George Petrovai – Medicina energetică a taoismului

Taoismul este o culme a înțelepciunii antice chineze, un ansamblu de cunoștințe filosofico-religioase și practic-educative de-un inegalabil rafinament (influențele budiste și yoghine venite din India, au fost topite în uriașul creuzet al spiritualității chinezești), de-o fermecătoare simplitate, drapată într-o conciziune ce avansează spre enigmă.
Tao (Dao) înseamnă cale, drum sau cărare, și conceptul are două sensuri: pe de o parte a merge, pe de altă parte cap (înțelepciune). Cu alte cuvinte, Tao este calea inaugurată de Lao-Țî, pe care se merge folosind capul mai degrabă decât picioarele, o cale a vieții ghidată de rațiune, nu de trup.
Piatra unghiulară a taoismului o constituie principiul polarității. În limbaj taoist, polaritatea este cunoscută ca Marele Principiu al lui Yin și Yang. Dar ce sunt cele două concepte? Sunt grade de activitate, măsuri relative ale polarității.
În Cartea schimbărilor – manual chinez de preziceri, vechi de peste 2000 de ani, se spune: „Această interacțiune dintre Yin și Yang este numită Calea (Tao) și procesul creator rezultat se numește schimbare”.
Ideograma pentru Yin înseamnă „partea umbrită a dealului” (principiul rece, feminin), în timp ce Yang semnifică „partea însorită a dealului” (principiul cald, masculin).
Principiul polarității se aplică energiei umane și celei electrice, circulației sângelui în vene și circuitului apei în natură, mișcărilor aștrilor în Univers și rotirii electronilor în jurul nucleului atomului, adică pretutindeni în microcosmos și macrocosmos. Tot astfel, principiul polarității (dualitatea Yin-Yang) este principiul de bază în tehnologia computerelor (sistemul binar), în cuantică, fizica energiilor înalte, aerodinamică și alte domenii ale științei actuale.
Lucrarea de medicină numită Tratatul clasic de medicină internă al Împăratului Galben, scrisă cu mai bine de 2000 de ani în urmă, la fel se bazează pe principiile Yin și Yang. Faptul că până în ziua de azi a rămas un text indispensabil în studiul și practica medicinei chinezești, dovedește că Tao nu-și pierde nicicând din importanță și actualitate.
Medicina taoistă se centrează pe cele trei comori ale omului, comori de care-i depinde viața: esența (trupul), energia și spiritul (rațiunea). Energia realizează legătura permanentă dintre trupul muritor și spiritul nemuritor. De aici rolul vital acordat energiei interne și surselor de energie externă din care poate și trebuie să fie neîncetat completat deficitul de energie internă. Căci în concepția taoistă, boala se instalează atunci când se produce un dezechilibru între Yin și Yang!
Cum se realizează armonia? Prin îndepărtarea a tot ce este artificial și prin utilizarea înțeleaptă a tot ce întărește sistemul imunitar al organismului: hrană simplă și sănătoasă (multe fructe și legume), apă necontaminată, mișcare, respirații Yoga în vederea alimentării cu prana (energie vitală la yoghini).
Iar postul, abstinența și cumpătarea, departe de a devitaliza organismul, teoretic sunt capabile să vindece orice boală, inclusiv cancerul!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în George Petrovai și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.