Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina.Lucia.MihalcaCoridor în timp

Pe drumul cunoaşterii,
trecând prin abis, Ier, a pendulat, o viaţă,
pe muchia dintre Dumnezeu şi lumea de aici,
un singur adevăr a căutat, iubirea.
Îi plăcea să simtă necuprinsul,
vorbea cu soarele, cu stelele, cu cerul şi luna,
avea viziuni, imaginându-şi că norii sunt îngeri.
Îl fascinau dansul copacilor în bataia vântului,
clocotul sau liniştea naturii, miresmele suave,
magia din mijlocul furtunii, asculta uimit
şoapta pădurii, susurul apelor şi cântul păsărilor.
Îi plăcea libertatea lor, cântând trecea pe lânga ele
şi aşa cădeau sau se ridicau. Se urca-n poduri să le prindă,
le făcea capcane cu ligheanul, iar când se aşezau
le mângâia, le privea mirat, le simţea inima de parcă
le-ar fi sărit din piept, tremurul şi teama din priviri,
iar odată liniştite le dădea drumul să zboare,
chiar dacă nu se mai uitau înapoi.
Câtă iubire! Acolo i-a rămas gustul!

Faţă în faţă cu el însuşi, – candoarea vieţii –
o străfulgerare nesfârşită, parfum de iasomie,
val după val, clipă dupa clipă, cufundat
în lumea de vis, ca lumina căzută pe flori,
parcă nimic nu era real,
trăia în altă lume, plină de poveşti.
Un copil a murit ca să se nască un tânăr
şi-un tânăr ca să se nască un adult,
viaţa învolburată i-a fost revelată prin lacrimi
mai curate decât roua dimineţii,
deschizând, rând pe rând, porţi nebănuite.
Un călător spre zările albastre şi aripile desfăcute din el!

Descoperire divină, miracol frenetic şi posesiv,
viaţa e aşa cum se vede prin ochii tăi,
totul se-aşează de la sine, ca o briza uşoară
ce-ndepărtează trecutul, aşa va fi mereu,
fascinat de tot, contopit cu absolutul!
Închişi în carapacea dorinţelor fără sens,
iluzii sunt toate, atâta timp cât alţii ne creează cadrul,
tânjim după noi, cuvântu-şi începe tăcerea,
prin ea totul se naşte.

Un zâmbet aşezat pe faţa lumii,
mai întâi a fost viaţa,
cu moartea se-ncheie piesa ascunsă.
Să ne lăsăm dezgoliţi în ploaia târzie a iubirii!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Irina Lucia Mihalca – poesis

  1. Marian Malciu zice:

    Iubirea a fost înaintea omului şi lui i s-a sădit la naştere şi, fără ea, ce valoare ar avea omul? Aşa se nasc şi versurile tale, Irina… Din Lumină, din Iubire, din ploaia de stele peste care Cuvântul risipea iubirea…!
    La mulţi ani cu dragoste, pace şi lumină!

Comentariile sunt închise.