Interviu cu scriitorul basarabean Leo Butnaru, la Iaşi

Butnaru LeoUnul din cei mai importanţi scriitori basarabeni, Leo Butnaru, s-a născut la Negureni, Orhei, Moldova (5. I. 1949), este licențiat în jurnalism și filologie al Universității din Moldova (1972). A activat în presa periodică, de la redactor la redactor-șef la revistele „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”, „Moldova”. A debutat cu placheta de versuri “Aripă în lumină” (1976). În ianuarie 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. În septembrie același an, este eliberat din redacția ziarului “Tinerimea Moldovei” pentru promovarea spre publicare a unui eseu despre M. Kogălniceanu care contravenea liniei ideologice oficiale. În perioada 1990-1993 a fost vice-președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Din 1993 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1998-2005 este președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, din 2005 – membru în Consiliu, iar din 2009 – și în Comitetul Director al USR. Profitând de prezenţa sa la recenta sărbătoare a Zilelor Convorbiri literare de la Iaşi, care au avut loc în perioada 24-25 aprilie, l-am provocat la un scurt interviu. >>>

Reclame

Constantin Tomşa: Un excelent dicţionar–album de artă, la Roman

Identitati artistice la Roman..După o consistentă şi bine elaborată lucrare, pe baza unei cunoaşteri din interior, într-o perioadă de peste trei decenii, avem în vedere monografia „Muzeul de Artă din Roman – 50 de ani” (2008), Minodora Ursachi pune la îndemâna celor interesaţi un amplu dicţionar „Identităţi artistice la Roman” (2013), o lucrare ce completează, în mod fericit, pe cea dintâi, îmbogăţeşte zestrea spirituală a „cetăţii muşatine” de la confluenţa Siretului cu Moldova şi nu în ultimul rând, dă dreptul distinsei autoare să ocupe un loc, onorabil şi onorant, în pleiada creatorilor de valori culturale din această parte de ţară.

La fel de onorantă este publicarea acestei cărţi şi pentru Editura „Muşatinia” din Roman, manager Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, care şi-a obişnuit concetăţenii şi nu numai cu apariţii editoriale aparte, realizate în condiţii de excepţie. Cartea este girată de distinsul şi cunoscutul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu, care semnează un succint „preambul” în stilu-i binecunoscut şi inconfundabil, prin precizia şi preţiozitatea aprecierilor, căruia i se alătură Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, semnatara unei „prefeţe”, în care ţine să precizeze importanţa dicţionarului şi locul autoarei (pe care o consideră „o distinsă Doamnă a culturii romaşcane”) în cadrul familiei oamenilor de cultură din municipiu. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Cocoşul imprudent

Cocoşul, cu cizme noi,
Mergea ţanţoş prin trifoi,
Pe sub nuci cu umbra deasă,
Parcă-şi căuta aleasă,
Cu vestonul încheiat –
Se vedea că-i aranjat!
Unde se-ndrepta, nu ştim,
Dar acum vă povestim
O păţanie de-a sa
Şi-om avea ce învăţa!
Cum păşea cu-alean, hai-hui,
Pe sub ia cerului,
Deodat’ văzu în cale,
Roşie, ispititoare,
O tufă cu boabe multe: >>>

Irina Lucia Mihalca – versuri

Impromptu pentru tine

Am aruncat în neant
toate semnele de punctuaţie,
toate cuvintele nespuse din spaţiile albite.
Lumina are distanţe sau e necuprinsă?
Imaginaţia ta, iubito, este ca un pârau limpede
ce vrea să treacă şi prin pietre,
una din pietre sunt eu, cântecul eşti tu!

Dincolo de vânt nu este niciun vânt,
dincolo de cântec nu este niciun cântec,
dincolo de vis nu este niciun vis,
dincolo de spaţiu nu este niciun spaţiu,
spaţiul, chiar dacă de necucerit,
uneori e vântul, uneori e cântecul,
uneori e visul în care păşim nedumeriţi. >>>

Sifora Sava – versuri

Ramuri de lumină

Război
Înpotriva războaielor
Să vă oprească…!!!
Lacrima mea înebunită de teamă.
Plătindu- vă vamă VĂDUVĂ.

Să vă oprească … !!!
Zâmbetul încremenit de copil,
Căutându- şi TATA
Printre ruine sânge şi zgură.
Plătindu- vă vamă ORFAN. >>>

Cristian Petru Bălan – „Nunta cuvintelor”, o capodoperă care poate schimba impresia britanicilor despre valoarea culturii româneşti

Cristian_petru_balan

Cristian Petru Balan

În fluviul vertiginos al scrierilor româneşti contemporane, care curge cu impetuozitate şi cu valuri spumoase spre marele ocean al literaturii universale de astăzi, în apropierea punctului de deversare al acestor creaţii literare, la un moment dat, toate iau forma unei delte virtuale de titluri atrăgătoare, alcătuită dintr-o sumedenie de branşe care pot atrage atenţia pentru valoarea şi consistenţa lor, spre deosebire de miile de firicele de apă care rămân timide şi perisabile să băltească şi să se învârtească pe loc pănă se evaporă. În categoria celor bogate în puterea valurilor literare sclipitoare eu am distins un volum de versuri cu predominanţă esoterică, „Nunta Cuvintelor”, al cărui autor este un savant al împerecherilor fericte de idei şi cuvinte româneşti, un adevărat regizor de vocabule sonore, scriitorul craiovean Nicolae N. Negulescu, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA. >>>

George Petrovai – Schimbarea la faţă a mankurtizării

Legenda mankurtului, una din cele mai teribile şi mai terifiante utopii negre, este magistral prezentată în superbul roman O zi mai lungă decât veacul a scriitorului kirghiz (fost sovietic) Cinghiz Aitmatov.
Într-o manieră cuceritoare, graţie echilibrului şi forţei de expresie, marele artist relatează înfricoşătoarea istorie a mankurtului. Cândva, se spune, în întinsele stepe de la Sarî-Ozeki, năvălise blestematul popor al juajuanilor, popor nomad, sălbatic şi războinic, în permanentă căutare de pradă şi robi. Printr-o barbarie demnă de cele mai tenebroase perioade ale istoriei, aceştia le aplicau prizonierilor un „tratament” ce-i aducea în starea de mankurt, adică de robi desăvârşiţi: li se ucidea memoria!
Nefericiţii erau tunşi chilug, după care li se aplica pe capul astfel pregătit un şiri, un fel de „căciulă” din pielea de pe gâtul unei cămile anume sacrificată pentru această operaţiune. Apoi prizonierii, astfel dichisiţi, erau expuşi la soarele torid al stepei. Fâşiile de piele se uscau şi strângeau capul victimei ca nişte cercuri de fier. Mulţi mureau din cauza durerilor insuportabile. Dar dacă vreuna dintre victime trecea această probă de foc, după câteva zile trebuia să mai reziste la o încercare înspăimântătoare: firele de păr creşteau şi, neputând să iasă prin platoşa de piele, ele se răsuceau şi pătrundeau în ţeasta condamnatului la acest supliciu! >>>