Adrian Erbiceanu – versuri

Vals

La primul vals m-am înclinat spre tine
Ca vântul peste ape despletit…
Mă văduveau privirile străine
Şi nu ştiu ce-aş fi dat să le evit!

Bătea în Orologiu tamburina
Un deget cobitor de clopotar…
Dar în vârtejul valsului lumina
Şi-o înteţea în noi un felinar

Să ne afunde – umbre pe podele,
Îngemănate de al nopţii fard –
Într-un abis de răsuciri rebele…
Acum, când felinarele îmi ard, >>>

Reclame

Titi Nechita – versuri

Poveşti…

Acum două sau trei zile
Cineva mi-a povestit
Nişte bârfe de copile:
Că Vântul e-ndrăgostit

De una năbădăioasă
Care chiar l-a cucerit!
De urâtă, nu-i frumoasă,
Dar pe Vânt mi l-a orbit!

Eu ştiam doar că Furtuna
Încă nu l-a izgonit.
Împreună-s totdeauna…
Dar mai ştii ce i-a venit?! >>>

Irina Lucia Mihalca – versuri

Acolo, în inimă…

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, încă, răsar sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului născut în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.

Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor? >>>

George Petrovai – Lumea plăsmuită de Alexandre Dumas

Despre Alexandre Dumas am mai scris (vezi Cei trei Dumas, punct de vedere inclus în cartea Confesiuni esenţiale) şi tot ce se poate să mai scriu şi altă dată. Pentru că în definitiv asta este menirea marilor artişti: să fie mereu tineri şi proaspeţi şi să aibă acea miraculoasă capacitate de-a ne fermeca la fiecare recitire, ocazie cu care descoperim în textura operelor lor noi şi surprinzătoare izvoare de încântare, ce – fără a se sinchisi întrucâtva de vârsta consumatorului de artă – îşi susură liniştea neliniştitoare a emoţiilor strârnite, pe traseul tur-retur dintre inimă şi minte.
Iar Alexandre Dumas, în pofida tuturor opiniilor formulate de acei critici ce tind înspre rea voinţă, se dovedeşte a fi unul dintre cei mai “devoraţi” scriitori din toate timpurile şi de pe toate meridianele, graţie acelor inconfundabile însuşiri care-l individualizează, chiar dacă – aşa cum precizam mai sus – face parte dintr-o redutabilă triadă (Dumas-tatăl, Dumas-fiul, Auguste Maquet): spirit neliniştit şi tumultuos, după cum o denotă cele aproape 200 de romane scrise (adevărată fabrică de romane), fascinant născocitor de senzaţional şi mare iubitor de aventuri, după cum o demonstrează opera şi viaţa sa – călătoriile întreprinse şi prietenia strânsă cu Garibaldi! >>>