Mihaela Oancea – poeme pentru copii

Mihaela OanceaMăriuca

Într-o vizită la ţară,
Măriuca cea zglobie
Aleargă în zi de vară,
Pe toate voind să ştie.

Rezemată de-o fâneaţă,
Întinde alene-un braţ;
Miros crud de izmă-creaţă
Duce vântul cu nesaţ.

Fraged freamăt lin răzbate
Din dumbravă, spre ogor,
Glas de cinteze şi şoapte,
Iar deasupra, niciun nor!

Pe a câmpului maramă
Stă copila şi alintă
Un pisoi ce n-are mamă
Şi nici ochi ce ştiu să mintă.

În sân i s-a cuibărit,
De-acolo nevrând să plece,
Fata-l ia ca dar primit,
Timpul cu el şi-l petrece.

Stând apoi lângă bunica,
Cunoaşte ceva aparte:
Iute cum e rândunica,
Învaţă să facă tarte.

Dă caprei trifoiul dulce,
De cai n-are nicio frică,
Pe claponi ştie să-i culce,
Ce-are-a face că e mică?

Are Măriuca noastră
Inimă cât pentru şapte,
În privirea ei albastră,
Toate se-oglindesc prin fapte!

Dinspre tufele de mure,
Vine seara cu răcoare.
Încărcat de la pădure,
Bunu’-apare pe cărare.

Măriuca-n cale-i fuge,
Vrea s-ajute pe cât poate,
Pe bunicul ea ajunge,
Afar’ este-aproape noapte.

Poposesc ei în odaie
Obosiţi, dar mulţumiţi,
Râd cu poftă de-o trăsnaie
Sunt de glume cuceriţi.

Mai apoi, adorm senini,
Noaptea ţese o poveste,
Luna saltă prin mălini,
Pe ţinuturile-agreste.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mihaela Oancea și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.