Daris Basarab – versuri

borisEram copil…

Eram copil când s-a-ntâmplat –
Fugeau cazaci-n disperare –
Mânând cu ei oameni şi care,
Lăsau cadavre la uscat.

Fiind o vară prea fierbinte,
Praful sudoarea o-nghiţea –
Convinşi că tata nu minţea,
Mânam noi calul înainte.

Pe Nistru podul ne-aştepta –
Să-l trecem pentru-ntâia oară –
Convoi al celor făr’ de ţară,
Înspre Bender se îndrepta.

Când seara-ncet s-a aşternut
Cazaci-au început să tune –
Voiau în cerc să ne adune
Făcând în jurul nostru scut.

Târziu, beţi-morţi, s-au potolit –
Noi nu-ndrăzneam să-nchidem ochii –
Pe margine, ici-colo, plopii,
S-au pus agale pe şoptit.

Şi-am auzit de deportare,
Şi-am înţeles că-i ceva rău –
Şi mulţi spuneau că Dumnezeu,
Nu vrea să ştie de iertare.

Încet căruţa a pornit –
Tata trăgea de hăţuri calul –
Prin ce-a făcut era egalul
Eroului din vechiul mit!

Ce a urmat nu-i de descris –
Veneau românii să salveze –
Şi-au bombardat, ca să blocheze,
Convoiul omului proscris.

Puhoiul nu s-a mai mişcat –
Zăceau femei, copii, copacii –
Alături sângerau cazacii,
Iar noi, ne-am spus, că am scăpat.

Spre Akerman ne-am îndreptat –
Mai corect spus, spre Sărăria –
Dar n-a durat mult bucuria,
Căci pe bunicul l-au luat.

Doar peste ani am mai aflat
Cum se murea în deportare –
Un glonte pentru-o ”evadare”,
Acasă nu l-a mai lăsat.

…………………………………………

Aşa-u scăpat de deportare –
Ucişi de înşişi ai lor fraţi –
Basarabeni neînfricaţi,
Înmormântaţi între hotare…

Tăcerea

Tăcerea poate spune multe,
Doar că-i mai greu s-o înţelegi-
Ea are legile-i oculte
Ce nu-i uşor să le dezlegi.

Tăcere-ascunde sentimente
Şi uneori drame întregi-
În ea se pierd evenimente
Şi chiar destine de pribegi.

Tăcerea poate fi fatală
Când îţi răspunde la-ntrebări-
E egoistă, criminală,
Fără să-i pese de urmări.

Tăcerea voastră spune multe,
Chiar de-i mai greu s-o înţelegi…

Toamna

Toamna şi-a intrat în drepturi-
Frunze cad îngălbenite-
Printre umbre desfrunzite,
Joacă pete de lumină.

Galbenul pătat de sânge,
Când îl calc mă înfioară-
Corbi din cruce-n cruce zboară,
Cimitiru-ntreg suspină.

Marmora-i mai albă, parcă,
Prin contrastul de culoare-
De pe-o cruce-un Christ priveşte,
Spre mormântul în ruină.

Ziua morţilor e-aproape-
Tineri câţi oare-or să vină? …

Din Haos…

Din Haos s-a născut pământul
Şi-n Haos se va transforma-
E mult de-atunci? Mai e mult încă?
Mai bine nu te întreba.

De ce un Haos cu majuscul?
Nu ştiu răspunsul eu a-l da!
O fi suprema forţă-a lumii?!
De-o fi, eu lui m-aş închina.

Dar nu pot şti de-atâta haos
Ce stăpâneşte-acest pământ-
Scăpa-voi oare de-ntrebare
Când voi şti ce este-n mormânt?!

Din Haos s-a născut pământul,
Pe când era doar în cuvânt…

Tristeţea mea…

Tristeţea mea-i congenitală
Ce m-a-nsoţit precum o umbră-
Prea mult a fost viaţa mea sumbră,
Şi-a devenit forţa-mi vitală.

Tristeţea mea-i dintotdeauna-
O ştiu de când eram de-o şchioapă-
Mă mir că n-am ajuns în groapă
Atunci când m-am certat cu luna.

Ea m-a vrăjit mergând cu anii,
Şi m-a-ndemnat să fiu poetic-
Când mi-am dat seama că-s patetic
Eu m-am jurat să-ndrăgesc banii.

Dar bani-s bani, nu sunt de mine-
Tristeţea-n schimb, e-acum fatală…

Totu-mi spune…

Totu-mi spune să nu plec-
Totu-i împotrivă-
Ca ţiganul mă înec
Dus de o derivă.

Totu-mi spune să rămân
Lângă cei de-acasă-
Ascultând, eu tot amân,
Chiar de mă apasă.

Totu-mi spune să mă plimb,
Să privesc morminte-
Crucea mamei poartă-un nimb
De-aduceri aminte.

Când să-i spun că vreau să plec,
Nu găsesc cuvinte…

Încercaţi…

Încercaţi să priviţi
Adevăru-n faţă-
Doar aşa se-nvaţă
Cum să şi trăiţi.

Nu vă fie frică
Dacă se şi moare-
Nu-i chiar o favoare
Astă viaţă mică.

Moartea-i Universul,
Moartea-i Veşnicie-
Dpă cum se ştie,
Ea este reversul.

A nega reversul
Nu-i o nebunie?! …

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Daris Basarab și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.