Emilia Ţuţuianu – La mulţi ani Boris David!

Un om între oameni, un suflet încărcat de doruri, de la dorul de Basarabia la dorul ,,de ducă” ce l-a purtat în călătorii pe meleaguri europene şi africane, Boris David îşi destăinuie în poezia şi prozele sale sentimentele, trăirile şi întâmplările unei vieţi exemplare, plină de patosul aventurii şi al cunoaşterii dar şi de melancolia amintirilor.

La zi aniversară îi urăm multă sănătate şi La mulţi ani!

Reclame

Daris Basarab – versuri

borisEram copil…

Eram copil când s-a-ntâmplat –
Fugeau cazaci-n disperare –
Mânând cu ei oameni şi care,
Lăsau cadavre la uscat.

Fiind o vară prea fierbinte,
Praful sudoarea o-nghiţea –
Convinşi că tata nu minţea,
Mânam noi calul înainte.

Pe Nistru podul ne-aştepta –
Să-l trecem pentru-ntâia oară –
Convoi al celor făr’ de ţară,
Înspre Bender se îndrepta.

Când seara-ncet s-a aşternut
Cazaci-au început să tune –
Voiau în cerc să ne adune
Făcând în jurul nostru scut. >>>

Mariana Gurza – Rezonanţa dorului…

981397_686282558084533_5369182593412807894_oVolumul Dor de ducă, purtând semnătura scriitorului Daris Basarab alias Boris David, apărut la Editura Muşatinia, 2014, îngrijit de editoarea Emilia Ţuţuianu, reprezintă o provocare pentru autor, o curiozitate pentru cititori, fiind un volum dedicat prietenului său ing. Gheorghe Filip.
Autorul îşi motivează titlul: ,,Dor de ducă… ce frumos sună această sintagmă la noi! Oare de când a intrat în vocabularul curent al românului? Cred că dintotdeauna! Da, aşa trebuie să fie. Altfel, cum aş putea explica faptul că de mic copil am simţit un ,,dor” mistuitor de necunoscut care mă cuprindea ori de câte ori auzeam pe cineva descriind locuri şi întâmplări din alte lumi, lumi pe care le urmăream cu degetul pe hartă, încercând să reconstitui cele auzite”
Fascinat de imaginea unchiului sau Alex, fermecat în copilărie de poveştile năstruşnice care veneau din peregrinările acestuia prin Africa, autorul a moştenit aceeaşi dragoste pentru necunoscut, prin acel imbold primit în copilărie, înțelegându-şi unchiul. ,,Prin cuvintele lui pe care le-am înțeles doar la maturitate mi-e dor de ce las, când sunt departe şi mă întorc ca să-mi fie dor de ce-am văzut şi, mai ales, de ceea ce n-am văzut încă…Era definiția lui pentru neostoitul dor de ducă.” >>>

Alexandru Spătaru – versuri

O reîntâlnire

A fost o noapte neobişnuită.
Ne-am reîntâlnit după
o lungă trecere de vreme.
Nu te-am văzut.
Nici n-ar fi fost posibil.
Demult ţi-a devorat
chipul, făptura
un abis teluric.

Într-o plutire
printre curcubee, erai
doar un contur ţesut dintr-o mătase
din caier de lumină.
Te-am cunoscut din grai.
„Ce grâu frumos, nemaivăzut!”,
ai exclamat laolaltă
cu un lan de spice aurite.
„Şi noi ce
nemaipomenite suntem!”,
i-am replicat într-un extaz comun
cu un câmp de flori albastre. >>>

Adina Dumitrescu – poezie

creanga mea

creanga mea
se îngreunase de petalele
neverosimil de mari şi de roz
în fiecare zi ocupam câte-o floare
îmi făceam loc dând deoparte saci de polen
m-aşezam. Mă hrăneam cu nectar aromar
de interior
nu vedeam feţele schimonosite
securile-n trecerea lor prea aproape de mărul
prea populat, maculat de vrere.
era mult prea devreme pentru culegere, furt de fruct, uzufruct
tăiere de crengi cu mere în facere.
nici nu ştiu cum de eu am îndrăznit, aşezându-mă
pe creangă să ocup, ce nu era de ocupat
de fapt fugeam, mă ascundeam acolo de unde
nu vedeam, nu voiam să-mi înnegresc visurile
îmi ascundeam laşităţile
ca şi când ar fi sosit timpul uitării
sau ridicării la poarta cerului.
creanga supusă, aplecată
ocupată de mine mă accepta şi aşa
cu seceta râsului instalată
mintea golită, spălată, rece. >>>

Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Rostul unui papucel

Chiar deunăzi, Aurel
Îşi pierdu un papucel,
Alergând în zori de zi
Cot la cot cu fluturii.
Necăjită şi cu treabă
Mama-l căută prin iarbă,
Prin uluci şi pe sub pod,
Haina-o murdări de glod.
N-avu spor şi-apoi se duse
Sus, în pod, şi-aduse fuse
Ca să toarcă în pridvor
Da’-i strigă acuzator
Să se joace mai uşor,
Să fie şi el atent,
Potolit şi mai prudent.
Şugubăţ privi spre cer, >>>

Irina Lucia Mihalca – versuri

Cu-a dragostei lumină

 

În fântâna inimii am intrat împreună

şi, pas cu pas, adânc

ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.

 

Eu, rază de lumină,         Tu, torent al cosmosului,

Eu, val neobosit                Tu, ţărm al mării mele

când domol şi racoros,         mereu aşteptat şi aştepând,

când furtunos şi înăbuşitor    mereu întregul prelungirii mele. >>>