Irina Lucia Mihalca – versuri

Irina.Lucia.MihalcaÎn urma noastră

Adânc, în lumina lunii
şi-a ceţii curgătoare-n valuri,
un gând legănat persistă,
invadând strălucirea amintirilor,
din oglinzile de-argint.

Peste ţărmurile mării
ecoul cântecului lunecă
interludii romantice ale dansului,
lumină aurie în priviri,
spirală de zâmbet,
tresărire rămasă, urme de paşi
şi fiecare clipă de vis
noi constelaţii
fără bariere în inimile noastre.

Durerea cercului
îşi caută lumina rotundă,
blocată în lupta
născută din dragoste şi pasiune.

Într-o mare de suspine,
rochia mea neagră ca noaptea,
te bântuie din nou,
corabie plutind hieratic,
dincolo de orizont,
în căutarea unui port
unde să-şi ancoreze sufletul.

Prin inflexiunile vântului,
sunetul dorului tău
a pătruns aici,
uimitor precum misterul
căutării braţelor tale
prin mare
şi-atingerii mâinilor noastre.

În urma noastră,
încă vibrează
dansul cântecului, viaţa.

Acesta nu e capătul drumului,
doar reîntoarcea
la inocenţă
va deschide Poarta Luminii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.