Gheorghe Stoica, artist plastic şi poet din Cordun

stoica

,,Cartea cu vise” poezii de Gheorghe Stoica, Muşatinia 2013

Visele, gândurile, năzuinţele unui tânăr ce bătea la porţile vieţii, în perioada 1947-1948, născut în satul Cordun şi elev la Liceul Roman Vodă din Roman, sunt scrise într-un jurnal de poezii, personalizat până la cel mai fin detaliu, de cel ce avea să fie mai târziu artistul plastic şi profesorul de desen îndrumător a generaţii întregi de copii cărora le-a deschis porţile spre frumos şi culoare…
gh.stoicaÎntâmplarea a făcut să descopăr un nume: Stoica Gheorghe din satul Cordun, Neamţ, iar curiozitatea şi fascinaţia pentru acest poet şi artist plastic a venit în momentul în care am descoperit, păstrat cu veneraţie de către rudele artistului, un caiet, în care, fostul elev al Liceului Roman Vodă din Roman a consemnat peste 40 de poezii şi epigrame. Versuri diafane de un lirism elocvent care uimesc şi seduc cititorul, versuri scrise la vârsta tinereţii.
Un adevărat jurnal al tinereţii cu poezii scrise zilnic de către poetul clasei a VIII-a având subiecte variate, de la primii fiori ai iubirii pentru făptura diafană cu ochi albaştri până la entuziasmul în faţa naturii ce stăpânea satul mult iubit de tânărul licean şi visele făptuite odată cu noua orânduire socială, toate simţămintele tânărului nostru erou arată neliniştea căutărilor.
La 16 ani s-a refugiat în vers. Orfan, şi-a creat un univers propriu. Aş face o asociere cu poetul Nicolae Labiş dacă ar fi continuat să scrie şi să stăruie pe linia poeziei. A preferat însă pictura, devenind după ani membru al Uniunii Artiştilor Plastici.
Îndrăgostit de locul unde s-a născut, imaginea satului se va oglindi mereu în trăirile si sentimentele de iubire pe care le va transforma într-un leagăn de vise.
Cordunul, satul copilăriei, este ,,cuibul vieţii”:

,,În Cordun e cuibul vieţii
Căci aicea m’am născut,
… natura este
De un farmec pitoresc…”

Loc mai dulce de viaţă
Şi iubire pân’acum,
Mi-a fost farmecul naturii
Şi în satul meu „Cordun”…!
9.09.1948, Cordun

Linia poetică este clasică, anii tinereţii vibrează la fiecare vers. Dragostea pentru apa Moldovei răzbate în poemul purtând acelaşi titlu. Întrebări şi răspunsuri într-o notă personală. Fiorul liric străbate poezia tinereşte.….

În Cordun răsare’n umbră
O iubire de poet.

El iubeşte ochi albaştri
Şi-o guriţă de bujor,
Căci Cordunul azi e vrednic
De iubire şi de dor.

În natură se întâlneşte cu dorul său, cu iubita din zăvoi. Anotimpurile îi dau posibilitatea să mediteze asupra satului acoperit de nea sau a ploii ce-l face să stea „rămas lângă fereastră,/Aplecat peste-o hârtie/.
Este surprinzătoare aplecarea tânărului de 16 ani asupra filozofiei. (Pământul, Viaţa, Sfârşitul ş.a.). Are o notă şugubeaţă uneori, plină de sinceritate şi candoare.

Pământul este ca o sferă!!!
Rar, aşa se potriveşte.
Omul crede ş’aşa speră –
Spune multe pân’ ghiceşte…
(Pământul)

Iubirea răzvrătită se împleteşte cu un lirism trist. Dezamăgirile iubirii se resimt în vers cum este şi firesc. Cele mai multe poeme sunt închinate iubirii. Anii fragezi când hârtia îl îndemna la meditaţie, fiindu-i singurul aliat.

Epigramele demonstrează umorul şi inteligenţa autorului. Cu o fineţe de invidiat, reuşeşte să-i surprindă pe cei apropiaţi. Nu scapă nici criticii de condeiul poetului:

Tu critici orice-ar scri poetul
Chiar cea mai bună poezie.
Dar critica ta literară
E doar…o simplă agonie.
(Criticilor mei…)

Călăuza inspiraţiei nu se va opri, nici nu mă va opri niciodată din acest drum, pe care voinţa mi-l cere, şi datoria mi-l apără. Ca să mă despart, de limba mea şi de poezia neamului, ar fi pentru mine cel mai fatal eveniment. Nu-mi fac complimente, nici nu sunt Eminescu ori Alecsandri, sau alt luceafăr renumit, al literaturii Române...”

Sunt, după cum vedeţi ca voi –
Şi nu permit onorul…
În treacăt vă pot spune-atât,
Că eu sunt autorul…

Un autor, un biet Român,
Ce stau mereu de veghe,
Ca să ascult şi scriu ce-I bun –
Şi-mi zice „Stoica Gheorghe”…
(Gheorghe Stoica), 11 Iunie 1948, Cordun

emilia tutuianu

Editor, Emilia Dospinescu Ţuţuianu

Un poet ce merită citit şi cunoscut, un vis împlinit. Crezul sau literar este elocvent. De remarcat dragostea pentru limbă şi neam. Poetul Stoica Gheorghe un adevărat fiu al satului Cordun!
Ne bucurăm că putem reaşeza la locul cuvenit şi binemeritat pe acest artist al satului Cordun, de care şi oamenii locului vor fi mândri, în ciuda unui destin mai puţin fast al artistului.                                                                   Editor, Emilia Dospinescu Ţuţuianu

                                                                 

                                                                   Valori ce nu pier…

dsc_11311

muzeograf, Minodora Ursachi

Cu seriozitatea pregătirii profesionale, cu pasiunea şi harul său, Gheorghe Stoica s-a dedicat nu numai muncii didactice, ci şi creaţiei artistice. Situat pe linia dintre tradiţie şi modernitate, în opera sa întâlnim o diversitate tematică care vorbeşte despre un creator implicat în problemele existenţei noastre, care iubeşte locuri, natura şi oamenii..
Sinceritatea trăirilor, emoţia întâlnirii cu lumea, în surprinderea esenţei unei scene, a interpretării profunzimilor interioare ale unor chipuri, a unor aspecte peisagistice sau citadine, cu lumina şi atmosfera lor specifică, frumuseţea şi armonia corpului feminin sau compunerea obiectelor în spaţiu cu accentuarea materialităţii lor din naturile statice, cuceresc prin soliditatea şi claritatea imaginilor, armonios construite, prin acurateţea execuţiei şi forţa culorilor strălucitoare şi puternice, de verde, galben sau roşu. 

                                                                                                  muzeograf, Minodora Ursachi

doina

bibliotecar, Doina Enea

                                                                        ***
Veşnicia s-a născut la sat – spunea Blaga – şi asta pentru că satul a avut dintotdeauna şi mai păstrează încă o aură a purităţii ce se regăseşte în manifestările şi comportamentul simplu, dar onest, al locuitorilor săi.
Dintr-un asemenea loc a răsărit Gheorghe Stoica pe care eu, un cititor privilegiat, l-am descoperit într-un articol al revistei Melidonium şi pe îndelete în volumul Cartea cu vise, când nu văzuse încă lumina tiparului. Doamna editor Emilia Ţuţuianu a reuşit, cu un fler de detectiv de valori, să şteargă praful ce se aşternuse de ceva vreme pe cufărul ce conţinea o comoară.
O comoară, păstrată cu dragoste de rudele artistului, din care răzbate sensibilitatea, trăirile, zbaterile şi talentul său.
Condiţia modestă şi încercările dureroase ale destinului l-au determinat să-şi stabilească limitele de tânăr, limite pe care mai apoi le-a depăşit prin valoarea talentului.
Pierderea tatălui la o vârstă fragedă – când nu apucase să beneficieze de poveţele şi înţelepciunea părintelui plecat prea timpuriu la cele veşnice – l-a marcat, însă nu i-a uitat niciodată îndemnul: ,,Tu fiul meu să scrii, să-ţi urmezi voinţa …Să scrii!!!…E cea mai dulce mângâiere…”.
Suflet sensibil, măcinat de sentimente neîmpărtăşite, poetul ne dezvăluie, în imagini plastice, pe pânza imaginară a timpului, primii săi fiori de iubire. Sunt trăiri în care te identifici, te regăseşti, simţirea poetică rostogolindu-se peste gândul nostru nerostit…
A iubit frumosul! În vers şi pe pânză. Şi-a iubit părinţii, satul şi pe noi, dacă s-au rânduit lucrurile în aşa fel încât sufletul lui, de dincolo de timp, să ne stea în palmă prin acest volum.

                                                                                                             bibliotecar, Doina Enea

                                                   Amintirea unui coleg de liceu

Un telefon primit într-o recentă după-amiază de vară toridă mi-a produs o imensă bucurie şi o adâncă tristeţe totodată. Mi s-a spus că a fost găsit în podul casei părinteşti din Cordun, un caiet cu poezii scrise de un coleg de liceu, existând posibilitatea de a fi publicat. Despre autor mi s-a spus că a decedat la Buzău, unde a funcţionat ca un renumit profesor de desen.
Porţile memoriei s-au deschis şi astfel au apărut în faţa ochilor chipul fostului coleg, prieten bun şi sincer, întâmplări diverse, bucurii şi necazuri…
Colegul meu de bancă (penultima din rândul mijlociu) se numea Gheorghe Stoica. Provenea dintr-o familie modestă din Cordun, orfan de tată, cu o mamă bolnavă şi o soră de care se simţea foarte ataşat şi apropiat.
Venea pe jos la şcoală, de multe ori nemâncat, dornic să înveţe ca să poată răzbate în viaţă. Era foarte disciplinat, ordonat muncitor, silitor, în stare să facă mari eforturi şi sacrificii. De statură mijlocie, frumos, cu un corp atletic bine legat, atrăgea cu uşurinţă atenţia celor din jur. Expresivitatea prezenţei sale, tenul măsliniu, ochii mari şi scrutători, părul negru şi bogat anticipau parcă destinul artistului de mai târziu. Îmbrăcămintea îi era modestă. Mi se destăinuia adesea. Scria poezii şi era limpede că trăia şi era sub puternica influenţă binefăcătoare a operei lui Eminescu. Poeziile lui sunt erotice, descriptive, meditative, metaforice, în conţinutul cărora surprindem imagini poetice valoroase. Ştiu bine că avea definitivat un poem liric de o sută de stofe, la care ţinea mult.
Apropiaţi fiind, ştiu că era pasionat de desen, de pictură, chiar şi de sculptură, adesea prezentându-mi lucrările pentru care îl felicitam sincer. Lui Gini (aşa îmi plăcea să-l strig!) i-a venit ideea de a crea un… imn al elevilor. A scris versurile şi mi-a cerut să compun eu muzica, ceea ce s-a şi întâmplat. Am afişat „opera” la gazeta de perete a clasei, profesorul de muzică a observat-o, a fredonat-o şi colegii s-au arătat încântaţi. E unul din lucrurile preţioase pe care îl păstrez în memorie şi astăzi cu mare drag.
Mai târziu mi-a propus să compun muzica unei ode închinate Cordunului natal care se numea În Cordun e cuibul vieţii, pe care, din păcate nu am mai păstrat-o.
Nu-mi aduc aminte de ce nu am terminat liceul împreună… Ştiu că a fost un timp militar activ, ofiţer, apoi profesor de desen, că a studiat la Iaşi şi expoziţiile organizate au fost de răsunet. Ne-am întâlnit o dată la Iaşi, prin anul 1954, apoi la Roman, prin anii’76.
Am depănat atunci amintiri dragi. Alte întâlniri nu am mai avut.
Mai multe nu-mi amintesc, din păcate… Chipul colegului meu Gheorghe Stoica a rămas profund săpat în cutele adânci ale memoriei mele. Reţin calităţile excepţionale ca: cinstea, modestia, hărnicia, puterea de creaţie, altruismul şi devotamentul de care dădea dovadă, pentru care merită toată aprecierea noastră. Nu pot să nu amintesc aici ceva aparent curios: timiditatea colegului meu.

wexler i

prof. Iancu Wexler

Mă rog bunului Dumnezeu să odihnească în pace sufletul unui Om Adevărat!
Aduc, pe această cale, vii mulţumiri doamnei Ţuţuianu şi editurii Muşatinia care au hotărât să-l aşeze pe colegul meu Gheorghe Stoica în rândul personalităţilor pe care le-au dat meleagurile romaşcane de-a lungul timpurilor.
Roman, iulie 2013

prof. Iancu Wexler

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Stoica Gheorghe și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.