George Petrovai – Lumea în care trăim

Nicicând nu a fost pace şi armonie pretutindeni în această lume, şi asta deoarece mereu au existat tendinţe de hegemonie din partea celor puţini, implicit de asuprire a celor mulţi, respectiv de înrobire a popoarelor paşnice de către popoarele ambiţioase şi războinice. Iată de ce istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre ni se înfăţişează ca o interminabilă înşiruire de violenţe şi agresiuni, care şi-au adăugat substanţiala lor contribuţie în suferinţe umane la fondul genetico-natural al suferinţelor cunoscute de om după izgonirea sa din Eden: suferinţe cauzate de cataclisme naturale, suferinţe provocate de lăcomia şi răutatea semenilor şi (nu în ultimul rând) enormele suferinţe datorate exceselor şi nechibzuinţei omului atotştiutor al zilelor noastre, gen poluarea, alimentaţia iraţională, consumul de alcool şi droguri.
Nimic nou la acest capitol, ca de altminteri la toate capitolele ce ţin de sărmana condiţie umană, de vreme ce divinul Buddha a menţionat în urmă cu 2500 de ani cele patru “adevăruri sfinte” cu privire la suferinţă: existenţa suferinţei, cauza suferinţei, suprimarea suferinţei şi calea care duce la suprimarea suferinţei. “Căci – spunea înţeleptul în faimoasa sa predică de la Benares, ţinută în faţa celor cinci monahi îndată după iluminarea sa -, naşterea este suferinţă, bătrâneţea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă. Unirea cu ceea ce nu iubeşti este suferinţă, despărţirea de ceea ce iubeşti este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, cele cinci elemente ale fiinţei omeneşti (corpul, senzaţiile, reprezentările, tendinţele şi cunoaşterea – nota mea, G.P), care provoacă ataşarea la existenţă, sunt suferinţă.”
Prin urmare, fiind în noi şi în jurul nostru o atare cantitate de suferinţă şi nefericire, este de-nţeles de ce tot mai mulţi dintre semenii noştri se întreabă cu năduf dacă nu cumva lumea aceasta tot mai insensibilă şi mai păcătoasă a fost premeditat “abandonată” de Dumnezeu, tocmai pentru ca Satana să-şi facă mendrele pe ultima lui turnantă, iar noi cu toţii – până la alegerea finală a grâului de neghină – să plătim pentru lacrimile tuturor nevinovaţilor, în general pentru toate păcatele trecute, prezente şi viitoare ce apasă pe umerii omenirii. Întrebarea capătă un plus de îndreptăţire dacă avem în vedere oferta pe care Ispititorul i-a făcut-o Mântuitorului: “Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile şi strălucirea lor şi I-a zis: ‘Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.’” Aceste două versete extrase din “Evanghelia după Matei”, capitolul 4, au darul să ne pună serios pe gânduri, nu doar în ceea ce priveşte îndrăzneala cu care Satan diavolul îl abordează până şi pe Iisus Hristos, cât mai ales în legătură cu conţinutul fabulos al ofertei: Toate împărăţiile acestei lumi el le pune la bătaie, numai pentru ca Iisus să i se închine lui! Ori e limpede că aceste împărăţii sunt ale lui, pentru că niciodată nimeni nu poate dărui nimic din ceea ce nu-i aparţine!…
După această clarificare deloc încurajatoare pentru biata fiinţă umană, “cea mai fragilă trestie din Univers” (B. Pascal), iată-ne ajunşi într-un nou impas: Bine, bine, o fi lumea aceasta a lui Satan, dar prin ce interpuşi îşi guvernează el regatul? Prin această întrebare nu vreau – Doamne, fereşte! – să sugerez că întreaga politică este opera diavolului şi că toţi conducătorii popoarelor de ieri şi de azi fac parte din anturajul acestuia. Nu, dar luând aminte la matrapazlâcurile şi atrocităţile comise de politicieni, nici nu se ţin la distanţă de tartorul cel mare al fărădelegilor şi vicleniilor…
Oamenii de rând (şi nu doar ei), fără şanse să pătrundă vreodată în culisele politicii, şi-au elaborat anumite scenarii despre posibilii deţinători ai puterii mondiale, adică despre cei care din umbră conduc destinele omenirii. Să fie francmasonii, să fie mâna evreilor putrezi de bogaţi sau poate o ultrasecretă colaborare între sionism şi francmasonerie?! Apropo de evrei şi de rolul determinant ce le-a fost repartizat de unii dintre semenii noştri, ba în constituirea capitalismului (ei au manevrat şi continuă să manevreze banii) , respectiv al bolşevismului, ba în ştiinţă şi artă. Filosoful rus Nikolai Berdiaev se întreba şi întreba în acelaşi timp: Păi dacă evreilor le revin atâtea, nouă celorlalţi ce ne mai rămâne?
*
Dar iată că economiştii David C. Korten şi John Perkins vin cu surprinzătoare dovezi şi precizări în legătură cu laboratorul secret al puterii mondiale. David C. Korten, reputat specialist şi luptător neînfricat pentru o nouă ordine economică, nu ezită în cartea sa “Corporaţiile conduc lumea” (titlul este mai mult decât sugestiv: este de-a dreptul acuzator!), nu ezită, deci, să facă afirmaţii tranşante de genul următor: “Fac parte dintre cei care urmăresc să transforme mondialul pentru a pune în drepturile sale localul.” Sau: “Cu cât mai dominanţi au devenit banii în viaţa noastră, cu atât a fost mai puţin loc pentru simţul datoriilor morale, care este temelia societăţii şi al unui raport echilibrat cu natura.” Elocvent, nu-i aşa?
În ceea ce-l priveşte pe John Perkins, acesta vine chiar din interiorul noului sistem de dominaţie mondială, pentru care ani la rând – asemenea altora aleşi pe sprânceană şi pregătiţi temeinic în culisele americane -, a îndeplinit rolul unui asasin economic. Cartea se numeşte “Confesiunile unui asasin economic”, a apărut în limba română în anul 2007 şi în ea autorul relatează cu curaj şi sinceritate despre cârdăşia dintre Guvernul S.U.A. şi corporaţiile de mari dimensiuni, precum firmele Bechtel şi Halliburton, ceea ce a dus la apariţia corporatocraţiei, această forţă ocultă a marii finanţe prin contribuţia căreia sunt subjugate statele din lumea a treia, iar imperialismul american înfloreşte şi se extinde. Şi astfel, afirmă cu francheţe autorul, bogaţii (americanii şi o mână de afacerişti din ţările aservite) devin tot mai bogaţi, săracii (grosul populaţiei din aceste ţări de sacrificiu) tot mai săraci, în timp ce statul în cauză se înglodează în datorii şi – din punct de vedere politic – se transformă într-o marionetă americană.
Conştient de enormele riscuri ce-l ameninţă după divulgarea unor asemenea secrete deranjante, totuşi J. Perkins nu ezită să scrie despre indicaţiile exprese primite de la şefii lui ierarhici de-a umfla previziunile pe care era însărcinat să le facă în ţările vizate (Panama, Ecuador, Arabia Saudită, Irak etc.), despre colaborarea dintre marile corporaţii, băncile internaţionale şi guvernele corupte din aceste ţări, dar – lucru extrem de relevant în legătură cu schimbarea morală suferită de autor – şi despre memorabile figuri politice, precum Omar Torrijos, preşedintele statului Panama, respectiv Jaime Roldós, preşedintele Ecuadorului. Întrucât n-au admis să facă jocul americanilor, amândoi aceşti oameni remarcabili, bine cunoscuţi de autor, au murit în accidente aviatice, accidente de care serviciile secrete americane nu era nicidecum în necunoştinţă de cauză!…
Tot din cartea lui Perkins mai aflăm şi alte lucruri interesante pentru tema în dezbatere:
1)Americanii l-au finanţat pe Osama ben Laden pe vremea când acesta lupta împotriva ruşilor care invadaseră Afganistanul;
2)Irakul şi petrolul irakian – cheia Orientului Mijlociu;
3)Fostul secretar de stat George Schultz fusese director executiv la firma Bechtel înainte de-a deveni înalt demnitar;
4)Înainte de-a ajunge preşedintele Băncii Mondiale, Robert Mc Namara şi-a făcut “ucenicia” pe un impresionant traseu politico-economic: preşedinte al companiei Ford-Motors, apoi secretar al apărării sub preşedinţii Kennedy şi Johnson.
Quod erat demonstrandum!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sighetu Marmaţiei

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în George Petrovai și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.