rezultatele colegilor mei mai tineri care lucrează acum în şcoala unde am lucrat eu, soţul, tatăl şi socrii mei, să mă bucur de locurile unde am trăit timp de 48 de ani.
De aceea, îmi permit ca acum, în anul 2013, când se scrie această nouă monografie a satului Cordun, să aduc unele informaţii, păreri şi concluzii atât ca locuitor al comunei, dar în special, ca om care am lucrat pentru instruirea, educarea şi formarea pe băncile şcolii a locuitorilor din Cordun.
Din cele povestite de părinţii mei: în anul 1936 tânărul absolvent al Şcolii Normale din Roman – învăţător Ioan Năstase s-a căsătorit cu Elena Diaconu (mama mea) şi au făcut nunta în Şcoala Cordun, alcătuită atunci din două săli de clasă (destul de încăpătoare) şi un hol între ele, tip de şcoală ce se întâlnea în mai toate comunele moldovene, şcoli ce s-au construit în urma reformelor realizate în timpul lui Cuza Vodă. După mulţi ani, clădirea şcolii s-a mărit, construindu-se încă două săli de clasă şi o cancelarie.
După cel de-al II-lea Război Mondial şi după ce tatăl meu, învăţătorul Ioan Năstase, s-a întors din prizonierat, ne-am stabilit în comuna Cordun, tata transferat ca învăţător în satul Simioneşti, iar noi, copii lui, învăţând la şcoala din Cordun. Eu, Valeria Năstase, eram elevă în clasa a III-a şi învăţam cu doamna învăţătoare Podaru, pe care o consideram o a doua mamă.
Îmi amintesc că aveam icoană în clasă şi în fiecare dimineaţă, înainte de începerea activităţilor şcolare, eu spuneam tare şi clar rugăciunea ,,Tatăl nostru” şi toţi copiii din clasă stăteau în picioare, cu faţa spre icoană, smeriţi şi se rugau.
Este vorba de anul şcolar 1947-48 când, în Ianuarie 1948, după ce ne-am întors la cursuri din vacanţa Crăciunului, doamna ne-a spus că, de atunci începând, nu vom mai spune rugăciunea în clasă pentru că eram mai mari şi ne puteam ruga singuri acasă, înainte de a pleca la şcoală şi că de aceea nu mai e nevoie de icoană în clasă. Tot atunci, am fot sfătuiţi să deschidem manualele şcolare şi să desprindem paginile de la început, unde era portretul regelui Mihai şi al mamei sale Elena, explicând-ne că ţara nu mai are rege.
Tata mi-a explicat acasă de ce nu mai spuneam rugăciunea în clasă, de ce nu mai cânta el la strană, la Sfânta liturghie şi nu mă mai lua nici pe mine la biserică, de ce a fost alungat regele. Am înţeles mai târziu, mai bine acest fapt.
La şcoala primară din Cordun, unde am făcut clasele a III-a şi a IV-a era director domnul Mihai Frăteanu şi mai lucrau ca învăţători: doamna Zenovia Frăteanu, d-na Inculeţ Maria, d-l Goian, în anul 1952 au venit soţii Ionescu, dna. Anna Ionescu educatoare şi Virgiliu Ionescu, învăţător, fiind transferaţi din Banat în Moldova, de către Minister. Ei au lucrat până în anii 1962-63 când s-au pensionat, soacra mea de drept, iar socrul meu pe caz de boală, accentuarea rănii şoldului căpătată în timpul războiului.
Tot în anii 1950-55 a lucrat ca învăţătoare domnişoara Rugină, care, deşi era în ultimii ani dinaintea pensionării, cu o sănătate precară, îşi făcea activitatea didactică cu un profesionalism deosebit.
A fost învăţătoare fratelui meu, care a lucrat tot în învăţământ ca profesor.
De multe ori şi acum discutând cu el despre activitatea în şcoli el spune: ,,nu a avut învăţământul românesc mulţi învăţători care să îşi fi făcut meseria ca învăţătoarea mea”, domnişoara Rugină, căreia îi poartă un respect deosebit şi dincolo de moarte.
În perioada 1950-1960 populaţia şcolară s-a dublat, astfel că şcoala avea clase paralele la clasele I-IV şi era necesar să se construiască o şcoală mai mare şi să ia fiinţă şi ciclu gimnazial în Cordun, pentru că erau tot mai mulţi copii care voiau să urmeze cursurile gimnaziale şi celor din jumătatea de nord a satului le era prea departe să facă aceste cursuri în şcolile oraşului Roman.
Eu am lucrat ca învăţătoare la Şcoala Cordun începând cu anul şcolar 1956-57 unde erau deja clase paralele, iar director era tatăl meu, învăţător Ioan Năstase, iar d-l Mihai Frăteanu mai lucra învăţător, fiind colegi de cancelarie.
În anul şcolar 1959-60 a luat fiinţă ciclul II, formându-se clasa a V-a din elevii care terminaseră clasa a IV-a în anul şcolar trecut şi din elevi care absolviseră clasa a IV-a cu 1-2 ani înainte sau chiar cu 3 ani mai înainte, care au dorit să urmeze cursurile clasei a V-a. La şcoală au venit şi profesori noi: profesor de limba română şi istorie Constantin Adrian Ionescu (fiul învăţătorului Ionescu) care a primit şi direcţia şcolii, dna. Lucia Popovici, profesor de matematică şi mereu alţi profesori, pe măsură ce se măreau clasele gimnaziale.
În anii 1962-63 s-a construit noul local de şcoală (lângă şcoala veche), cu materiale, săli de clasă şi condiţii deosebite pentru desfăşurarea activităţii şcolare, pentru pregătirea bună a elevilor să continue şcoli medii şi superioare pentru formarea oamenilor ce urmau să lucreze în sectoarele economice.
Învăţământul de 8 ani a devenit obligatoriu cu o populaţie şcolară numeroasă, cu o motivaţie a învăţării mai precisă, cu un colectiv didactic bine pregătit pentru pregătirea copiilor pentru muncă şi viaţă.
În perioada vieţii şi activităţii mele în satul Cordun, o activitate mai lungă şi cu rezultate bune în activitatea şcolii şi în general în desfăşurarea acţiunilor de dezvoltare a comunei, au avut-o următorii colegi: Zenovia şi Mihai Frăteanu, învăţători şi director timp de 20 de ani; Năstase Ioan, învăţător şi director al şcolii şi o perioadă şi a Căminului Cultural timp de 25 de ani; Ionescu Constantin Adrian, profesor, director de şcoală şi un timp şi al Căminului Cultural timp de 31 de ani; Valeria Ionescu, învăţătoare timp de 34 de ani.
Am propunerea ca numele şcolii din Cordun să poarte numele unuia din cadrele didactice ce s-au remarcat în activitatea şcolară.
Privind realizările din Cordun în anii de după tumultuosul 1989, ţin să exprim felicitările mele pentru locuitorii satului natal, pentru cei ce au muncit şi administrat dezvoltarea acestei frumoase localităţi, pentru domnul primar Adrian Diaconu şi pentru Georgeta Diaconu, profesor şi director al şcolii Cordun. Cred că ar fi deosebit de interesantă şi emoţionantă o întâlnire a fiilor satului pentru a ne bucura împreună de revedere, de a schimba gânduri şi a depăna poveşti ale anilor tinereţii, de a comemorarea pe cei dispăruţi dintre noi şi de bucura într-o Sărbătoare a satului Cordun.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cordun, Valeria Ionescu și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.