UZPR îşi premiază laureaţii

Şi în acest an, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a stimulat creaţia jurnalistică în cadrul unei competiţii profesionale, adresată membrilor ei, jurnalişti din presa scrisă şi on-line, din radio şi televiziune.
Impresia generală e reconfortantă în normalitatea ei. S-au prezentat în concurs peste 100 de articole, eseuri, cărți de jurnalism și de specialitate, emisiuni de radio și producții de televiziune, bune și foarte bune realizate în 2013. Au apărut câteva nume noi de jurnaliști, realizatori, scenarişti şi regizori care vor trece cu bine pragul deceniului, producţiile lor bucurându-se de recunoaştere pe un termen lung.
Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte și pe câştigătorii premiilor UZPR. Acestea vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, într-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca județeană“Dinicu Golescu”din Pitești, str. Victoriei nr. 18.
Iată topul stabilit de juriu pentru fiecare categorie de concurs:

Premiul I pentru presă scrisă
• MIHAI NICOLAE MIRON, Bucureşti
pentru articolul „Liniştea de după mit”, revista PERISCOP
Premiul al II-lea pentru presă on-line
• MIRCEA MITROFAN, Chişinău
pentru interviul „Am fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc”
Premiul al III-lea pentru presă scrisă
• MĂDĂLINA CORINA DIACONU
pentru reportajul „Zlatna – gazda festivalului internaţional de film etnografic din România, FIFE 2013” revista Mioriţa – SUA
Premiul special al juriului pentru presa on-line
• OVIDIU M. CUREA
pentru articolul: „Culoarea Roşiei Montană”, Revista ART- EMIS
Menţiunea specială a juriului pentru presă scrisă
• ROXANA ISTUDOR
pentru tableta-medalion „Spirit şi bronz”, Revista EMISAR
• AL. FLORIN ŢENE
pentru articolul cu valenţe pamfletare „Fericirea de a fi condamnat de confraţi”, revista AGORA LITERARĂ din Cluj.
Premiul I pentru carte de presă
• MARIA DIANA POPESCU
pentru volumul „Daţi-mi ţara înapoi!”,
Editura TIM, Reşiţa, 2013
Premiul II pentru carte de presă
• LAURA BREANĂ
pentru volumul „Vieţi de poveste”,
Editura Studis, Iaşi, 2013
Premiul III pentru carte de presă
• ERWIN JOSEF ŢIGLA
pentru albumul „Semmeringul bănăţean, calea ferată Oraviţa-Anina”,
Editura Banatul montan, Reşiţa, 2013
Premiul de excelenţă în jurnalism
• DUMITRU V. MARIN
pentru întreaga activitate din presă oglindită în volumul „Editoriale valabile din vremuri regretabile” Editura PIM – Iaşi 2013
Diploma Honiris Causa
• ION MARIN
pentru volumul „Noaptea dintre milenii”,
Editura Semne, Bucureşti, 2013
Diploma de onoare Opera Omnia
• GHEORGHE FRANGULEA
pentru opera jurnalistică reflectată în volumul „Despre limbaj şi politică în presă” Editura Tipo Moldova, 2013, Iaşi
Diploma de excelenţă „Restitutio”
• LIVIA CIUPERCĂ
pentru volumul „Teodor Al. Munteanu Popas în timp”,
Editura Convorbiri litereare, Iaşi 2013
• FLORIAN BICHIR
pentru volumul „Când satana îţi dă târcoale”,
Editura Agnos, Sibiu, 2013
Diploma de excelenţă „Carte-document”
• ELENA CHIRIŢĂ
pentru volumul „Holocaust. Destine la răscruce”
Editura Universitară, Bucureşti, 2013
Diploma de excelenţă „Historia”
• MARIANA CRISTESCU
pentru volumul „Pământul care doare – cealaltă Românie”,
Editura Nico, Târgu Mureş, 2013
Diploma de excelenţă „Altar”
• CRISTINA NICHITUŞ RONCEA
pentru albumul: „Părintele Justin – Mărturisitorul”,
Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2013
Premiul I pentru producţii radiofonice
• MARIA BULAT SĂHĂRNEANU, Chişinău, Republica Moldova
pentru emisiunea: „Ora de cultură – dedicată limbii române”
Premiul II pentru producţii radiofonice
• AUREL RAŢIU, Radio Târgu-Mureş, Redacţia Sport Radio Târgu-Mureş
pentru emisiunea: „Nevoia de mişcare”
Premiul III pentru producţii radiofonice
• MIHAI JUNEA, Radio România Timişoara
pentru emisiunea: „Cap de afiş – Peter Hegel”
Premiul I pentru producţii de televiziune
• RAMONA SĂSEANU şi BOGDAN-CRISTIAN DRĂGAN, TVR Craiova
pentru reportajul: “Ciorba de peşte”
Premiul II pentru producţii de televiziune
• DORU CIOLACU, TVR Craiova
pentru reportajul: „Omul uniformă” din ciclul „Vedere cu olteni”
Premiul III pentru producţii de televiziune
VIOLETA GORGOS, TVR Iaşi
pentru documentarul „Identitate Basarabia- Octavian Ticu”
Premiul special al juriului
• NICOLETA CORINA BABALIC, Tele U Craiova
pentru documentarul “Datini si obiceiuri de Craciun la Baia de Aramă”
Premiul de excelenţă în jurnalism
• CONSTANTIN MIREANU, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale
pentru reportajul „Sulina, colţ de rai”
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în UZPR și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la UZPR îşi premiază laureaţii

  1. Marian Malciu zice:

    Sincere felicitări premiaţilor!!

Comentariile sunt închise.