Irina, Rodica, Adriana Ionescu – Cordun înseamnã, pur şi simplu, copilãria noastrã fericitã

IonescuParcă a fost în altă viaţă… Cu siguranţă însă, a fost în alt timp…
În timpul când singura noastră grijă era aceea de a ne face temele, pentru a răsplăti eforturile educatorilor, învățătorilor şi profesorilor noştri, pe care îi iubeam şi îi respectam.
În timpul când distanţa de la noi de acasă, de lângă şcoală, până la bunica, lângă biserică, ni se părea luuuungă, iar ,,uliţa copilăriei” noastre se limita la strada din fata casei, pana la chioșcul ,,de la colt”, de unde cumpăram nu atât de multe ,,bunătăţi” precum vedem astăzi în magazine, dar mai mult decât suficiente pentru viața noastră de zi cu zi…
În timpul când zăpada era mare şi albă, când aşteptam cu emoţie în seara de Crăciun să vină Moşul, să ne aducă bradul împodobit, în timp ce noi mergeam să-l colindăm pe bunicul, care împlinea anii în aceeaşi noapte… Avem şi-acum în nări mirosul cetinei pomului de Craciun şi de portocale din jurul lui… Şi Doamne, ce frumos se auzeau colindele copiilor în tot satul, în seara de Crăciun…
În timpul când vara ne jucam în parcul sau in curtea şcolii, încercând să mergem ,,pe bârnă” sau să facem ,,roata” în exerciţii ,,la sol”, ca demne ,,urmaşe” ale Nadiei… Sau când, înainte de începerea şcolii, îi ajutam pe tata şi pe mama să pregătească sălile de clasă pentru un nou an şcolar, punând manualele pe bănci… Sau când îi ajutam la reamenajarea bibliotecii şcolii – Doamne, ce mult ne plăcea să clasificam şi să aranjăm cărţile pe rafturi…
În timpul când seara stăteam pe banca din faţa porţii cu bunicul şi vedeam oamenii întorcându-se de la câmp şi văcuţele de la păscut… Sau când bunicul ne trezea dimineaţa în zilele de vară cu un cântat de ,,cucu” la fereastră, în drum spre grădina pe care o plivea şi o îngrijea cu atâta dragoste… >>>

Eugenia Hristea – Prin cutia cu amintiri…

Eugenia HristeaM-am născut pe 18 aprilie 1944, în comuna Vârciorova din Turnu Severin, unde familia mea a fost refugiată în timpul războiului, tata fiind CFR-ist şi obligat să plece în refugiu.
Am făcut şcoala primară în Cordun, cea gimnazială în Roman şi apoi am urmat şi absolvit, în anul 1964, cursurile Şcolii Pedagogice din Bacău. De atunci am funcţionat ca învăţătoare timp de 35 de ani, din care 26 de ani în satul Pildeşti, comuna Cordun, loc unde am întâlnit oameni deosebiţi care mi-au marcat o bună parte din viaţă si de care mă leagă minunate amintiri.
Întotdeauna mi-am iubit şi m-am mândrit cu satul meu. De câte ori am fost departe de el am suferit şi abia aşteptam să mă întorc. Nu cred că aş fi putut locui în altă parte. De aceea cele mai frumoase amintiri le am de aici, din satul meu.
Primele amintiri, cum e şi firesc, sunt legate de şcoală. Am mers la grădiniţă la vârsta de 3 ani. Pe atunci grădiniţa era într-o casă, pe strada din faţa şcolii ( pe lângă Langa ). Era o casă cu 2 camere şi un hol pe mijloc. Într-o cameră era grădiniţa iar în cealaltă locuia familia domnului învăţător Ionescu Virgil, care abia veniseră în sat. >>>

Valeria Ionescu – Amintiri…

Valeria IonescuÎnvăţătoare pensionară, fiică a localităţii Cordun din binecuvântata Moldovă – o persoana de 75 de ani, dar cu sufletul încă tânăr, mă întorc ,,acasă, în satul meu drag de pe Valea Moldovei, în fiecare an din cei 18 ani de când am devenit locuitor al capitalei, după decesul soţului meu – profesor Adrian Ionescu.
Acasă înseamnă Cordunul unde merg cu mare plăcere şi emoţie pentru a mă întâlni cu rudele mele, urmaşi ai familiilor Toader Năstase şi Gheorghe Diaconu, care au fost bunicii mei; pentru a mă întâlni cu prieteni din copilărie care mai târziu au fost părinţii elevilor mei; pentru a mă întâlni cu locuitorii de acum ai satului, oameni maturi, care odinioară au fost unii dintre elevii mei, unii dintre cele 9 serii de elevi pentru care am lucrat în cei 34 de ani de activitate didactică, la Şcoala din Cordun.
Mă întorc ,,acasă să mă rog şi să mă reculeg la mormintele celor dispăruţi din familia mea, să mulţumesc preoţilor din parohia Cordunului pentru rugăciunile de pomenire a celor plecaţi; mă întorc mereu să mă bucur de noua înfăţişare a satului, de viaţa liberă şi frumoasă a locuitorilor de pe aceste meleaguri dragi, să mă bucur de rezultatele colegilor mei mai tineri care lucrează acum în şcoala unde am lucrat eu, soţul, tatăl şi socrii mei, să mă bucur de locurile unde am trăit timp de 48 de ani.
De aceea, îmi permit ca acum, în anul 2013, când se scrie această nouă monografie a satului Cordun, să aduc unele informaţii, păreri şi concluzii atât ca locuitor al comunei, dar în special, ca om care am lucrat pentru instruirea, educarea şi formarea pe băncile şcolii a locuitorilor din Cordun. >>>

Corina Dumitrache – Trusa cu amintiri…

Corina DumitracheLumea satului este una fascinantă. Tânăr fiind, probabil eşti uşor influenţabil şi atunci dimensiunea trăirilor este pe măsură. Memoria mea afectivă păstrează un parfum drag, legat de cei 22 de ani petrecuţi la Cordun: de la mirosul crud al ierbii la cel dulce-îmbietor al pomilor în floare sau al grădinilor, de la mirosul plăcut de cozonaci ce răzbătea din casele gospodinelor, la cel al pământului proaspăt arat , de la mirosul de var proaspăt al dispensarului, la cel al toamnei cordunene…
Erau vremuri destul de tulburi când am venit în sat ca medic – imediat după revoluţie – şi aveam sentimente amestecate: de la emoţii obişnuite vis-a-vis de un loc necunoscut, până la spaima că nu voi reuşi să mă ridic la înălţimea aşteptărilor celor ce aveau nevoie de mine. În timp, trecând peste toate, am învăţat că poţi fi fericit, ori măcar mulţumit, făcând ceea ce-ţi place, oriunde în lume.
Am găsit în Cordun oameni adevăraţi – începând de la oficialităţile satului la omul de rând – care mi s-au lipit de suflet şi-mi place să cred că şi invers. Primăria mi-a oferit locaţie pentru dispensarul medical şi m-au ajutat şi în utilarea acestuia cu tot ce era necesar pentru a-mi putea desfăşura activitatea în condiţii normale. >>>

Tudor Ghideanu – Satul cireşilor seculari

Tudor GhideanuAdesea îmi întorc gândul, înapoi, spre satul meu natal şi îmi repet acele versuri inimitabile, ale marelui nostru Eminescu, cuvinte ce nu pot fi spuse, în şoaptă, iubitei:
,, Atât de fragedă te-asemeni, cu floarea albă de cireş”, pentru că prin faţa ochilor memoriei, îmi trec cei vreo 10-12 cireşi mari, foarte mari, al căror trunchi nu putea fi cuprins decât de trei oameni, stând cu mâinile întinse: astfel, de la fântâna-adăpost, a celui poreclit ,,Roşu” (Constantin Nica) şi din faţa caselor familiilor Dinu (zis ,,Slabu”) şi Miron, cireşii seculari – toţi cu gustul dulce, nici unul amar, se înălţau, aliniaţi pe zona dinspre Răsărit a şoselei dintre Roman şi Simioneşti, ca nişte adevăraţi paznici ai vechimei satului Cordun, oricum mai tânăr decât satul Simioneşti (unde se şi aflase Primăria şi Jandarmeria, pe timpul naşterii mele: 30 Martie 1938!).
Dacă satul Simioneşti se înălţase în jurul conacului moşierului Cristoveanu, satul Cordun se ridicase încă din veacurile al XVII-lea al XVIII-lea pe pământurile, foste ale Episcopiei Romanului!
Mi-aduc bine aminte că cireşul din faţa casei noastre (chiar în poarta familiei Radu Vasile, poreclit ,,Haplea” , fost coleg de clasă al mamei mele, Anica Ghideanu (fostă Tudor, după numele bunicului meu, Gheorghe Tudor, participant la Primul Război Mondial – un frate al său, Pavel, a murit pe frontul de Apus (în Ungaria), cireşul din faţa casei noastre era – desigur, aşa cum mi-l proiectează fidel memoria – era, zic, cel mai înalt şi cel mai rămuros dintre toţi semenii săi seculari. >>>

Gheorghe Stoica – Cordunul

stoicaÎn Cordun e cuibul vieţii
Căci aicea m-am născut,
Şi aicea-ntâia dată
Am dat primul meu sărut.

În Cordun natura este
De un farmec pitoresc,
Şi-n amurgul lin al serii
Îmi dă viaţă să trăiesc.

Când pe cer răsare luna
Peste satul adormit,
Pare-un vis de biruinţă
În Cordunul meu iubit.
Umbra nopţii când se-nalţă
Şi zefiru’ adie-ncet,
În Cordun răsare-n umbră
O iubire de poet. >>>

Cristiana Bortaş – Amintiri din copilãrie

Cristiana Bortas.

Cristiana Bortas

Memoria afectivă înregistrează alte repere decât cele pe baza cărora pot oamenii de ştiinţă să aprecieze evoluţia în timp a unei aşezări şi a locuitorilor ei. La un exerciţiu de memorie pe care l-am încercat în 2010, satul natal, Simioneşti, mi se pare cu mult mai mic, dar mai cochet, mai îngrijit, chiar frumos, faţă de ceea ce ţin minte din 1960.
Uliţele erau pline de praf, de se ridicau nori cât casa, când treceau vitele de la islaz. Casele mi se păreau de jucărie, de mici şi strâmbe ce erau, pe când acum dai capul pe spate să le măsori înălţimea. Nu treceau cu zilele maşini pe uliţă, iar acum, în fiecare curte este cel puţin un autoturism.
Dacă nu mergeam vara la scăldat, stăteam cu ceasurile în vişini, citind basme, poveşti cu eroi sovietici, poezii de Alecsandri, romane istorice şi povestirile inegalabilului Sadoveanu. Când ne adunam, pe seară, la poveşti, minţeam spunând cele citite ca şi cum mi s-ar fi întâmplat mie.
Era ca la cinematograf, ceea ce nu aveam în sat, la vremea aceea. Nici televizor, primul fiind un televizor de marcă sovietică, un Rubin pe care l-au adus părinţii din oraş tocmai când împlineam 6 ani. Ce sărbătoare, ce mândrie când se umplea casa cu vecini şi rude pentru a vedea minunea! Toamna mă luau părinţii la vie, spre Săbăoani şi mi se părea că făceam, în loc de 2-3, zeci de kilometri până la marginea satului. Lunca Balasanu, Zăvoiu sau Lunca, ceea ce, pe vremea copilăriei mele, reprezenta pădurea de plopi de peste Moldova, spre Roşiori-Dulceşti. >>>

Tudor Ghideanu – Sã te naşti în Cordun, Sã-ţi iubeşti etern Moldova cea cristalinã, Sã te întorci Acasã!

Tudor Ghideanu

prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu

Pământul acesta binecuvântat de Dumnezeu s-a populat încă de la Roman I Muşat, dar sporadic, pe daniile Domneşti, de la Smirodava şi Gâdinţi până la Porceşti şi Trifeşti, de la Tămăşeni, Adjudeni, Doljeşti şi Butea, pe râul Siret, la Cordun, Simioneşti, Pildeşti, Gherăeşti, Săbăoani, pe râul Moldova.

Încă de la Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, după nume, Cordunul vine din acel Nord – nespus de frumoasa Bucovină – dintre Udeştii Sucevei al lui Eusebiu Camilar – şi ţinutul Herţei, mai la deal de Botoşanii lui Eminescu, ţinut de graniţă, pe unde poetul nepereche al neamului nostru putea să treacă spre Şcolile sale către Cernăuţi, cu Aron Pumnul, marele transilvan de la 1848.
Pe-acolo, trecând, Eminescu scria catrene în felul popular, de puternică expresie critică: Sună pietricică (de la Perpessicius intitulată chiar: Scrisori din Cordun): >>>

Adrian Diaconu – Cartea Cordunului

Adrian Diaconu

ing. Adrian Diaconu, primarul comunei Cordun

Închideţi ochii şi imaginaţi-vă că sunteţi primul om înrădăcinat pe acest pământ.
Vă veţi rostui după puteri, veţi creşte casa, pomul, copilul.
Veţi creşte satul…
Dar, ca legea nemiloasă a uitării şi distrugerii să nu vă atingă, deschideţi ochii.
Suntem în Cordun, anul 2013 d.Hr. Satul este altul, oamenii sunt alţii.
Ce s-a mai păstrat din vatra ridicată cu trudă prin 1870?
Deschideţi ochii minţii şi ai sufletului, deschideţi această carte şi citiţi cu luare-aminte. E povestea satului, descifrată de-un om cu ochi limpede, iscoditor, care nu-şi uită rădăcinile.
Împreună cu alţi neliniştiţi într-ale spiritului, învăţătorul Victor Grumăzescu, Constantin Tudor (autorul primei ediţii, 2003), Cristiana Bortaş, Emilia Ţuţuianu şi Editura Muşatinia, am căutat fibra sănătoasă şi vie a corduneanului, dându-i genealogie nobiliară.
Pentru că nobil e ţăranul care a ridicat cu palma un sat şi demn de respect e cărturarul care a consemnat cronica acestei deveniri.
Cordun, anul 2013 d.Hr. Familii întregi părăsesc satul cu mirajul unui trai mai bun în suflet.
Undeva, prin Europa, bat inimi de corduneni care duc cu sine ţărâna satului, apa Moldovei şi, poate, cartea d-lui Constantin Tudor.
Arborele genealogic al aşezării noastre nu s-a uscat.
Şi eu, şi tu, şi copii noştri suntem crenguţe care ne hrănim încă din brazda trasă de primul cordunean la anul 1921.
Deschidem Cartea Cordunului cu speranţa că va fi continuată, în timp, pentru statornicirea şi demnitatea spiritului românesc.

Primar ing. Adrian Diaconu

monografiaCordun

Monografie istorică Cordun, de Constantin Tudor

tudorCConstantin Tudor (29 nov.1926 – 2003) Com. Cordun, Neamţ
Timp de 40 de ani a fost funcţionar la diverse instituţii, cea mai îndelungată activitate a fost în cadrul Primăriei Cordun. L-a vârsta de 78 de ani a realizat lucrarea intitulată „Monografia comunei Cordun” lucrare ce demonstrează, în ciuda vârstei, pasiune, dăruire şi muncă. Lucrarea sa este scrisă o limbă în care se amestecă elementul livresc şi cuvântul obişnuit, expresia polisată cu cea directă, reflectând tradiţia şi obiceiurile satului în care a copilărit. Împletind legenda cu istoria, autorul reuşeşte să reconstituie viaţa satului Cordun sub semnul unui etos bine particularizat. (Emilia Ţuţuianu)

Cordunmonografie1

Cordun – monografie, autori Constantin Tudor, EmiliaŢuţuianu, Cristiana Bortaş

monografiaCordun

O monografie presupune o incursiune în istoria unei comunităţi umane, în însăşi sufletul devenirii ei peste ani, cu fapte, întâmplări, realizări. La îndemnul domnului primar Adrian Diaconu, alături de doamna  ziarist Cristiana Bortaş,  am  revăzut şi adăugit  ediţia anterioară Cordun – monografie istorică, apărută în urmă cu zece ani sub semnătura lui Tudor Constantin. Mult mai bine documentată, prezentând multe documente din arhive şi informaţii noi faţă de precedenta ediţie, la care am adăugat şi documente fotografice de referinţă pentru zona Cordun -Simioneşti,  Editura Muşatinia vă prezintă astăzi o lucrare de suflet pentru această zonă a fostului judeţ Roman. In paginile cărţii vom găsi capitole noi dedicate personalităţilor comunei, oameni care prin activitatea lor au dus prestigiul localităţii în diverse domenii, pagini de amintiri-memorii ale fiilor satului, amintiri fotografice cu personalităţile locului în diferite perioade de timp, informaţii la zi despre realizările economice din comună.
Această nouă apariţie editorială a Editurii Muşatinia se adaugă celorlalte volume importante editate  de noi care continuă munca de păstrare şi transmitere a patrimoniului cultural din zona Romanului a istoriei, tradiţiilor şi realizările unor oameni talentaţi ai acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu. (editor Emilia Ţuţuianu)

Aşezarea dacilor liberi de la Simioneşti, autor Vasile Ursachi

daci-vasile.ursachi2Vasile Ursachi (n. 30.12.1934 Havârna, judeţul Botoşani) – doctor în ştiinţe istorice, arheolog, cercetător ştiinţific, fondator al Muzeului de Istorie din Roman, Membru de Onoare al Institutului de Arheologie al Academiei Române – Filiala Iaşi, laureat al Premiului Vasile Pârvan, al Academiei Române, decorat cu Meritul Cultural în grad de Comandor, Cetăţean de Onoare al Municipiului Roman. Timp de peste 47 de ani a fost director al Muzeului de Istorie din Roman şi câţiva ani director adjunct al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.
A condus peste 20 de şantiere arheologice din ţară şi a participat, cu importante lucrări, la peste 200 de sesiuni ştiinţifice,
Vaslie UrsachiA participat la congrese internaţionale din ţară şi a organizat peste 100 de expoziţii temporare şi itinerante.
Autor a peste 10 volume ştiinţifice şi semnatar a peste 200 de studii şi articole de specialitate.
Volumul Aşezarea dacilor liberi de la Simioneşti, semnat de ilustrul doctor cercetător Vasile Ursachi – certifică încă o dată importanţa descoperirii de la Simioneşti pentru istoria locurilor şi a poporului român în arealul carpato-danubiano-pontic cu referire la judeţul Neamţ şi zona comunei Cordun.
Mândria de a fi simioneştean şi cordunean, prin nobila origine geto-dacică îşi află certificarea în această lucrare ştiinţifică dedicată păstrării celor mai importante dovezi ale istoriei înaintaşilor noştri.             (Emilia Ţuţuianu) >>>

Gheorghe Stoica, artist plastic şi poet din Cordun

stoica

,,Cartea cu vise” poezii de Gheorghe Stoica, Muşatinia 2013

Visele, gândurile, năzuinţele unui tânăr ce bătea la porţile vieţii, în perioada 1947-1948, născut în satul Cordun şi elev la Liceul Roman Vodă din Roman, sunt scrise într-un jurnal de poezii, personalizat până la cel mai fin detaliu, de cel ce avea să fie mai târziu artistul plastic şi profesorul de desen îndrumător a generaţii întregi de copii cărora le-a deschis porţile spre frumos şi culoare…
gh.stoicaÎntâmplarea a făcut să descopăr un nume: Stoica Gheorghe din satul Cordun, Neamţ, iar curiozitatea şi fascinaţia pentru acest poet şi artist plastic a venit în momentul în care am descoperit, păstrat cu veneraţie de către rudele artistului, un caiet, în care, fostul elev al Liceului Roman Vodă din Roman a consemnat peste 40 de poezii şi epigrame. Versuri diafane de un lirism elocvent care uimesc şi seduc cititorul, versuri scrise la vârsta tinereţii.
Un adevărat jurnal al tinereţii cu poezii scrise zilnic de către poetul clasei a VIII-a având subiecte variate, de la primii fiori ai iubirii pentru făptura diafană cu ochi albaştri până la entuziasmul în faţa naturii ce stăpânea satul mult iubit de tânărul licean şi visele făptuite odată cu noua orânduire socială, toate simţămintele tânărului nostru erou arată neliniştea căutărilor. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Spre căsuţa cu pridvor

Seara, lumina cărarea
Roi firav de licurici,
Nu-şi pierduseră răbdarea
Pe poteci, doi bravi pitici.

Se-ntorceau din poieniţa
Unde-n zori fură atraşi:
Moş Trifoi şi Pufuliţa
Botezară toporaşi.

Petrecură pe măsură
Cu orchestră, lăutari,
Chiar la ei în bătătură
Cu oaspeţi din cei mai mari. >>>

Mariana Cristescu – Tsunami de extremă dreaptă, într-o lume „lume nebună, nebună, nebună”…

„Cutremur la europarlamentare!” – titrează (cu aproximaţie) majoritatea publicaţiilor internaţionale. Nouă partide de extremă-dreapta au obţinut locuri în Parlamentul European în urma scrutinului din 25 mai. Un adevărat tsunami populist pare a invada eşichierul viitoarei politici europene, căci, spre deosebire de România, în alte state, forţele naţionaliste şi eurosceptice au obţinut procente însemnate.
În fruntea clasamentului se situează Franţa! -, unde, conform sondajelor de tip exit-poll „Le Monde”, Frontul Național atins procentajul de 25%. Duminică, Marine Le Pen şi-a reafirmat intenţia de a scoate țara din zona euro și din Schengen, şi de a restaura „gloria pierdută a Franței” , politica FN fiind o politică „făcută de francezi pentru francezi”. „Această întoarcere în interior a Franței, care riscă să destabilizeze o zonă euro abia stabilizată, este atractivă pentru mulți francezi, în special pentru tinerii între 18 și 35 de ani, dar eforturile de a «restaura gloria Franței» îi subminează rolul în Europa și în lume – consideră «Huntington Post». Cu Frontul Național amenințând establishment-ul politic francez, credibilitatea europeană a Franței este torpilată și la fel «așa numitul pilon franco-german», fundația pe care se sprijină întregul eșafodaj european. În aceste condiții, responsabilitatea pentru menținerea în viață a structurilor europene va cădea din ce în ce mai mult pe umerii Germaniei, pe măsură ce Franța va alege izolarea. În plus, capacitatea Franței de a influența semnificativ politicile europene va scădea, ceea ce va crește influența «polului Nordic» și va crește diferențele dintre nordul și sudul continentului.” >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Marin Preda, Ion Caraion și Securitatea

Pe Marin Preda și pe Ion Caraion i-a legat o prietenie de aproape 40 de ani, până la moartea poetului în anul 1986. Dacă din partea lui Marin Preda a fost o prietenie sinceră, timp de 40 de ani, Ion Caraion a fost cel mai înverșunat dușman și un informator feroce al lui Marin Preda, urmărindu-l aproape zi de zi și dând informații despre el dintre cele mai bizare și cu lux de amănunte.

Cine a fost Ion Caraion ?

Ion Caraion născut în comuna Rușavăț (azi Viperești), satul Pălici, județul Buzău, într-o familie de țărani. Între 1935-1942 urmează cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Alexandru Lungu, redactează revista de poezie Zarathustra. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București și lucrează la ziarele Timpul (1942-1943) și Ecoul (1943-1944).Debutează în 1939 în Universul literar și în 1940 în Curentul literar cu versuri și recenzii. Volumul de versuri „Panopticum” (Editura Prometeu) este confiscat de cenzură.

Din 1945 este secretar general de redacție la revista Lumea (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi Agora, în care publică poeți și eseiști prestigioși din țară și străinătate (revista a fost interzisă după primul număr).Finanțarea a fost obținută de Octavian Neamțu din bugetul prestigioasei Edituri a Fundațiilor Regale. >>>