Irina Lucia Mihalca – versuri

Ai văzut lumina întrezărindu-se…

Ai văzut lumina întrezărindu-se
în fiecare unduire a cuvântului răscolit în tine,
prin umbrele polarizate ce ţi-au întunecat privirea.
Pe fereastra pustiului din suflet îmi cânţi pierdut,
erai pe zidul palid al îndoielilor,
în mine ai regăsit acel prezent din tine.

O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!
– noaptea din marea noapte a însingurării
şi a indiferenţei inimii –
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,
doar culorile se schimbă, azi îţi alegi albastru,
un verde marin îţi voi aduce mâine,
din care portocaliul se va împrăştia intens.

Sărutul tău mi-ar fi
şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister!
Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi,
în valul mişcărilor, în dansul sunetului, mă simţi.
Agăţată de tine cu ambele braţe, cu ochii închişi,
avalanşă de stări, frenetic extaz, contrast de culori
în tensiunea dintre lumină şi clar-obscur.

Comunicăm prin inimi, fără cuvinte,
o cale a îngerilor de a spune: “te iubesc!”,
o undă de lumină, pe cursul apei,
ne conduce spre cucerirea paradisului.

Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli,
să nu poţi deschide ochii întredeschişi,
crezând, cumva, că vei putea să vezi?
Te descoperi şi vezi tot mai mult din taina lumii,
am fost cu tine din prima clipă în care-am venit aici.

În glasul tău vuieşte marea
şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume!
Care sunt lumile în care vrem să respirăm?
Suntem un strop din iubirea infinită
răsfrântă peste lumi,
cu tine nu există nici început, nici sfârşit.
Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus,
deschizi lumina, întorci universul,
o literă tare, chirilică, se strecoară-n peisajul vieţii.

Unde mai găseşti fereastra când totul e deschis?
Parcă visele vieţii întregi ţi-au răscolit existenţa …

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Irina Lucia Mihalca și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.