Alexandru Spătaru – versuri

Drumul piramidelor

Mi s-a îngăduit comanda
în maşina timpului
şi am ales programul
pentru saltul înainte.

Am vrut să aflu
cum arată piramidele
în lumea de apoi.

Când am ajuns
la finele călătoriei,
într-un ungher al sinelui
o stranie lumină a înviat
de neînţeles imagini.
Şi, dintr-odată,
mi-am dat seama
că fiinţele bizare
ce m-au întâmpinat
mi-s cunoscute,
oare de unde şi de când?

M-au întrebat nedumerite:

„Chiar nu-ţi mai aminteşti
cum piramidele acelea,
ce-acum le cauţi pe aici,
de multă, multă vreme
le-am trimis pe Terra?”

La o răspântie de timp

Nădejdea m-a îndemnat
să deschid o fereastră.
O albă, delicată
fantasmă a intrat.

Semăna cu un porumbel
desenat pe o foaie
de cer albastru de-un
penel de mare maestru
al luminilor albe.
Am ştiut că e semnul
că voi trece cu bine prin
înc-o răspântie de timp.

I-am întins braţele.
M-adunasem în degete,
să-i fiu mai aproape.
Măiastra s-a aşezat
pe umărul stâng,
apoi şi-a făcut drum
spre înăuntrul-sanctuar.

În faţa altarului
mi-a vorbit în şoaptă
de foşnet de aripi
– taine mi-a dezvăluit –
într-un grai doar atunci
şi acolo înţeles.

Nu-mi mai amintesc
ce fereastră am deschis,
nici destăinuirile.
Dar nu pot să uit
adierea de bună mireasmă
din foşnetul alb…

Unica, Magnifica

Mişcarea e suprema lege
a universurilor
– o uriaşă, neîntreruptă
respiraţie,
succesiune de expansiuni
ce-şi schimbă ritmic sensul.

Într-un târziu s-a-ntrezărit
ce se petrece în
momentele schimbării;
Istoria a consemnat atunci,
într-o euforie generală,
descoperire de senzaţie:
Big – Bang-urile iniţiale!
Dar, oare,
o să-ncapă vreodată
într-o cunoaştere omenească
ideea că nemărginirea este
acelaşi necuprins, oriunde
s-ar afla-n mişcarea ei,

chiar şi în punctul
fără dimensiuni, când
răsuflarea-i unică, magnifică
va trece prin hotarul
dintre alternanţe?!

Din sanctuarul
înţelesurilor pământene
s-a auzit răspuns
– părea că-i cel mai autorizat;
şi toate celelalte au tăcut.
„Cum o s-arate
o ecuaţie a infinitului
ce se dilată, se contractă,
trece prin zero şi,
ca şi cum nu ar simţi
nimic din ce i se întâmplă,
mereu rămâne infinit”?!

Cuvinte grele
ce închid ieşirile.
Se conturează deocamdată o consolare:
„De vom afla,
la ce ne-ar folosi?!”

De undeva, de peste tot
răspunde-n şoaptă
ceva ca un oftat.

Din volumul in pregatire ,,Orizontul de sus”

***
Alexandru Spătaru

S-a născut la 19 martie 1939 în comuna Olteneşti, jud. Vaslui. Mama sa, Georgeta, era din familia Puiu, din com. Poiana, jud. Cernăuţi. A fost casnică. Tatăl, Spătaru Constantin, originar din com. Târzii, jud. Vaslui, cu toate că a urmat cursurile Fac. de Drept de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, nu a îmbrăţişat cariera juridică şi a lucrat în posturi din administraţie.
În 1941, familia s-a stabilit în oraşul Roman. Aici şi-a petrecut copilăria şi o parte din adolescenţă şi între anii 1945 – 1955, a făcut şcoala primară şi clasele de liceu în ceea ce, pe vremea aceea, se chema Şcoala Medie de Cultură Generală cu durata de 10 ani. În 1955, în urma unui examen reuşit de admitere, a devenit student la Fac. de Electrotehnică a Institutului Politehnic Iaşi. După absolvirea acesteia, ca inginer energetician a lucrat fără întrerupere – în diferite funcţii până la cea de inginer şef – în unităţi producătoare de energie ale Sistemului Energetic Naţional: la Intreprinderea Electrocentrale Borzeşti, până în 1995, după care, până la pensionarea ce s-a produs în 1999, la Întreprinderea Electrocentrale Bacău.
Este căsătorit. Soţia sa, Spătaru Elena, acum pensionară, a fost judecătoare. Are doi copii: Georgeta Dana, născută în 1967, medic legist la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti şi Radu Iulian, născut în 1972, medic chirurg pediatru la Spitalul „Marie Sclodovsca Curie” Bucureşti. Amândoi copiii sunt căsătoriţi.
Debutul literar s-a produs după ieşirea la pensie, în 2001, cu volumul de poezii Cercuri concentrice în albastru ( Editura Universitas XXI, Iaşi ). Au urmat volumele de versuri: Lumină definitivă, în 2002 şi Pasul mare, în 2004 (ambele la Editura Universitas XXI, Iaşi); Evadare continuă, în 2007 ( Editura Junimea ); Aşteptări, în 2007 ( Editura Princeps Edit, Iaşi ); Singurătatea materiei, în 2008, Linii de contur, în 2008, Pe faţa cealaltă
a clipei, în 2009, Jurnal de gânduri, în 2010, Rod şi ofrandă, în 2012, Manuscrisele de la apa Moldovei, în 2013, Delict de speranţă, în 2014 ( toate la Editura Vasiliana’98, Iaşi ).
Iată o parte din criticii literari ai acestor lucrări, titlurile comentariilor, cu locul şi data publicării lor:
– Luciana Vladimir, „Paşi bătuţi în jurul pasului cel
Mare”, în Mesager bucovinean, nr. 1-2, 2006, Bucureşti;
– Teodor Vidam, „Truditor la cunoaşterea de sine”,
în Informaţia de Cluj, nr. 23, 2007;
– Georgeta Simion, „Aşteptări” în Asachi, nr. 3,
2008, Piatra Neamţ;
– Liviu Grăsoiu, „Evadarea prin poezie”, în Litere,
nr. 3-4, 2008, Târgovişte;
– Amalia Voicu, „Destin clandestin”, în Convorbiri literare, nr. 10, 2008, Iaşi ;
– Mihai Merticaru, „Aura mistică a insignifiantuLui”, în Climate literare, nr. 8, Târgovişte;
– Marius Manta, „Aşteptări”, în Ateneu, nr.1, 2008,
Bacău;
– Nicolae Busuioc, „Evadare continuă”, în volumul de cronici literare Semne în labirint, Î.E.P. Ştiinţa,
Chişinău, 2008;
– Mircea Dinutz, „Sub povara timpului materia vi-
sează”, în Pro Saeculum, n.1, 2009, Focşani;
– Victor Sterom, „Un orizont de teme şi motive pre-
dilecte”, în Poezia, nr. de toamnă, 2009, Iaşi;
– Nicolae Busuioc, „Pe conturul unor linii de con-
tur”, în Revista Română, nr.1, 2009, Iaşi;
– Calistrat Costin, „Pe faţa cealaltă a clipei”, în
Plumb, nr. 39, 2010, Bacău;
– Victor Sterom, „Poeticitate concentrată la nivelul
fulguraţiei lirice”, în Poezia, nr.1, 2010, Iaşi;
– Mihai Antonescu, „Poetul şi durata clipei”, în Im-
pact literar, nr. 371, 2010, Târgovişte;
– Marius Manta, „Pe faţa cealaltă a clipei”, în Ate-
neu, nr.1, 2011, Bacău;
– Liviu Grăsoiu, „Poezia ca patimă fără leac”, în Li-
tere, nr.4, 2012, Târgovişte;
– Mihai Merticaru, „Rod şi ofrandă”, în Plumb, nr.69, 2012, Bacău;
– Alina Apopei Pistol, „O poezie a mărturisirilor:
Alexandru Spătaru”, în Pro Saeculum nr. 7-8, 2012,
Focşani;
– Calistrat Costin, „Superconcentrat de libertate”, în
Plumb, nr.77, 2013, Bacău.
Spicuim din conţinutul comentariilor:
„Alexandru Spătaru captează esenţa, încearcă inefabilul, dă glas amintirilor răzvrătite, iar tainele şi visele configurează o lume a lui, tărâm de remanenţe
ale timpului primordial până la cel real şi insidios.
Dominantă este neliniştea apăsătoare, orientată cu
predilecţie spre cunoaştere şi autocunoaştere, spre
momentele dramatice sau clipele de satisfacţie, un
fel de labirint al trăirilor frapante sau obişnuite.” (Nicolae Busuioc). „Propunerea literară a lui Alexandru Spătaru e una esenţială, densă, consistentă, confesiune extrem de filtrată, de indiscutabil rafinament, veritabilă carte frumoasă de învăţătură! În fond, dincolo de
orice alte speculaţii despre artă, versul – şi el – trebuie
să conţină un mesaj, spre luare aminte, întru o anume
interpretare pe seama straniei noastre existenţe. Şi
poetul, după o rodnică ucenicie într-ale poeziei, a
ajuns la un mod frust de comunicare, deopotrivă sens
profund şi imagine sensibilă.” (Calistrat Costin).
Din anul 2012 Alexandru Spătaru este membru al
Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.
Este cuprins în Dicţionarul Scriitorilor Români
de Azi ( apărut la Editura Porţile Orientului din Iaşi,
în anul 2011 ).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alexandru Spătaru și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.