Mariana Gurza – Rezonanţa dorului…

981397_686282558084533_5369182593412807894_oVolumul Dor de ducă, purtând semnătura scriitorului Daris Basarab alias Boris David, apărut la Editura Muşatinia, 2014, îngrijit de editoarea Emilia Ţuţuianu, reprezintă o provocare pentru autor, o curiozitate pentru cititori, fiind un volum dedicat prietenului său ing. Gheorghe Filip.
Autorul îşi motivează titlul: ,,Dor de ducă… ce frumos sună această sintagmă la noi! Oare de când a intrat în vocabularul curent al românului? Cred că dintotdeauna! Da, aşa trebuie să fie. Altfel, cum aş putea explica faptul că de mic copil am simţit un ,,dor” mistuitor de necunoscut care mă cuprindea ori de câte ori auzeam pe cineva descriind locuri şi întâmplări din alte lumi, lumi pe care le urmăream cu degetul pe hartă, încercând să reconstitui cele auzite”
Fascinat de imaginea unchiului sau Alex, fermecat în copilărie de poveştile năstruşnice care veneau din peregrinările acestuia prin Africa, autorul a moştenit aceeaşi dragoste pentru necunoscut, prin acel imbold primit în copilărie, înțelegându-şi unchiul. ,,Prin cuvintele lui pe care le-am înțeles doar la maturitate mi-e dor de ce las, când sunt departe şi mă întorc ca să-mi fie dor de ce-am văzut şi, mai ales, de ceea ce n-am văzut încă…Era definiția lui pentru neostoitul dor de ducă.”
borisDaris Basarab, revine mereu în pagină, avându-l alături pe neliniştitul unchi Alex, ce îl plimbase în copilărie în țări ale fantasmelor şi safariurilor…Un strigăt de victorie reuşind să-i păşească pe urme, cu acelaşi umor şi fascinație.
Hoinar din fire, s-a bucurat de frumusețile naturii româneşti, reuşise să viziteze țări din Europa şi Boris a prins gustul ,,vieții de hoinar”…
,,Aşa am dat frâu liber dorului meu de ducă, şi am rămas surprins de cât de minunată este viaţa de hoinar. Şi am hoinărit pe rupte, cât s-a putut, păstrând neştirbită amintirea unchiului Alex, cu al său periplu prin lumea liberă şi, mai ales, cu al lui popas fascinant la poalele veşnic înzăpezitului Kilimanjaro şi a celebrei văi Serengeti de la graniţa dintre Kenia şi Tanzania”.
Volumul Dor de ducă, este structurat în trei capitole: Algeria, Tanzania şi Mozambic.
În anul 1972, fiind un redutabil chimist, ocupându-se de cercetare a fost trimis în Algeria.
,,Algeria însemna pentru mine nu numai prima ieşire, ci şi trecerea prin lumea interzisă şi, pe această cale, intrarea pe tărâmul mult visat al Africii. În clipa aceea am realizat că visul care-l însoţise în viaţă pe unchiul Alex, se transformase într-un zâmbet, care urma să-mi însoţească primii paşi în împlinirea dorului meu de ducă”.

Ajunsese în Africa! ,,AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul încă de la început.
Dialogul său cu prietenul Toma, este plin de culoare. Descrie traseul prin ochiul curios al celui care vine în contact cu o nouă lume, obiceiuri, tradiții, descriind cu entuziasm obiective istorice, impresionat de gravurile rupestre din sudul Saharei, splendorile naturale oferite de masivul Hoggar, mormântul legendarei regine a tuaregilor, Tin-Hinan.
Pentru autor, ,,într-o viziune panoramică, Algerul Alb, un superb amfiteatru urcând, sau dacă vreţi, coborând spre ape. Încurajant acest prim contact cu multitudinea de vile si edificii purtând toate o singură culoare-albul de Alger, cum mi-a venit deseori să-l definesc. Curăţenie şi lumină.”
Amintirile întipărite pe meleagurile Saharei, cele legate de Hoggar l-au urmărit cu sfințenie.
„Fiţi bine veniţi în oraşul roşu!” au fost cuvintele de întâmpinare rostite de prietenul meu Ghiţă, inginerul chimist Gheorghe Filip, venit la Tamanrasset de la In Ecker.
Să faci un asemenea drum, să zbori peste 2000 km peste Sahara, să visezi zi şi noapte să vezi ce nu mai văzuseşi dar vedeai cu 21 imaginaţia vagabondului din tine, însemna să-ţi trădezi visul indus din copilărie de unchiul Alex.

În anul 1975 fusese solicitat în Tanzania, bucurându-se la vederea piramidelor a Sfinxul de la Giseh (Gisa), fascinat de trecerea sa prin Cairo.
Un vis devenit realitate…Din nou, copleşitoare emoții. Umbra unchiului hoinar îl urmăreşte…
,,Kilimanjaro.„No, unchiule dragă, n-ai vorbit în zadar despre hoinărelile tale atât de hulite! Să te pomeneşti în inima Africii, în Tanzania visurilor unui copil care nu avea habar de geografie sau istorie, ci se hrănea cu povestirile unui unchi năbădăios”.

Multe date istorice despre locuri şi oameni. Date despre activitatea ştiințifică şi implicarea tuturor.
Oceanul Indian, cu o plajă ce se întindea pe zeci de kilometri, părea un vis.
Tanzania, specifică autorul, este recunoscuta a fi fost leagănul dezvoltării fiinţei umane, ca urmare a condiţiilor climatice favorabile create de ceea ce geologii numesc Valea Marelui Rift, care străbate Tanzania de la Nord la Sud, venind de pe la Cornul Africii şi pătrunzând în Tanzania în dreptul Lacului Victoria.

Mozambicul o altă destinație. Anul 1975 venise cu un vis împlinit.

,,Dorul meu de ducă, ce mi-a fost inoculat în copilărie de către mult iubitul, dar şi hulitul, ,,Unchiul Alex”, a primit ce i se cuvenea. Am asemuit, fără rezerve, anul 1975 cu un vis împlinit. Aşa a şi fost. Implicat până peste cap în cercetările legate de tehnologia prelucrării minereurilor uranifere, mi-am astâmpărat cu succes, pot spune, neastâmpărul care m-a bântuit în materie de hoinăreală.
Volumul este presărat cu multe date istorice, întâmplări inedite. Farmecul locului şi-a pus amprenta pe sufletul rebel al autorului. Această carte era necesară, atât pentru el însuși cât şi pentru ,,hulitul unchi Alex”…O carte document pentru noi, cei care nu am ajuns în îndepărtata Africa, o lume pe care abia acum învățăm să o cunoaştem. Încă o dovadă, că, cercetătorii români erau căutați şi apreciați în lume. Fiind dedicată prietenului ing. Gheorghe Filip, in memoriam, prezent şi el in acest volum, constatăm puterea prieteniei ce poate dăinui dincolo de timp. Daris Basarab alias Boris David, un nume ce merită să fie cunoscut în literatura română.
Un povestitor ,,înnăscut” cum precizează şi editorul volumului, în prefață, doamna Emilia Țuțuianu: ,,Scrise de un povestitor înnăscut, amintirile dorului de ducă din anii tinereţilor lui Daris Basarab ne incită la lectură, descoperind parfumul călătoriilor africane şi al întâmplărilor unor români ,,evadaţi’’ din lumea comunistă care descoperă astfel un alt fel de modus vivendi în afară de comunism.”
Boris David, mai are un dor…ce-l macină uşor…Dor de Basarabia!

*Date despre autor: Daris Basarab alias Boris David, s-a născut în Basarabia, în oraşul dunărean Ismail, veche cetate moldovenească, la 10 mai 1929.
În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupaţie sovietică, scapă, ca prin minune, dintr-o coloană de deportaţi. Războiul de eliberare se termină lamentabil pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei.
Un lung şi istovitor periplu – Călăraşi, Râmnicul Sărat, Beiuş, Oradea – se încheie în Cetatea Episcopală unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle ,,Comisiilor mixte de repatriere”.
Inginer chimist din 1954, se dedică cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive – publicaţii, comunicări, brevete. În paralel, continuă visul din adolescenţă, scriind, de dragul scrisului, păstrând cu sfinţenie acest „secret”, dar cu gândul mereu la pseudonimul Daris, propus de talentatul său prieten şi coleg de liceu, idolul adolescenţei sale, şi el în căutarea unui pseudonim, la care nu a apelat niciodată.
O întâmplare fericită, o întâlnire de 50 de ani, şi, un coleg şi prieten, fac posibil un debut întârziat prin apariţia romanului Povod, la Editura SEMNE 2004 Bucureşti, sub pseudonimul Daris Basarab. Sertarul ce păstrează versuri şi proză, este mărturia unui vis adolescentin.
Apariții mai puțin cunoscute: Glasul Tăcerii; Cu, şi fără, adresă…,; Moçambique, Hoinărind prin ţară; Glasul bucureştilor. Proză scurtă; Povod; Rugul Creației; Ecvestra. Postume vii….; Dor de ducă.

Fiind o zi mai specială,

La mulți ani, Boris David!

10 Mai 2014

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Daris Basarab și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mariana Gurza – Rezonanţa dorului…

  1. Multumesc, buna mea prietena!. Nu uita rolul pe care l-ai jucat alaturandu-te proiectului meu legat de Dorul de Duca, participand direct in faza de redactare cu bogata-ti experienta editoriala, incurajandu-ma in drumul spre publicare si impingandu-ma spre minunata noastra prietena Emilia Tutuianu, omul de cultura, autoarea absoluta a Melidoniei si a Musatiniei.

    Cu tot dragul, Boris

Comentariile sunt închise.