Gheorghe A.M. Ciobanu – Fața nevăzută a Istoriei în roman: Florin Vasile Bratu

Florin Bratu

Florin Vasile Bratu

Florin Vasile Bratu (n. 23 martie 1942, Roman), absolvent al Liceului „Roman Vodă” din Roman, apoi al ASE București. Debut publicistic în 1961, cu fabule, în revista „Urzica”. Debut în volum, cu poliecer-ul O legătură ciudată,(1982) la Editura Junimea din Iași, urmat de romanul Un manuscris de ocazie (1985), la aceeași editură. Au urmat volumele de poezie: A murit un popor. Versuri amare (2010), Povara drumului închis. Pamflete cordiale (2011), Durerea veșnică a neîmplinirii. Convorbiri. (2012), la Editura Medialux, București, Lacome poveri. Versuri amare, Sine ira. Convorbiri. (2013), și volumul de teatru Femei, femei… (2013), la Editura Crigarux. Premiul pentru Poezie „Clepsidre irizate – Max Blecher” și Trofeul „Nisiparnița 2013”, pentru volumul Sine ira. Convorbiri, acordate de Societatea Culturală Clepsidra și Școala gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman, 13 ian. 2014. Membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț.

Fața nevăzută a Istoriei în roman – Gheorghe A.M. Ciobanu

O apariție recent a poliscribului Florin Vasile Bratu, apartenent in tutto, așezării mușatine a Romanului, este cartea Drum închis – un roman ce „ne deschide ochii”, cu măiestria-i caracteristică, asupra „feței nevăzute” a istoriei. După ce, nu de mult, ne-a înfiorat cu lira sa poetică și cu o cortină acidă, comedia Femei, femei …, ce se vrea a fi mereu deschisă, acum ne cutremură cu acest roman triadic, ca o realizare curajoasă de „ecran lat”, nu despre un „Ave, Homo”, ci un „Vae Omenire”; prima ca „pâine și circ”, iar cealaltă, ca un ecou al celor spuse de Eminescu și parafrazate de noi: Nu cerceta aceste legi/Că nu ți-e bine, de-nțelegi.
Romanul ce-l aveți în față nu e un Muzeu de Istorie, ci un zbor al unor Muze, care și-au purtat și cunoașterea, ca și sensibilitatea lor, pe coridoarele mozaicate cu dale de timp. De aceea, popăsuirea acestor rânduri va zăbovi, mai puțin la et in … Historia ego – zăbavă de care autorul dovedește totuși o acuratețe „pe viu” – ci vom împărtăși la toți bucuria de a fi în preajma unui condei nepereche. Un condei-telescop, ce știe „azi”, a reconstitui un „ieri” și a prefigure un „mâine”, dovedindu-se că Românul e născut nu numai ca un bun poet, ci și ca un necesar prozator de istorie trăită.
Estetic și hermeneutic, deschid trei comentarii. Conținutul epic e apartenent la o încrucișare de evenimente amare, contradictorii, inedited și absolutiste. O „ploaie torențială” cu grindine imperative, cu domnia unui dacă nu mă vreți, eu vă vreau, ca și a unui „totalitarism” existențial. O Omenire, o Europă și o Românie, dominate, nu atât de Ave cât de Cezari. Legea atracției universal și a devenirii Lumii, au fost eclipsate de legile „modelelor” politice, considerate a fi și imuabile și chiar „galactice”. O răscruce complex de drumuri, ce a constituit, de ani și peste ani, izvoare de inspirație pentru toate artele, precum și trilogia de față, la care epicul triumfă, pentru noi, literar.
O altă fațetă a tematicii e dominată de dura lex. Procuraturi, procese, acuzarea alături de apărare, condamnări, executate sau metamorfozate, când Fiat când Pereat Justiția. O legislație, pentru unii „mumă”, pentru alții „ciumă”. Și Omul? El, obediență statal-politică, evadare intimo-religioasă și izolare creativă în artă.
Personajele, precum în toate scenariile epice, sunt de prim-plan (uneori chiar autorul), și secundare. În principal, un procurer imediat postbelic, care, după, o viață de infern, devine victim absurd. Precum un Champollion, autorul o reconstituie eroic. Un subiect juridic, la care nu operează prescripția. Pe parcurs, constelație de alte personaje feminine și masculine, unele aflate în anii copilăriei, la toate zăbovindu-se și social, dar, mai ales, psihologic, dovedindu-se o detecție extraordinară. Un autor ce-și are, parcă, un astfel de simț, alături de celelalte obișnuite. Astfel, romanul ni se oferă ca o prelungă Galerie de portrete, nu de prim-plan, ca acele plastic, ci freudiene chiar, așa precum „se poartă” azi, în arta literară.
Când am parcurs acele „pânze”feminine, gândul m-a dus la un alt scriitor, tot romașcan, apartenent secolului trecut: Ion Luca.
Să mai adăugăm, la fel de unicat și acele stări psi „zerovalente” pe care personajul principal le are atunci când se află în ipostaza „limită”.
Stilistic, poetul, dramaturgul și romancierul Florin Vasile Bratu, fără teama de a greși, o spunem că „are condei”: romanul de față o arată deplin. Dacă în Tabelul lui Mendeleev mai sunt căsuțe albe, necunoscându-se încă, pe Terra, toate „cărămizile” Universului, în schimb, în creația de acum, ne întâlnim cu toate cerințele ce trebuie să le cuprindă un astfel de gen literar. De aici, poate și credința noastră că, asemenea tuturor scriitorilor din literatura universal și românească, ce-și au fiecare „lucrarea lor de căpătâi”, la fel și acum, romanul Drum închis rămâne a fi considerat creația reprezentativă a unui scriitor „ce de la Roman se trage”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Florin-Vasile Bratu, Gheorghe A.M. Ciobanu și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.