Iubirile adolescentine ale lui Garabet Ibrăileanu

Garabet.IbraileanuAcum 143 de ani (23 mai 1871) se năştea la Târgu Frumos cel care avea să devină cel mai ilustru reprezentat al Vieţii Româneşti de la începuturile ei, unul din întemeitorii revistei, criticul literar G. Ibrăileanu. De la Târgu-Frumos, Ibrăileanu a plecat la Roman, la moşia de la Poiana lui Iuraşcu. Mărturisea autorul în amintirile sale: “Aici, la Poiana lui Iuraşcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu mama mea şi cu alţii de la iaz spre casă. Era lună plină (…) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul şi moara. Şi cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung şi trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeaţă şi de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios”.
Profesorul dr. docent Gavril Istrate, filolog şi istoric literar al Universităţii ieşene, care a trecut în veşnicie acum câteva luni, pe când păşea spre suta de ani, povestea într-un interviu acordat lui Costin Anghel, despre ilustrul său profesor Ibrăileanu: “Eu am avut şansa să fac parte din ultima serie de studenţi care l-au ascultat pe el, la începutul anului 1934, vreo şase-şapte lecţii. El era bolnav. Noi insistam mereu pe lângă asistentul lui ca el să vină la curs, să-l vedem. Într-un final, a venit. Ei bine, noi, în vremea aceea, nu-l puteam compara cu nimic. Cursurile lui începeau de obicei la ora 16. Dar noi, studenţii din anul I, eram în sală de la ora 14, dar nici atunci nu aveam loc în bănci! Ne aşezam pe jos, >>>

Reclame

Octavian D. Curpaş: Ion Ritivoi – Un liberal de milioane la Paris

Ritivoi,,Originar din Sebeşul de Jos, la o aruncătură de băţ de locul în care m-am născut, Ion Ritivoi a fost cel mai harnic om pe care l-am cunoscut vreodată” – aşa a început Dumitru Sinu să-mi vorbească despre unul dintre oamenii adevăraţi cu care a avut ocazia să se reîntâlnească în exil şi pe care l-a apreciat pentru caracterul şi virtuţile sale. Îmi dădeam seama, după cum începuse povestea lui Ion Ritivoi, că aveam de-a face cu un personaj al cărui profil se încadra perfect în profilul omului demn, vertical, harnic, plin de calităţi.
Un sebeşean la Paris: cantorul Bisericii Ortodoxe Române
Nea Mitică l-a întâlnit la Paris pe Ion Ritivoi: “M-am dus la biserica ortodoxă română împreună cu profesorul Ionescu şi Dan Isăcescu. Când am intrat, cantorul rostea o rugăciune. Unul din amicii mei mi-a spus atunci: Bă, ăsta nu se roagă la Dumnezeu, ăsta-l ceartă! Avea o voce metalică, cu inflexiuni puternice.”  În momentele următoare Dumitru Sinu şi-a dat seama că omul acela îi este cunoscut şi apropiindu-se de altar a constatat că nu se înşelase, era chiar de la el din sat.
Când au ieşit din biserică s-a apropiat de el şi i-a spus cine este: Apoi, tu nu sameni pe a’ lui Ţiglaru’, tu sameni pe-a’ lui Niculiţă! – Ţiglaru’ era tatăl mamei iar Niculiţă, bunicul din partea tatălui, bunicii lui nea Mitică. L-a invitat la o cafea, să poată povesti în tihnă, dar Ritivoi, omul pentru care nici cafeaua nici locurile publice nu reprezentau mare lucru, i-a răspuns: Apoi, eu nu-s de cafea. Eu mă duc acasă şi vă fac de mâncare, propunându-le, lui Mitică şi amicilor ce-l însoţeau, să-i facă o vizită după ce-şi vor savura cafeaua povestită ca între prieteni, în vreo cafenea pariziană.
Apoi s-a îndreptat spre casă – un hotel la care, de când locuia acolo, nu plătea chirie, nici măcar un cent. Cu un spirit de orientare bine dezvoltat, lucrând în construcţii, convenise cu proprietarii hotelului să le aducă zilnic materiale de pe şantierul unde muncea şi de care compania nu mai avea nevoie: scânduri, profile, etc şi care niciodată nu strică să le ai, pentru eventuale lucrări de întreţinere necesare unei clădiri. >>>

George Petrovai – Încolăcirile cultice şi descolăcirile mitice ale şarpelui

Puţine vietăţi ale pământului pot sta alături de şarpe în ceea ce priveşte importanţa cu care a fost investit de om şi în ceea ce priveşte rolul care i-a fost atribuit la alcătuirea legendelor şi miturilor. Iar legendele şi miturile, după cum se ştie, reprezintă însăşi temelia întregii culturi…Prin ce anume s-a impus şarpele în atenţia omului? Multe ar fi de spus în legătură cu acest subiect, dar pentru o mai lesnicioasă înţelegere, trebuie să ne eliberăm de prejudecăţile datorate şarpelui edenic. Fără acest balast care apasă asupra judecăţilor noastre, vom constata că, în pofida blestemului divin, şarpele nu este nici mai rău, nici mai respingător ca alte lighioane. Dimpotrivă, dacă luăm aminte la proverbiala lui viclenie şi la capacitatea lui de a-şi hipnotiza prada, atunci şarpele devine fascinant de interesant, încât nu ne mai miră amestecul de teamă superstiţioasă şi de atracţie irezistibilă cu care omul arhaic a privit târâtoarele în general, şarpele în special. >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Antologia „Aripi spre zbor”

Antologia „Aripi spre zbor” editată de Asociația Culturală Umanitară „Bogdania” se deschide cu un Argument semnat de ing. Ionel Marin, un împătimit om de cultură, unde explică motivul care l-a determinat să scoată acestă carte. Antologia este dublată de imaginile cunoscutului grafician și pictor, Mihai Cătrună.
În această „Antologie” sunt antologați peste 30 de autori de poezie și proză, majoritatea premiați la Festivalul-concurs național de creație literară „Bogdana” 1913.
Printre autorii antologaţi se regăsesc: Marina Raluca Baciu; Miruna Belea; Ilarion Boca; Cristina Botîlcă; Adrian Florin Bucu; Oana Raluca Ciceu; Alina Elena Cîrstea; Marius Florin Coman; Catrina Danciu; Alexandru Ioan Despina; Elena Cristina Enoiu; Pavel Rătundeanu-Ferghete; Gianina Gheorghiu; Sorina Cristiana Gheorghiu; Georgian Ghiţă; Ionela Mădălina Grosu; Nicoleta Imbrea; Mihaela Maftei; Ionel Marin; Nicoleta Orghidan; Silvia Pencu; Adrian Nicolae Popescu; Constantin Popescu; Andra Gabriela Prodea; Lenutza Prohnitchi; Flavius Simion; Anton Soare; George Nicolae Stroia; Laura Andreea Ştreangă; Monica Diana Tarţău; Constantin Toma; Ştefan Cătălin Topliceanu; Valentin Cosmin Tufan şi Raveca Vlaşin. >>>